Autoturismele de import, cu 52,4% mai cautate decat anul trecut
Cele autohtone, cu 8,2% mai neinteresante pentru romani in 2007Indiferent de motivatie, romanii par sa fie cu mult mai interesati de autoturisme noi decat in anii trecuti. Fie ca es
Autoturismele de import, cu 52,4% mai cautate decat anul trecut
Cele autohtone, cu 8,2% mai neinteresante pentru romani in 2007Indiferent de motivatie, romanii par sa fie cu mult mai interesati de autoturisme noi decat in anii trecuti. Fie ca este vorba despre taxa de prima inmatriculare, asupra careia autoritatile romane si europene n-au reusit inca sa cada la pace, fie ca este vorba despre avantajele leasingului sau pur si simplu despre incantarea de a avea o masina abia iesita din fabrica, romanii sunt cu mult mai interesati de autoturismele noi decat de cele second-hand. Faptul ca datele statistice ne plaseaza pe primul loc in topul celor mai mari piete auto din Europa Centrala si de Est, inaintea Poloniei si a Ungariei, a starnit de asemenea interesul constructorilor auto mondiali, care si-au anuntat intentia de a se extinde si in Romania.
Potrivit presei europene, producatorii auto internationali vor aloca sume importante extinderii capacitatilor de productie in Europa Centrala si de Est. Printre statele de care sunt interesati se afla, potrivit Czech Business Weeklym, si Romania, intrucat cererea de autoturisme este foarte mare, iar fabricile actuale sunt utilizate la capacitate maxima. Primul anunt in acest sens, care i-a starnit si pe alti mari producatori auto, pare sa fi fost facut de japonezii de la Mazda Motors. "Printre prioritatile noastre actuale se numara suplimentarea capacitatii de productie in Japonia si China, dar avem in vedere si extinderea productiei in Europa de Est", a afirmat presedintele si directorul general al Mazda Motor Europa, Daniel Morris, intr-un interviu acordat revistei Automobilwoche la finele lunii octombrie, motivandu-si intentia prin semnalarea cererii in crestere pentru automobile in Rusia si in alte tari est-europene.Productia, majorata cu 2,7 mil. unitati/ an Potrivit unui studiu realizat de PricewaterhouseCoopers (PwC), productia globala de autoturisme va creste in perioada 2006-2014 cu 19%, la 78 de milioane de unitati. Cu toate ca statele asiatice China si India, alaturi de alte tari in curs de dezvoltare, vor avea cea mai mare contributie la aceasta crestere, pietele dezvoltate vor asigura o treime din avansul total. "Potrivit studiului nostru, Europa Centrala si de Est ar trebui sa fie tinta pentru investitii ale producatorilor auto in valoare de sase miliarde de dolari. O parte semnificativa a acestor investitii se va orienta catre Cehia, Polonia, Slovacia, Ungaria si Romania, in timp ce cea mai mare parte a autoturismelor vor fi produse in Cehia si Slovacia", a afirmat Stephen Booth, partener la PwC Cehia.
Producatorii din Uniunea Europeana vor spori, cel mai probabil, eficienta fabricilor europene cu circa 7% pana in anul 2014. UE, piata auto internationala cu cel mai rapid ritm de crestere, ar putea majora productia de autoturisme cu 2,7 milioane de unitati pe an pana in 2014.Aceasta evolutie este urmarea cresterii cererii de autoturisme in noile state comunitare, precum si a exporturilor si a interesului sporit al europenilor pentru vehicule de calitate.
Potrivit studiului PwC, avansul anticipat al productiei auto in statele UE va fi determinat mai ales de revigorarea brandurilor traditionale si nivelul ridicat al productiei in tarile cu expertiza vasta in acest sector. Cele mai semnificative cresteri sunt asteptate in Germania si Slovacia. Astfel, productia auto in Germania este estimata sa creasca cu 900.000 de unitati anual pana in anul 2014, marcand cel mai semnificativ avans din UE. In Slovacia, productia auto va creste cu 500.000 de unitati.Piata din Ungaria, in scadere cu 5,9%Interesul crescut al romanilor pentru cumpararea masinior noi este subliniat si de studiul realizat de Jato Dynamics. In primele noua luni ale anului in curs, numarul autoturismelor noi vandute pe piata romaneasca a crescut cu 23,1%, la 228.877 de unitati, ceea ce plaseaza Romania pe primul loc in topul celor mai mari piete auto din Europa Centrala si de Est. Pe locul secund se afla Polonia, cu 217.412 autoturisme vandute la noua luni, in crestere cu 24% fata de perioada similara a anului 2006, si Ungaria, cu 128.958 de unitati comercializate, in scadere insa cu 5,9%. Vanzarile de autoturisme noi au crescut in intervalul ianuarie - septembrie, la nivelul intregii regiuni, cu 14%, la 981.052 unitati.
Şi estimarile pentru trimestrul al treilea sunt imbucuratoare pentru romani, tara noastra aflandu-se tot in varful clasamentului, cu un avans de 20,5% al vanzarilor de autoturisme noi, comparativ cu perioada similara a anului 2006, la 82.585 unitati.
Cel mai vandut model din Europa Centrala si de Est a fost, potrivit studiului Jato Dynamics, Dacia Logan, cu 76.924 unitati comercializate in primele noua luni, in scadere cu 5,1% fata de aceeasi perioada a anului trecut. Autoturismul Logan a fost urmat de Skoda Fabia, cu 58.920 unitati vandute (-14%), Skoda Octavia, cu 49.510 unitati (+5,9%), Opel Astra, cu 24.797 unitati (+22%) si Ford Focus, cu 23.036 de unitati (+20,1%).
Desi interesul cumparatorilor pentru Dacia a scazut fata de anul trecut, marca noastra ocupa inca locul doi in top, cu vanzari totale de 76.925 autoturisme noi, dupa Skoda, cu 121.867 unitati vandute. Pe pozitia a treia s-a situat Opel, cu 75.948 unitati vandute, cu 19% mai multe decat in 2006.Skoda, locul sase pe piata romaneascaVanzarile de masini noi in Romania sunt evidentiate si de APIA. Potrivit datelor acesteia, pana in luna septembrie s-au vadut 69.289 de Dacii noi, cu 8,2% mai putin decat in aceeasi perioada a anului trecut (89.960 unitati). "Dezinteresul" pentru marca autoturismelor autohtone a fost insa compensat cu interesul pentru cele de import. Raportat la vanzarile de anul trecut, numarul masinilor de import vandute a crescut cu 52,4%, de la 96.018 unitati in primele noua luni din 2006, la 146.311 in aceeasi perioada a anului in curs.
Potrivit datelor APIA, pe primul loc in topul celor mai vandute masini straine din Romania se claseaza Volkswagen cu 2.187 autoturisme vandute in luna septembrie (dintre cele 17.048 vandute in primele noua luni), urmat de Renault, cu 1.961 unitati vandute in septembrie, din totalul de 21.854 instrainate de la inceputul anului. In ceea ce priveste Skoda, aceasta este plasata abia pe locul sase, dupa Opel, Ford, si Fiat, cu 1.412 masini vandute in luna septembrie si o cota de piata pe 2007 de 7,4%.


Despre autor:

Curierul National

Sursa: Curierul National


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.