In cercurile diplomatice exista temerea ca sustinerea de catre Uniunea Europeana a secesiunii provinciei Kosovo ar putea spori instabilitatea in Balcani si l-ar putea determina pe premierul Republicii Srpska din Bosnia, Miroslav Dodik, sa faca presiu
''Imediat ce Kosovo va deveni independent, Dodik va incepe la randul sau sa evoce ideea independentei si ar putea convoca un referendum'', a declarat pentru Associated Press un inalt diplomat european bun cunoscator al situatiei din Bosnia-Hertegovina, formata din Republica Srpska si Federatia croato-musulmana.
Sarbii, care controleaza jumatate din teritoriul bosniac, au semnalat ca ar putea incerca sa divizeze fosta republica iugoslava in cazul in care provinciei Kosovo i se permite desprinderea de Serbia. Or, se stie ca sarbii bosniaci au fost cei care au declansat razboiul din 1992-1995, cel mai sangeros din Europa de dupa al doilea razboi mondial, soldat cu peste 100.000 de morti si milioane de refugiati, mentioneaza AP.
In perspectiva unei posibile pierderi a Kosovo, premierul Serbiei, Vojislav Kostunica, si simpatizantii sai nationalisti au lansat o campanie impotriva administratorului international al Bosniei si si-au oferit sprijinul sarbilor bosniaci in eforturile lor de a destabiliza Bosnia. In prezent, aceasta tara trece printr-o perioada de criza, sarbii bosniaci protestand fata de reformele propuse de Inaltul reprezentant al comunitatii internationale in Bosnia, Miroslav Lajcak, in vederea consolidarii institutiilor centrale.
Daca la finele anilor '90 Bosnia era in fruntea tarilor din Balcanii de Vest in eforturile lor de aderare la Uniunea Europeana, situatia s-a schimbat radical in 2007 ca urmare a boicotului sarb impotriva guvernului central, care a impiedicat adoptarea si aplicarea reformelor cerute de Bruxelles. Bosnia este in momentul de fata singura fosta republica iugoslava care nu are un acord de preaderare la UE.
Exista si voci care considera ca Uniunea este cea responsabila de problemele Bosniei, intrucat a fost mult prea preocupata sa impinga Kosovo spre un statut de ''suveranitatea supravegheata'', in pofida opozitiei Serbiei si Rusiei. Un fost oficial al Departamentului de Stat al SUA care a participat la negocierea acordurilor de pace de la Dayton din 1995, ce au pus capat razboiului din Bosnia, a apreciat ca UE a neglijat aceasta tara si a dat prea multa atentie Serbiei si Kosovo, avertizand totodata impotriva unui ''targ'' prin care Serbiei i s-ar permite sa ''influenteze'' viitorul Bosniei-Hertegovina, in schimbul pierderii Kosovo.
In ce-l priveste, comisarul european pentru extindere, Olli Rehn, a minimalizat posibilitatea unei reactii in lant, in cazul in care Kosovo isi declara independenta in mod unilateral. Oficiali si analisti reproseaza insa UE ca are mainile legate in tratativele sale cu Belgradul, care nu va rata ocazia sa exploateze recenta scadere de fermitate a Bruxellesului, constand, intre altele, in a trece cu vederea esecul sarbilor de a-i preda Tribunalului ONU de la Haga pe ultimii - si cei mai cautati - criminali de razboi din fosta Iugoslavie.
''Viitorul este foarte tulbure pentru Bosnia in cazul in care nationalistii din Serbia obtin o influenta prea mare asupra sa'', a conchis James Lyon, inalt consilier la Centrul pentru crize internationale, amintind ca ''Belgradul nu este un garant al stabilitatii regionale, a constituit principala sursa de conflict din regiune si nu s-a schimbat prea mult in acest sens fata de 1992''.
Despre autor:
Sursa: Romania Libera
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.