Decizia Inaltei Curti de a se reface integral ancheta in dosarul Zambaccian este o bijuterie: judecatorii au legiferat retroactiv vidul legislativ si au instituit protejarea mandatului de nevasta de prim-ministru. Magistratii Inaltei


Decizia Inaltei Curti de a se reface integral ancheta in dosarul Zambaccian este o bijuterie: judecatorii au legiferat retroactiv vidul legislativ si au instituit protejarea mandatului de nevasta de prim-ministru. Magistratii Inaltei Curti aveau de lamurit trei chestiuni in dosarul Zambaccian, dupa ce o alta inalta Curte, cea Constitutionala, a decis ca si in cazul fostilor ministri, si nu doar al celor pe functie, cercetarea penala poate incepe doar cu avizul presedintelui. Au rezolvat doar una dintre chestiuni, iar de celelalte doua si-au batut joc. Iata chestiunile:

1. Se aplica decizia Curtii Constitutionale si in cazul Adrian Nastase, cel care a ridicat exceptia de neconstitutionalitate, avind in vedere faptul ca deciziile CC vorbesc doar pentru viitor? Judecatorii supremi au decis, nu stiu cit de corect, dar in orice caz foarte convingator: da. Demonstratia lor, intinsa pe vreo patru pagini si bazata pe numeroase referinte si precedente judiciare, se bazeaza pe faptul ca ar fi absurd ca o persoana care ridica o exceptie de neconstitutionalitate, odata aceasta admisa, sa nu se bucure de roadele demersului sau. Nu sint jurist, n-am urmarit toate trimiterile la texte de lege, dar argumentatia, repet, m-a convins. Mi-am zis: iata, asa trebuie sa arate o sentinta, limpede si neechivoca, inteleasa de toata lumea, specialisti sau nu. Din pacate, pe judecatorii supremi i-au tinut muschii doar pina aici.

2. Ramin valabile actele de urmarire penala realizate in perioada in care legea raspunderii ministeriale nu impunea aviz de la Cotroceni si pentru fostii ministri? In exact 17 rinduri, pline de logoree juridica si lipsite de orice motivatie, inaltii judecatori zic ca nu. Ca trebuie refacute si actele de urmarire penala efectuate inainte de decizia Curtii Constitutionale. Asta ridica o problema pe care am mai comentat-o: ce ar fi trebuit sa faca atunci procurorii? Sa ceara un aviz pe care legea in vigoare atunci nu-l prevedea? Si daca-l cereau, pe ce baza legala l-ar fi dat Cotroceniul? Si daca presedintele dadea totusi avizul, nu sarea eminentul jurist Adrian Nastase sa tipe ca s-a incalcat legea? Asupra acestor dileme, din care nu putem iesi, Luminata Curte nu ne lumineaza nicicum. Practic, aceasta parte a sentintei arata ca si cum s-ar legifera retroactiv un fel de vid legislativ in care ne-am aflat fara sa fi bagat de seama.

3. Ce se intimpla cu actele de urmarire penala efectuate asupra celorlalti inculpati, care nici n-au fost, si nici nu sint ministri? Ii avem drept coinculpati pe Dana Nastase, doar sotie de fost prim-ministru, Irina Jianu, fosta sefa la Inspectoratul pentru Constructii, si Cristian Vasile, om de afaceri. In doar opt rinduri, Inalt Prea-Sfintita Curte zice ca si ancheta acestora trebuie refacuta, dar comite iarasi pacatul de a nu explica si de ce. Daca motivul exclusiv de restituire a dosarului a fost lipsa avizului prezidential, putem intelege, in lipsa unei motivatii, ca si madam Nastase&Co. aveau nevoie, ca sa fie cercetata, de buclucasul aviz. Adica trebuie protejat de procurori si mandatul de nevasta de ministru, ori cel de complice? Sau cum? Poate completul de 9 judecatori sa ne ajute sa pricepem.

Estimp, Adrian Nastase calatoreste prin strainatate, scrie pe blog strategii nationale si internationale si isi lanseaza neobosit o oboseala de carte pe care o tot plimba prin provincie. De parca ar sti ca, in lipsa sa, vin niste oameni imbracati in halate negre, numite uneori robe, care dau cu matura prin Inalta-i Curte. Tura asta au fost de serviciu Stefan Pistol, Angela Dragne si Florica Glodean.


Despre autor:

Cotidianul

Sursa: Cotidianul


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.