O apreciere a leului spre sfarsitul acestui an este iluzorie, iar depasirea pragului psihologic al cursului de schimb de 3,5 lei/euro in perioada urmatoare este aproape certa, ne-a declarat Liviu Voinea, directorul Grupului de Economie Aplicata (GEA). „Fundamentele economice justifica slabirea in continuare a leului, chiar daca oficialii Bancii Nationale a Romaniei (BNR) spera intr-o revenire pe seama banilor trimisi de romanii plecati la munca in strainatate“, explica Voinea. Cum este posibila deprecierea in continuare a monedei nationale, in conditiile in care in decembrie se preconizeaza ca vor intra peste 500 de milioane de euro de la „ca psunari“? La prima vedere, cu o oferta mai mare de euro pe piata, leul va suferi o apreciere, chiar daca de scurta durata. „Pe de alta parte, importurile vor creste in decembrie, ceea ce va duce la o depreciere a monedei nationale. Efectul produs de importuri ar putea fi mai puternic decat cel generat de influxul de valuta“, explica Liviu Voinea. Iar importurile vor creste exploziv in ultima luna a anului, in timp ce exporturile se vor reduce, adauga Mihai Ionescu, secretarul general al Asociatiei Nationale a Exportatorilor si Importatorilor din Romania (ANEIR). „Consecintele vor fi dramatice pentru economie, pentru ca se va adanci si mai mult deficitul comercial, ca si deficitul de cont curent. Iar acestea sunt principalele semne de ingrijorare ale investitorilor straini legate de Romania“, ne-a declarat Mihai Ionescu. Numai in primele noua luni, deficitul contului curent a crescut cu 76%, la 11,8 miliarde de euro, potrivit datelor bancii centrale. Influenta determinanta asupra soldului contului curent a avut-o deficitul balantei comerciale, care a insumat 12,26 miliarde de euro. Cifra a fost cu 67% fata de perioada similara a anului trecut.
Leul se va deprecia si la anul
Mult mai pesimist in privinta evolutiei cursului de schimb este Dragos Cabat, presedintele CFA Romania - asociatie profesionala a analistilor financiari.
Despre autor:
Sursa: Gardianul
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
-
Ce planuri are PKO Bank în România: cea mai mare bancă din Polonia are active...
Sursa: futurebanking.ro
-
Sumă record cheltuită de utilizatorii OnlyFans în 2024. Câți bani au ajuns la...
Sursa: wall-street.ro
-
ANALIZĂ VIDEO Primele produse tehnologice sunt mai mereu proaste
Sursa: start-up.ro
-
Paște 2026: cât costă un cozonac plin cu de toate, în București
Sursa: retail.ro
-
Cine sunt speakerii Green Forum 2026: Cum finanțăm?
Sursa: green.start-up.ro
-
Victor Rebengiuc, omagiat de 4.000 de oameni pe scena Sălii Palatului: Unele...
Sursa: kudika.ro
-
Copilul îți spune nu mă iubești: ce înseamnă cu adevărat și cum răspunzi ca...
Sursa: garbo.ro