Nu este vizata, insa, obstructionarea liberei circulatii a cetatenilor statelor UECriza din Italia provocata de crima atribuita unui tigan roman si incidentele grave carora le-au cazut victime romani din Italia, dar si dezbaterile pe aceeasi tema ce
Nu este vizata, insa, obstructionarea liberei circulatii a cetatenilor statelor UECriza din Italia provocata de crima atribuita unui tigan roman si incidentele grave carora le-au cazut victime romani din Italia, dar si dezbaterile pe aceeasi tema ce au avut loc la sesiunea de saptamana trecuta a Parlamentului European, au oferit argumente unora din vocile importante europene pentru a cere o reanalizare a politicii europene privind imigratia.
Nu, nu este pusa in discutie directiva 38 din 2004 ce consfinteste dreptul la libera circulatie al oricarui cetatean din spatiul UE, ci faptul ca ea nu este aplicata de catre statele membre ale Uniunii in litera si spiritul ei.
Reamintim ca, in virtutea directivei in discutie, cetatenii UE ce poseda un act de identitate valabil au drept de sedere pe teritoriul unui alt stat membru o perioada de trei luni.
Pentru a depasi acest termen, ei trebuie sa faca dovada ca au un loc de munca cu un contract legal sau ca dispun de resurse suficiente si o asigurare de boala, astfel incat sa nu devina o povara pentru sistemul de asistenta sociala a statului primitor.
Europarlamentarii europeni - in rezolutia adoptata joi la Strasbourg -, in afara faptului ca au apreciat expulzarile decretate de autoritatile italiene dupa moartea unei cetatene italiene, ca si multiplicarea actelor xenofobe antiromanesti "la gramada" ca fiind totalmente contrare directivei europene amintite, au invitat Comisia Europeana ca, "in cel mai scurt timp posibil, sa prezinte o evaluare exhaustiva a modului in care cele 27 de state membre ale UE au aplicat directiva din 2004".
Parlamentul European a decis de asemenea ca, pana la 1 iunie 2008, sa realizeze el insusi, in colaborare cu parlamentele nationale, o evaluare in fiecare stat membru a problemelor aparute in legatura cu punerea in aplicare a directivei 38/2004.Franta si Germania, unite impotriva imigratiei ilegaleChiar in ajunul sesiunii PE de saptamana trecuta, la Berlin, Nicolas Sarkozy si Angela Merkel isi axau intalnirea periodica asupra unui singur dosar: necesitatea unei "adevarate politici de integrare", cu accent pe imigratia ilegala.
Concomitent, pe agenda intalnirii comune a Consiliului de ministri franco-german se aflau probleme similare, una din decizii fiind organizarea, in primavara, in Franta, a unui seminar comun franco-german consacrat imigratiei ilegale.
Pentru Angela Merkel, remarca "Le Figaro", integrarea "nu este un drum in sens unic", o tema pe care Nicolas Sarkozy, la randul sau, a dezvoltat-o, subliniind ca este absolut necesar "un dublu angajament": al statului primitor, dar si al celui de origine. In UE exista 18 milioane de someri Liderii francez si german s-au declarat din nou ca promotorii unei noi politici europene a imigratiei: o imigratie selectiva, dupa criterii bine stabilite, in functie de necesitatile economice ale statului primitor.
Atentie, nu este exclusa imigratia legala pentru sectoarele in care nu exista suficiente cadre calificate locale.
In UE, remarca presa franceza si germana, desi exista 18 milioane de someri, locurile de munca vacante sunt estimate la 2-3 milioane, din care cel putin un milion sunt posturi de persoane cu inalta calificare.
Numai in Germania, releva "Dernieres Nouvelles d'Alsace", lipsa din uzine a catorva sute de mii de ingineri, informaticieni si tehnicieni (care au contracte legale) diminueaza cu pana la 1 la suta cresterea economica a tarii. Iar expertii germani au evaluat acest 1 la suta la 20 miliarde de euro. Situatii similare sunt semnalate si in unele sectoare ale economiei franceze.
Sustinatorii propunerilor franco-germane invoca faptul ca, de mai multa vreme, in Canada si SUA, permisele de sejur sunt atribuite in functie de criterii profesionale.
Vrem, nu vrem, adauga ei, Europa se indreapta spre acelasi sistem.


Despre autor:

Curierul National

Sursa: Curierul National


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.