Sirianul Omar Hayssam si cetateanul irakiano-american Mohammad Munaf, acuzati de planuirea rapirii celor trei jurnalisti romani in Irak, au transmis ieri prin curier rapid mai multe documente prin care vor sa se apere in procesul de terorism. Inalta
Sirianul Omar Hayssam si cetateanul irakiano-american Mohammad Munaf, acuzati de planuirea rapirii celor trei jurnalisti romani in Irak, au transmis ieri prin curier rapid mai multe documente prin care vor sa se apere in procesul de terorism. Inalta Curte de Casatie si Justitie a amanat judecarea recursului declarat in cazul lui Omar Hayssam pana in luna ianuarie, pentru ca inscrisurile tri­mise de cei doi acuzati sa poata fi traduse. Potrivit aparatorului omului de afaceri sirian, Ion Cazacu, este vorba despre mai multe inscrisuri in limba araba, printre care se afla si o declaratie olografa detalitata a sirianului, data in fata unui notar pentru a fi certificata identitatea autorului. Acesta este inca urmarit international dupa ce a fugit din Romania in vara anului trecut.  Desi sunt acuzati de comiterea acelorasi infractiuni, cazurile Omar si Munaf au fost despartite din cauza problemelor procedurale legate de arestarea in Irak a fostului ghid al ziaristilor. Din acest motiv, dosarul sirianului a ajuns in faza recursului, dupa ce Curtea de Apel Bucuresti l-a condamnat pe Omar la 20 de ani de inchisoare, iar cel al lui Munaf se afla inca in prima instanta.


Despre autor:

Jurnalul National

Sursa: Jurnalul National


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.