Autism

C(RAMPE)
Caci noi nu credem in cele ce se vad, caci cele ce se vad sunt trecatoare, ci noi credem in cele ce nu se vad, caci acestea sunt vesnice.
Sf. Ap. Pavel

TVR 1, duminica dimineata, ora sapte. Emisiunea "Universul credintei". Remarcabila pauza de spiritualitate intr-un spatiu mediatic mult prea invartosat de mizerii ce oscileaza voios intre discursul idiot de tip politic si altul uniformizator de creiere de tip MTV. Ar parea ca emisiunea e exilata de-a dreptul la o ora nu prea accesata de multa lume, dar, dimpotriva, ea se bucura de exact tipul de public pe care-l tinteste.


Nimic mai frumos pentru un realizator de astfel de emisiune decat sa-si stie publicul in fata televizoarelor in fiecare duminica dimineata, inainte ca acesta sa plece la Sfanta Liturghie. Intr-o lume puternic laicizata, nedispusa sa se supuna nevointelor spirituale de nici un fel, intr-o lume prea putin dispusa sa renunte la propriile criterii pentru a o apuca pe calea ingusta a stradaniei spirituale, emisiunea se poate constitui ca o punte, o mana intinsa ce insista, obraznic, sa creada ca i se poate raspunde cu o alta mana intinsa. O punte intre lumea "lucrurilor care se vad" si a celor "care nu se vad". O mana incapatanata sa creada ca, intinzandu-se, alte maini vor veni spre ea si vor fi una.


Alcatuita dintr-o serie de reportaje ce puncteaza diferite evenimente din viata religioasa ce s-au consumat in saptamana ce tocmai se incheie si dublata de interventiile in direct, din studio, ale prezentatorului cu invitatul sau, emisiunea nu e deloc asa cum multi ar fi tentati s-o categoriseasca, inspaimantator de plicticoasa, statica si exclusivista. Unuia care nu a urmarit-o niciodata i-ar veni, cu siguranta, greu sa creada ca am vazut aici dezbateri in direct avantate si interesante, de anvergura: tinerii si discursul religios, internetul si mantuirea, psihoterapia ortodoxa vs psihoterapia laica etc...


Prezenta emisiunii in, nu-i asa, spatiul-mediadig-romanezg e cu atat mai de dorit, cu cat, pentru credinciosul postmodern, viata in comunitatea laica devine din ce in ce mai greu de suportat. Devin greu de suportat agresivitatea discursurilor la care asista zilnic indecenta, lipsa (si uneori incapacitatea) empatizarii cu slabiciunile aproapelui, insingurarea omului supratehnologizat. Daca societatea laica incearca sa-si apropie individul facandu-l sa se creada stapanul absolut al vietii lui, credinciosul care incearca sa se lepede de sine si sa traiasca impotriva curentului se vede deodata condamnat la un fel de sociopatie. Greu rezista in fata obsesiei bunastarii materiale la care-l condamna consumismul, greu - la aroganta increderii in fortele proprii. In timp ce societatea laica invata ca reusita in viata este un imperativ si ca perfectia si supralicitarea de sine te definesc ca pe un invingator, omul religios stie ca nu acestea sunt criteriile adevarate. Aflat insa intr-o frustranta minoritate, prefera sa se inchida, autist, in sine, decat sa-si proclame ideile.

---

Despre autor: