Capitalismul de ordonanta

"Populatia trebuie sa intteleaga ca bunastarea se creeaza in timp". Nu ma enervez des. Dar cand am auzit aceasta afirmatie din gura celui responsabil pentru alocarea si cheltuirea eficienta a resurselor publice, am simtit cum mi se urca sangele la cap. Discutia era in contextul majorarii salariului minim pe economie. Iar afirmatia nu e tampita, dar cand o auzi rostita de unul dintre reprezentantii clubului celor care au pus inaintea interesului natiunii binele personal, afirmatia nu poate fi decat grotesca. Voi detalia inclusiv numele personajului, care nu e prost. Doar ca are duble si triple standarde, iar din economia de piata a inteles doar cea mai rapida cale spre castig, in interesul personal si in dauna interesului national: capitalismul de ordonanta.
Pornesc de la salariul minim. Pentru multi, el nu reprezinta nimic. Doar o cifra statistica. Nu isi doresc sa ajunga vreodata sa fie platitti atat de prost (chiar daca multi de acolo au pornit). Pentru multi insa, salariul minim pe economie reprezinta totul. Este ceea ce ii asteapta la sfarsitul unei luni de munca. Este obiectul singurei activitati de management pe care au fost fortati sa o faca: managementul saraciei. Prin care transforma aceasta suma in bunuri si servicii. Cu productivitate mai mare sau mai mica, asta este discutabil.
Mi-am pus recent o problema: de ce oare, intr-o tara care a invatat recent ce inseamna lipsa fortei de munca, se mai pune problema salariului minim? De ce nu piata, in conditiile in care forta de munca este deficitara, nu stabileste ea, prin legea economica de baza - cererea si oferta - salariul minim pe economie mai mare decat cei 450, sau 500 sau 540 de lei pe care un guvern care nu are ce pierde, pentru ca nu da de la el, ii arunca cu taraita pe masa negocierilor.
Şi mi-am spus: Radule, gresesti. Adu-ti aminte ca economia nu are numai un singur sens, si anume in sus. Adu-ti aminte ca economia este oscilanta, are suisuri si coborasuri. Are si crize, asa cum am avut in perioada 1997-2000. In perioada de crestere economica, cand forta de munca este tot mai ceruta, sigur, poate parea absurd un salariu minim pe economie. Dar in perioade de scadere economica? Cand, din motive dependente sau independente de incoerenta guvernamentala, se inchid afaceri, creste numarul somerilor, banii se imputineaza, atunci ce trebuie sa faca statul? Sa aiba grija de cetatenii sai. De cei care i-au fost, ii sunt si ii vor fi contribuabili. Şi trebuie sa le asigure un nivel minim de subzistenta. Asa ca salariul minim pe economie este necesar. Pentru momentele in care totul ar putea merge rau.
Marimea salariului minim pe economie este discutabila. Nu trebuie sa fie nici prea mare (ar inhiba dezvoltarea profesionala, cresterea productivitatii, progresul fortei de munca), dar nici prea mica. Or, aici se poate vedea maiestria unui guvern: de a aloca resursele - limitate, la nevoi - teoretic nelimitate. Salariul minim pe economie trebuie vazut in corelatie cu salariul mediu pe economie, cu preturile, cu nivelul de trai.
Cum nu trebuie vazut salariul minim pe economie? Nu trebuie vazut ca un instrument din care tu, stat, care nu stii sa aloci resursele si ca sa dimensionezi cheltuielile, sa il folosesti pentru a-ti ascunde politicile gresite. Asa cum s-a intamplat in Romania in anul 2007. Cand am avut 3 salarii minime pe economie: 390 de lei (in sectorul public), 440 de lei - in sectorul privat, 880 de lei in sectorul privat pentru cei cu studii superioare s.a.m.d. De ce a facut Guvernul Romaniei asta? Pentru ca risipitor fiind, miop fiscal, a trebuit sa puna ceva in locul cotei unice, cea care a dat multi bani la putini si putini bani la multi, pe care i-a luat apoi de multe ori de la cea de-a doua categorie. Prima mare greseala a acestei politici triple privind salariul minim a fost dublul standard. Un angajat cu studii superioare, la privat, trebuia sa fie platit cu minimum 880 de lei. Unul la stat, cu minimum 390 de lei. De ce? Pentru ca statul s-a gandit, ramas cu bani putini in urma cotei de 16%, sa ia bani inapoi prin ordonanta de urgenta. Fara sa tina cont de competitivitate, productivitate, cel care castiga 440 de lei a inceput sa fie impozitat la 880 de lei. Doar la privat insa. Pentru ca la stat, aplicarea aceluiasi standard ar fi insemnat ca statul sa isi ia siesi un impozit mai mare. Şi atunci, ar fi ajuns acolo de unde a plecat: la nevoia de bani. Justitia a remarcat intre timp dublul standard si a decis in favoarea salariatilor bugetari.
Fie ca va fi 500, 520 sau 540 de lei, salariul minim pe economie nu reuseste decat teoretic sa asigure un nivel minim de subzistenta. Cred ca e clar pentru toata lumea, iar pentru cine nu e, il invit sa traiasca macar 3 luni doar cu acesti bani (desi pensionarii au reusit sa faca performanta in a trai la nivel de subzistenta).
Şi acum, ma intorc la personajul nostru de la inceput. El are un nume. De fapt 5. Calin Anton Constantin Popescu Tariceanu. Şi, domnia sa, referindu-se la salariul minim pe economie, le explica saracilor, "calicilor", celor care doreau mai mult pentru ca aveau prea putin, cum ca bunastarea se creeaza in timp. Zau? S-o fi uitat in jurul sau domnul prim-ministru? Şi daca da, ce a vazut? Nu cumva doar capitalismul de ordonanta?
Pentru ca e usor ca prin ordonanta, o entitate economica, sa zicem, una de telefonie fixa, sa fie umpluta de autoturisme de la un anumit dealer. E usor, prin capitalism de ordonanta, sa cresti peste noapte competitivitatea importurilor de autoturisme noi, in dauna celor la mana a doua, introducand taxa speciala de prima inmatriculare, practic o bariera impotriva liberei circulatii a marfurilor. E usor in "capitalismul de cumetrie" sa investesti in actiunile unui cumatru si sa zici ca ai citit in presa despre acele actiuni ca vor creste (cum au crescut si cine a determinat cererea crescuta pentru ele si automat, pretul mai mare, cunoasteti). E usor prin capitalismul de ordonanta sa iei o entitate pe care platesti cateva milioane, iti asumi datoriile, nu platesti, faci mai multe, apoi iar esti ordonantat cu inlesniri la plata, dupa care vinzi. E usor in capitalismul pe care il vrei doar pentru tine sa ordonantezi ca, de maine, toate autostrazile sa se faca folosind doar materia prima produsa de vreun cumatru. E usor, prin ordonanta, sa te protejezi in cazul in care esti prins cu nasul la caltabosi. Toate astea sunt usoare. Dar nu cred ca sunt tocmai legale. Cred insa ca adeptilor acestui tip de capitalism ar trebui domnul prim-ministru sa le taie craca si sa le explice ca "bunastarea se creeaza in timp". Dar aici, multi refuza sa fie autodidacti. Pentru ca, in opinia lor, democratia este "o chestie cu poporu' ", iar capitalismul inseamna "la vremuri noi, tot noi, prin ordonante noi". Va invit sa va uitati in clasamentele oamenilor de afaceri, considerati de succes. Şi sa vedeti cati dintre ei nu sunt nici macar afaceristi, ci, "capitalisti de ordonanta". Exista, totusi, o veste buna. Nu toti.

---

Despre autor: