Reinflamarea inflatiei si deficitele externe in crestere au provocat o reexaminare a economiei romanesti. Cand spun reexaminare am in vedere, mai degraba, o reevaluare a unor clisee, teze formate de-a lungul ultimilor ani si intretinute de cei care, prin profesie, urmaresc evolutia economiei autohtone. Sunt cateva reactii ce merita, in opinia mea, atentie. Una, izbitoare, este trecerea de la optimism debordant la pesimism; voci care salutau cu multa incredere disocierea economicului de politic (vezi primavara acestui an) deplang acum relatia dintre cele doua sfere ale vietii societatii. Alte comentarii readuc in discutie aspecte precum parafiscalitatea, efectul aprecierii leului asupra exporturilor/competitivitatii (desi deprecierea recenta este factor de atenuare), tarifele la energie etc. Nu in ultima instanta, se atrage atentia asupra tensionarii relatiilor de munca (dialogul cu sindicatele), efectelor pe care o eventuala crestere excesiva a salariului minim le-ar avea pentru economie. Una peste alta, asistam la o unda de pesimism evidenta.  Dar extremismele in judecarea faptelor sunt nocive. Nu aveau dreptate nici cei care vedeau totul in roz la inceputul lui 2007 si nici cei care prevestesc o noua realitate, dramatica, ce s-ar pravali peste romani. Avem nevoie de luciditate, de chibzuinta in judecarea faptelor si de masuri potrivite pe planul politicilor publice (vezi si articolul meu din JN, 8 noiembrie). Nu exista economie fara vulnerabilitati, nu exista intreprindere infailibila in lume. In plus, contextul international a devenit mai putin favorabil (conditii de credit, preturi la alimente si energie etc). In acest context local si international in deteriorare, problema restructurarii (la nivel de intreprindere, de industrie, la nivel macro) capata proeminenta. Au dreptate cei care subliniaza ca este mai bine sa faci restructurare cand economia este in avant, cand veniturile unei intreprinderi se umfla. Dar sunt doua probleme aici: una care tine de localizarea momentului pentru o organizatie in a initia restructurarea; alta care priveste intrebarea din titlu, adica cine face restructurarea la nivel agregat. La prima intrebare nu este simplu de dat un raspuns. Cand omului, organizatiei le este bine, simtul nevoii de schimbare este mult atenuat; este nevoie de viziune iesita din comun, de strategie ce se bizuie pe sesizarea unor curenti de profunzime (care modifica tendinte ce sunt mai greu de intuit) pentru a determina decizii care sa schimbe parametrii - ce par a fi in ordine pentru cei mai multi aflati in pozitii de conducere. In fond, arta succesului extraordinar contine un ingredient pe care foarte putini il au in tolba lor de conducator; cei care reusesc sa intrevada ceea ce majoritatea nu este capabila sa faca realizeaza strapungeri de marca si castiga pozitii competitive majore. Aceasta nu inseamna insa ca ei nu isi asuma riscuri importante.  A doua intrebare ne duce la economia noastra. Unii fac referire la anii de crestere, afirma ca economia autohtona nu s-a restructurat suficient, aceasta fiind considerata o cauza a deficitelor externe tot mai mari. Partial au dreptate. Dar, intrucat aceste voci vin din sectorul privat, le invit sa mediteze la o chestiune: peste 70% din PIB este dat de sectorul privat. Cele mai puternice ramuri ale economiei sunt controlate de sectorul privat, de capitalul strain. Economia este puternic liberalizata si, chiar daca parafiscalitatea deranjeaza, nu se poate vorbi despre "hamuri care tin caii in loc" (asa cum se spunea in deceniul trecut). S-a privatizat mult si in domeniul utilitatilor publice. In deceniul trecut, conditiile structurale ale economiei erau altele. Prin urmare: cine este dator, in principal, sa faca restructurare? Drept este ca autoritatile publice trebuie sa stimuleze un climat de afaceri prietenos (ce include si relatiile de munca), sa faca investitii publice care sa potenteze forta sectorului privat, sa aiba o politica bugetara chibzuita. Dar a pune in carca statului gestiunea restructurarii economiei (asa cum par sa o faca nu putini sefi de firme private) devine o glumaa€¦   PS. Nu sunt libertarian si cred ca o economie are nevoie de politica publica inteligenta (inclusiv de masuri de politica industriala), care sa produca bunuri publice.