Mai mult sau mai scump?

Daca salariile ar fi de 500-600 de euro, ca in Polonia, si nu de 300 de euro, ca la noi, marfurile alimentare ar ocupa in cosul de consum o pondere de 20%, nu de 36,5%


Intrebat de presedintele comisiei de buget-finante a Camerei Deputatilor de ce Romania are o pondere mult mai ridicata a alimentelor in cosul de consum, comparativ cu alte state, guvernatorul Isarescu a raspuns ca aceasta situatie este o surpriza si pentru BNR. N-ar trebui sa fie, fiindca la salarii duble - ca-n Polonia si Ungaria - s-ar vedea ca si ponderea alimentelor se injumatateste.


Cu alte cuvinte, Romania seamana doar la marimea preturilor cu ceilalti europeni care s-au integrat in UE inaintea sa, nu si la salarii. Asa se explica de ce in cosul de consum de la noi alimentele ocupa o pondere de 36,45%. Procentajul e mult peste acela din Lituania - 25,52%, Letonia - 25%, Bulgaria - 23,25%, Polonia - 19,9%, Estonia - 19,83%, Ungaria - 19,58%, Cehia - 17,77%, Slovenia - 16,92% sau Slovacia - 16,83%. E mai aproape de cel din Rusia (43,5%). Iar cand inflatia nu se reduce prin majorarea consumului, dupa regula "marfuri mai multe, la pret mai mic", ci prin reprimarea acestuia, diferenta se vede in salarii. Nu e nevoie de calcule complicate pentru a dovedi asta, e suficient sa ne uitam ce s-ar intampla daca salariile ar fi de 500-600 de euro, ca in Polonia, si nu de 300 de euro, ca la noi sau ca la rusi. Pai, atunci marfurile alimentare ar reprezenta 20%, nu 36,5% din total. Este deci logic sa abunde consumul de paine, fiindca pretul ei e la o treime din media zonei euro, nu cum e pretul carnii - la doua treimi. Si atunci cand painea - produsul cu cea mai mare pondere in cos - se scumpeste, vine Isarescu si vorbeste de fatalitate, nu de erori de management: anul acesta "volatilitatea preturilor la alimente ne-a dezavantajat", anul trecut "ne-a ajutat".


Dar sa lasam in urma painea sau carnea si sa explicam mecanismul. De ce ploua cu restrictii in Romania? Fiindca intre a reduce inflatia prin scaderea preturilor si micsorarea puterii de cumparare s-a optat pentru a doua varianta. In felul acesta, concedieriile de grup s-au facut gradual si nu s-a adus atingere intereselor de grup. E suficient sa se subtieze disponibilitatile tuturor celor lipsiti de protectie politica sau sindicala, pana se ajunge la nivelul de echilibru cerut de macrostabilitate.


Mai ramane o singura chestiune de lamurit. Dupa cum e manevrata economia, obtinandu-se cu mijloace monetar-fiscale aceleasi rezultate macroeconomice ca si prin reglajele naturale, ne putem intreba, legitim: ce nevoie mai avem de piata? Pai, chiar n-am avea, daca de distributie s-ar ocupa altcineva mai bine. Sa zicem, bugetul. Dar dovada ca nu merge asa este ca, desi suntem la fel de stabili macroeconomic ca Cehia sau Polonia, economia noastra intra in fibrilatie cand vine vorba sa dea piept cu concurenta straina. Aici se simte limpede imixtiunea politicului in economie, care, in loc sa lase piata sa regleze natural mecanismele, a ales o strategie alternativa: controlul salariilor si preturilor.


Una peste alta, salariile romanilor s-au majorat, ceea ce teoretic ar fi trebuit sa duca la o crestere semnificativa a consumului. Insa lefurile nu s-au aliniat la reperele din UE la fel de repede ca preturile. PIB-ul e mai departe realocat mult sub forma profiturilor si putin sub cea a salariilor, ca pe orice piata dominata de oligopoluri. Daca ar fi fost invers, daca veniturile ar fi crescut mai rapid decat se scumpesc produsele, atunci consumatorii ar fi trebuit sa fie optimisti. Or, sondajele arata ca ei raman printre cei mai pesimisti consumatori europeni. Ceea ce inseamna ca romanii doar platesc mai mult, nu si consuma mai mult. Si atunci Romania are o pondere dubla a alimentelor in cosul de consum, comparativ cu ceilalti est-europeni, care s-au integrat in UE inaintea noastra.

---

Despre autor: