Singur printre ai tai

Astazi, fiecare dintre romani este macar de trei ori singur: o data, fiindca "fratii" lui de ginta latina, italienii, se dezic de el cu dispret. (Nu cat sa renunte la sluga de la Dunarea de jos care le raneste, pe bani de nimic, gospodaria, le ingrijeste bolnavul senil sau le satisface poftele promiscue la un colt de strada; si nici intr-atat incat sa renunte la Banatul cumparat palma cu palma de flacai vocali si trufasi, de varsta a doua, interesati de fetele noastre...) In al doilea rand, pentru ca, la el acasa, primii care se leapada de el - fara jena - sunt oficialii gata sa profite la fiecare sarbatoare legala de banetul trimis acasa, ce mentine economia romaneasca pe linia de plutire atunci cand populistul si demagogul jefuiesc netulburati ce a mai ramas de jefuit. In fine, pentru ca el insusi se grabeste sa se faca mic si temator sau sa-si injure vecinul plecat in Italia, suspectandu-l ca se crede mai grozav datorita slujbulitei lui sezoniere in peninsula, pentru care indura umilinte si scuipa, nu o data, sange. Dezavuat de cel pe care il imbraca si il spala, de cel caruia i-a acordat increderea sa si chiar de sine insusi, astazi romanul e un Iov arhaic in vremuri postmoderne, trantit in pustiul unei globalizari pe care nu o intelege si indopat cu sforaieli patriotice fara consecinte benefice, plin de temeri - ca mereu - la adresa zilei de maine.
Despre italieni sa scrie italienii insisi, fiindca nu pot crede ca intre comunisti si ultradreapta se va fi format peste noapte o concordie antiromaneasca perfecta, niste democrati autentici tot vor fi ramas. Memoria omului e scurta, iar daca elevii romani mai citesc inca din Cuore povestea micului peninsular pornit dupa mama lui din Apenini si ajuns in Anzi, nu inseamna ca te poti astepta ca locuitorul Romei, al Florentei ori al Torino-ului sa-si aminteasca vremea cand, saracit de razboi, sicilianul se muta peste Ocean ducand cu el si organizatiile lui discrete, ori cand parintele lui facea prin Germania in reconstructie cam ce incearca sa faca majoritatea romanilor astazi la el acasa.
Voi scrie, totusi, cum se cuvine, despre cei ce ne reprezinta sau... cel putin o pretind. Ineficienta care face regula acestui guvern ramane secundara in comparatie cu vocalizele de ultima ora, emise in numele principiului: "nu e destul ca nu ma ajuti, tranteste-mi si o insulta!". Intr-adevar, niciodata un denigrator strain nu va izbuti sa il intreaca pe unul de-al nostru. Fiindca insulte sunt si impartirile cetatenilor romani pe categorii etnice de la cele mai inalte tribune, insulte sunt si discursurile fascistoide - cu sau fara pardon larmoaiant in fata camerelor -, insulta si pretentia ca s-ar lucra la ameliorarea crizei in folosul cetateanului. Nu e cineva suficient de stupid in tara asta ca sa aiba convingerea ca cincisprezece, treizeci, o suta de politisti chiar, trimisi, vezi Doamne, sa elucideze nedumeririle prefectilor si carabinierilor italieni, vor face minuni. si ce ar putea face, la urma urmei?! Lucrurile sunt clare aici, acolo si oriunde in lumea larga unde regulile convietuirii sunt respectate: ai comis o fapta reprobabila, n-ai decat sa dai seama pentru ea. Hotii, criminalii, javrele trebuie sa compara in fata tribunalelor in respectul deplin al legilor locului si timpului. Or, daca asa stau lucrurile, ce au de facut bietii comisari romani? Sa dea consultatii juridice? Sa vaneze si sa aduca acasa delincventii? E treaba carabinierilor, iar problema nu e ca nu si-o fac, ci excesul de zel si tolerarea militiilor civile extremiste.
O serie de spinari plecate, mai multe perechi de priviri buimace alcatuiesc astazi Cabinetul Romaniei si ele sunt incapabile sa apere demnitatea unui popor pe care nici macar politicienii sai de ieri si de azi nu au reusit sa il piarda din istorie. Toata lumea de prin mediile oficiale se face luntre si punte sa dea o mana de ajutor scuiparii in obraz a romanilor pentru ca, nu altfel decat alte natii, si a noastra contine o minoritate de disperati si de marginali in goana dupa solutii facile de existenta, etalandu-si detracarea si lipsa de educatie, barbaria si primitivismul in care s-au format de prea mult bine... Ati auzit cumva sa fi cerut cineva socoteala demn si ferm pentru declaratiile, actele si promisiunile extremiste din cizma peninsulara pe care obisnuiam sa o privim ca pe un loc central al universului nostru imaginar, tara Renasterii si a artistilor?
Suntem iar, fiecare dintre noi, cate un Ioan Budai-Deleanu in fata oglinzii sale interioare. si daca lumea e dispusa sa ne stigmatizeze din nou pentru ca ii parem un neam de tigani, ei bine, nu ne ramane decat sa indreptam calmi si hotarati spinarea, inganand randurile profetice ale poetului: "... sa stii ca fiind eu tigan ca si tine, am socotit cuvios lucru de a scrie pentru tiganii nostri, ca sa sa preceapa ce feliu de stramosi au avut si sa sa invete a nu face si ei doara nebunii asemene, cand s-ar tampla sa vie candva la o tamplare ca aceasta. Adevarat ca as fi putut sa bag multe minciuni laudand pe tigani si scornind fapte care ei n-au facut, cum fac astezi istoricii unor neamuri, care scriind de inceputul norodului sau, sa suie pana la Dumnezieu si tot lucruri minunate barfasc. Dar' eu iubesc adevarul"

Ovidiu Pecican este profesor la Universitatea Babes-Bolyai

---

Despre autor: