Cu ajutorul lui Alexandru Sassu, care isi construieste strategia de boicotare a referendumului la sfat prin restaurante cu staff-ul liberal, tacerea TVR e una de cripta. Voiculescu si Chiuariu au ajuns sa-si trimita direct casetele gata inregistrate, Basescu e scos din Jurnalul de la ora 19.00, iar dezbaterile despre uninominal se remarca prin absenta. Cat priveseste PD, partidul care ar fi trebuit sa se agite pentru mobilizarea electoratului, a intrat intr-o adormire care spune nedorit de multe.
Efectele colaterale ale unui eventual esec al referendumului fac parte dintr-o strategie bine controlata. Se va spune ca, iata, poporul nu vrea schimbarea sistemului. Deja voci tot mai apasate, unele venite din acea parte a societatii civile arondate PNL, alte chiar de la seful Executivului si partide, sustin ca votul uninominal, indiferent de varianta, nu reformeaza clasa politica. Calin Popescu Tariceanu acredita, sambata, ideea ca nici macar pe termen mediu acest lucru nu se va intampla, adaugand, cu un oftat de regret, "Ce sa fac acum, mi-am asumat raspunderea". Drept e, nenorocita situatie, in care a ajuns doar impins de referendumul lui Basescu! Dar nu disperati, domnilor, totul se poate rezolva cu ajutorul absenteismului si al Parlamentului. Sa vezi atunci dezbateri despre deficitul de democratie pitit in adancurile insondabile ale uninominalului, despre pericolul distrugerii partidelor mici si rolul lor istoric, despre manelistii si becalii care vor popula Parlamentul, despre Franta si Chile, despre poporul care nu e inca pregatit. In ajutor va veni insasi legea, doar nu degeaba articolul care prevede infiintarea Colegiilor a fost lasat la libera interpretare si la voia Guvernului. Ca sa nu mai discutam ca totul trebuie terminat pana in luna mai 2008, cu sase luni inainte de alegeri, caci asa zice Constitutia. Tot cam pe atunci vor fi si alegerile locale, motiv pentru care parlamentarii vor fi ocupati pana peste cap. Solutiile pentru ingroparea uninominalului sunt infinite, dar terenul se pregateste cu grija acum. De aceea absenteismul la referendum este potul cel mare si merita orice sacrificiu.
Despre autor:
Sursa: Romania Libera
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
-
Ce planuri are PKO Bank în România: cea mai mare bancă din Polonia are active...
Sursa: futurebanking.ro
-
Sumă record cheltuită de utilizatorii OnlyFans în 2024. Câți bani au ajuns la...
Sursa: wall-street.ro
-
ANALIZĂ VIDEO Primele produse tehnologice sunt mai mereu proaste
Sursa: start-up.ro
-
Paște 2026: cât costă un cozonac plin cu de toate, în București
Sursa: retail.ro
-
Cine sunt speakerii Green Forum 2026: Cum finanțăm?
Sursa: green.start-up.ro
-
Maia, fiica lui Teo Trandafir, a cucerit podiumul la 21 de ani: Este prima...
Sursa: kudika.ro
-
Horoscop bani săptămâna 15-21 iunie: Nu te grăbi să investești! Astrele...
Sursa: garbo.ro