Pretul curajului de a infrunta regimulLa 15 noiembrie 1987, muncitorii de la Intreprinderea de Autocamioane Brasov au avut curajul sa-si ceara drepturile. S-au ales cu condamnari penale executate la locul de munca. Intocmai ca in Evul Mediu, cand leprosii erau scosi afara pe portile orasului, curajosii tineri au fost alungati din "cetatea industriei". Li s-a spus ca facusera de ras Brasovul si ca nu merita sa il mai revada vreodata. In orasele unde li se stabilise domiciliu obligatoriu au fost primiti cu raceala si ostilitate.

Ancheta dura, procesul-spectacol tinut in fata colegilor chiar la Clubul Intreprinderii de Autocamioane Brasov (IAB), condamnarea la locul de munca, deportarea din Brasov si domiciliul obligatoriu, ruperea de familie, statutul de personaje dubioase in ochii noilor colegi, stima de sine si psihicul zdruncinate - toate acestea le-au resimtit din plin muncitorii brasoveni. Sotiile si copiii, fara sa fi fost implicate in iuresul evenimentelor, au patimit la randu-le. Cadrele de conducere de la IAB au fost destituite din functii si mutate la alte intreprinderi din tara. Din cate arata faptele, toti cei care au avut cu evenimentele o legatura cat de mica au fost imprastiati din zona, intentia clara a autoritatilor fiind sa ii tina cat mai departe de Brasov.


PRAF IN OCHI. Despre ancheta ce a urmat "obrazniciei" de a sfida regimul Ceausescu nu putem sti astazi mai mult decat isi aminteste aceasta categorie de victime in viata ale comunismului, de care nici o autoritate a statului si nici un "investigator-inchizitor" contemporan pare a nu mai vrea sa stie. Des invocatul Consiliu National pentru Studierea Arhivelor Securitatii (CNSAS), teoretic detinator al cheilor de acces catre multe dintre misterele trecutului regim, ofera spre studiu un singur dosar continand aproape 150 de file. Doar atat despre cel de-al doilea mare protest colectiv impotriva regimului comunist de la Bucuresti dupa revolta minerilor din 1977, si ultimul dintre cele Europa de Est inainte de colapsurile lui 1989.


Dosarul e "subtire" nu doar la propriu: nimic despre anchete, nici o vorba despre identitatea si faptele anchetatorilor. Nici macar vreunul dintre planurile de masuri ce reprezentau sistemul obisnuit de lucru al Securitatii, cu "linia" pe care urmau sa se inscrie destinele oamenilor "pusi sub lupa" teribilei institutii. Unde au disparut urmele anchetelor care-au condus la condamnari si deportari? Nimeni nu se arata dornic sa-si asume responsabilitatea raspunsurilor. Jumatate dintre filele dosarului ce-l putem consulta sunt tabele-sinteza care arata ce s-a intamplat cu persoanele implicate in evenimente, cealalta jumatate cuprinde sentinta procesului si referatul de terminare a urmaririi penale - "piese" ce spun in linii mari cam acelasi lucru. Parte din acestea figureaza ca anexe intr-o lucrare aparuta in 2002 la o mare editura ieseana, piatra de temelie in cariera unor istorici-politicieni de mai mare vizibilitate in spatiul public decat eroii despre care au scris.


CE SE SPUNE. Intre 15 noiembrie si 2 decembrie 1987, autoritatile au operat mai multe arestari preventive, iar dintre cei supusi cercetarilor, 61 au fost judecati, ceilalti primind alte sanctiuni. Ancheta propriu-zisa s-a derulat in viteza. La 3 decembrie Judecatoria Brasov, reprezentata la proces de completul de judecata format din Stefan Pana, presedinte, judecatorul Dumitru Comsa, procurorul Stefan Roman a pronuntat sentinta. Multi dintre muncitorii anchetati in 1987 erau pe atunci foarte tineri si cu o singura exceptie, fara antecedente penale.


Unii dintre ei au fost transferati la Inspectoratul General al Militiei din Bucuresti, iar anchetatorii au fost adusi de la directii judetene din tara, astfel incat sa nu poata fi recunoscuti ulterior. Astazi stim din marturiile muncitorilor brasoveni ca o echipa de ancheta era formata in general din cinci persoane, dintre care doua sau trei erau ofiteri superiori. "Din discutiile pe care le purtau intre ei mi-am dat seama ca nu erau din Bucuresti", si-a amintit Florin Postolachi, presedintele Asociatiei "15 noiembrie 1987", nefericitul episod al anchetei. Astfel ca, in lipsa documentelor - concludente - produse institutional, in cazul cand oricare dintre muncitori ar recunoaste pe strada sau pe ecranul televizorului vreunul dintre anchetatori in postura de prosper om de afaceri sau de respectabil politician si ar avea curajul sa-l deconspire ca tortionar, se expune riscului de a fi dat in judecata pentru calomnie. Astfel ca pentru metodele brutale aplicate in ancheta, cine sa mai dea socoteala? Ceea ce poti afla este "istorie orala".


Dupa 1989, cand trecutul comunist a devenit obiect de studiu dar si "vaca de muls" pentru numerosi veleitari, Danut Iacob si-a dat seama ca asupra tuturor s-au aplicat aceleasi metode pentru aflarea "adevarului" ca in anii a€™50: batai, infometare, privare de somn mai multe nopti la rand. Daniel Anghel, alt muncitor brasovean care a trecut prin calvarul interogatoriilor, si-a amintit ca in timpul anchetei a fost supus unor abuzuri greu de imaginat astazi, care in final te faceau sa declari orice.


PROCES-SPECTACOL. Abuzurilor fizice li s-au adaugat celelalte, mai subtile, de ordin psihic. Intocmai ca in anii a€™50, epoca "demascarilor" in public, completul Judecatoriei Brasov s-a deplasat la Clubul Intreprinderii de Autocamioane, locul din care plecase revolta, iar sala a fost umpluta de colegii celor 61 de acuzati. Masura avea ca scop accentuarea valorii de exemplu a pedepsei.


Dupa 1964, in Romania nu mai existau detinuti politici, astfel ca orice protest impotriva regimului era lesne devalorizat si redus la dimensiunile unui scandal ceva mai mare, provocat de persoane turbulente, de preferat in stare de ebrietate. "Regretabil - se scria si in referatul de incheiere a urmaririi penale - este ca unele elemente certate cu legea, indisciplinate, anarhice, ignorand cele mai elementare reguli de conduita s-au dedat la savarsirea unor fapte reprobabile, prin care au tulburat in mod grav ordinea si disciplina la locurile de munca, producand totodata acte de dezordine si distrugeri de bunuri cu consecinte deosebite la sediile administrative ale Consiliilor popular judetean si municipal Brasov." Razvratitii au fost tratati asemenea infractorilor de rand si judecati pentru ultraj contra bunelor moravuri si tulburarea linistii publice.


Pentru a minimiza importanta revoltei muncitoresti intr-o tara unde totul se facea in folosul "clasei muncitoare", la proces nu s-a spus nici un moment ca muncitorii ar fi protestat contra regimului. Proferarea de expesii obscene, amenintari adresate unor cetateni pasnici, acte grave de violenta, dezordine, distrugere a unor bunuri, lovire a unor persoane - comise in incinta intreprinderii, pe strada si in cele doua cladiri din centrul municipiului Brasov - , acestea au fost acuzele puse pe seama protestatarilor.


Dupa 20 de ani de la evenimente, muncitorii ce s-au revoltat demn si curajos impotriva unui regim detestat de intreaga populatie nu atribuie gestului lor semnificatii sofisticate, nu pretind ca i-au contestat "natura criminala" ori ca protestul lor a fost precedat de cine stie ce revelatii de natura ideologica. Astfel de idei au fost promovate in restul tarilor comuniste de intelectuali, care s-au alaturat protestelor muncitoresti. La Brasov, doar cativa studenti au avut curajul sa-si declare public solidaritatea cu muncitorii. Dupa 20 de ani, Danut Iacob retine in memorie ca pe o umilinta si o mare nedreptate faptul ca a fost condamnat pentru acte de huliganism.
EROI. Pentru curajul de a contesta regimul comunist, muncitorii brasoveni au fost deportati departe de casa si de familii. Astazi sunt mandri de gestul lor, desi au suferit batai groaznice"REEDUCAREA". La finalul procesului, 26 dintre "inculpati" au fost condamnati la locul de munca. In raport cu faptele comise, cu situatia familiala, cu varsta si comportarea lor anterioara, instanta a decis ca acestia "se pot reeduca sub supravegherea unor colective de munca", astfel ca pedepsele au fost executate prin munca corectionala, in alte unitati socialiste, unde aveau sa presteze "activitati direct productive, in raport cu pregatirea si calificarea lor profesionala". Celelalte de 35, care avusesera o participare mai redusa la evenimente, au primit condamnari cu suspendarea conditionata a pedepsei, efectuate tot in unitati socialiste, neaparat altele decat IAB, "sub supravegherea colectivelor de munca". Intentia clara a autoritatilor era ca cei ce se implicasera in protest sa nu mai vada niciodata Brasovul. Or, pentru aceasta era necesar sa fie distruse absolut toate legaturile dintre muncitori si cel mai industrializat oras al tarii. "Regimul ne-a interzis sa ne mai intoarcem vreodata in Brasov", spune Daniel Anghel.


FAMILII DESTRÃ…MATE. Sotiile au fost obligate sa-i urmeze sau sa divorteze. Pentru a nu mai avea o casa unde sa se poata intoarce, li s-au repartizat locuinte in localitatile unde fusesera exilati. Unii dintre ei le-au refuzat, preferand sa domicilieze la caminele de nefamilisti ale intreprinderilor unde lucrau, in asteptarea unei ocazii de a se intoarce in orasul de sub Tampa. Orice parasire a noului domiciliu al localitatii trebuia anuntata in prealabil "organelor" de Militie. Unii au fost trimisi la intreprinderi aflate in apropierea localitatii de bastina. De pilda, Constantin Cocan, nascut la Galati, si-a ispasit condamnarea la Intreprinderea Port Bazinul Nou din orasul dunarean. Mihai Macovei, nascut intr-un sat aflat la 30 de kilometri de Botosani, a fost trimis la Intreprinderea de Masini Unelte Grele pentru Deformari Plastice din Dorohoi (judetul Botosani). Insa, pentru a merge sa-si viziteze parintii, trebuia sa ceara voie de la Militie.


URMÃ…RITI SI PRIGONITI. Daniel Anghel, condamnat la doi ani inchisoare cu executarea pedepsei la locul de munca, si-a ispasit pedeapsa la Intreprinderea de Supape si Bolturi Topoloveni (judetul Arges). Si-a amintit ca in fiecare saptamana din cei doi ani cat a durat deportarea avea obligatia sa se prezinte la Militie si sa faca un raport. Nu se putea deplasa in alt oras decat daca adresa o cerere, in care trebuia sa precizeze unde merge si care este scopul deplasarii. Nu anunta intotdeauna, iar la intoarcere "cineva" il astepta si ii cerea socoteala. Astfel a reusit sa stranga mai multe sanctiuni pentru comportament necorespunzator. Considera o nedreptate faptul ca muncitorii brasoveni au fost exclusi de la amnistia din ianuarie 1988, data cu ocazia sarbatoririi a 70 de ani de viata ai lui Nicolae Ceausescu. In aceleasi imprejurari a fost condamnat si Vasile Anghel, fratele sau, mutat la Intreprinderea de Utilaj Alimentar Slatina. La auzul stirii despre gratiere, cei doi frati s-au prezentat imediat la Brasov si au dat proba de lucru la IAR Ghimbav, pe care au promovat-o. In ziua cand urma sa li se intocmeasca formele de angajare, securistul intreprinderii i-a chemat in birou, spunandu-le ca au facut de rusine Brasovul si ca nu au ce cauta inapoi. Un echipaj de Militie i-a dus inapoi in localitatile unde fusesera deportati.


PROSCRISII. Noii colegi i-au privit adesea cu suspiciune, povestesc astazi muncitorii. Ofiterii de Securitate s-au straduit sa ii discrediteze pe cat posibil. Iosif Farcas isi aminteste ca mai multe luni n-a vorbit nimeni cu el, fara ca la momentul respectiv sa inteleaga prea bine de ce. Ulterior a aflat ca noilor colegi li se spusese ca e inflitrat de Securitate pentru a-i urmari. Cineva de la Militie il "vizita" in fiecare sambata la fabrica, ceea ce alimenta si mai mult suspiciunile. Mihai Macovei, deportat la Dorohoi, sustine ca aceeasi metoda a fost aplicata si in cazul sau: in noul colectiv, despre el se stia ca este informator al Securitatii. Despre ceea ce facusera la Brasov nu aveau voie sa vorbeasca.


Pentru cei care au platit atat de scump curajul de a se opune de unii singuri unui regim urat de toata lumea, caderea comunismului ar fi trebuit sa vina ca o izbavire. Dar in loc de stima si admiratie, libertatea si democratia le-au adus un nou sir de umilinte. Directori pedepsitiPrincipiul conform caruia "partidul are intotdeauna dreptate", valabil din vremea lui Lenin, a functionat si de aceasta data. Mun-citorii care protestasera impotriva retinerilor din salariu au fost acuzati de huliganism si au avut de suferit pentru refuzul de a se lasa umiliti in continuare. "Cadrele de conducere" au fost sanctionate la randul lor, pentru ca "nu s-au implicat in cunoasterea si aplanarea starii de spirit negative create ca urmare a aplicarii de penalizari nejustificate la retributie" si pentru ca nu au actionat pentru a impiedica "elementele huliganice" sa se deplaseze spre centrul orasului si pentru ca au participat la sedinta in care "s-a hotarat in mod abuziv si ilegal egalizarea retributiilor personalului muncitor din diferitre sectii". Au fost sanctionate 15 persoane, incepand cu Manole Sechi, directorul general al Centralei Industriale pentru Autovehicule de Transport Brasov si terminand cu Vasile Luca, seful biroului plan-dezvoltare al Centralei. Au mai fost destituiti directorul general al Intreprinderii de Autocamioane, directorul tehnic, directorul comercial, directorul administrativ adjunct, contabilul-sef si altii. Ion Anghel, director tehnic in timpul evenimentelor, a fost condamnat doi ani cu suspendare, iar Vasile Luca, seful biroului plan-dezvoltare al Centralei, un an si opt luni. Restul au fost demisi si mutati la alte intreprinderi din tara.Sommerauer vs Ristea PriboiCondamnari la trei ani inchisoare au primit Aurica Geneti, Florin Mutihac, Gheorghe Duduc si Werner Sommerauer. Din dosarul CNSAS, primii trei, muncitori la I.A.B., i-au instigat pe ceilalti sa inceteze lucrul si odata ajunsi in sediul partidului, "au produs cele mai grave acte de distrugere". Werner Sommerauer, era instalator la Liceul Sanitar Brasov. S-a alaturat protestatarilor intalniti pe strada. Dupa 1990, l-a identificat pe unul dintre anchetatori in persoana lui Ristea Priboi, fost deputat PSD in judetul Vrancea. Acesta din urma l-a dat in judecata pentru calomnie, solicitand daune morale de 15 miliarde de lei. Sommerauer a fost absolvit la capatul unui proces lung si controversat. Cititi si:
a€¢ Brasov a€™87 - Au strigat primii: "Jos Ceausescu!"