Ioan Aurel Pop, profesor universitar de istorie, cercetator, conducator de doctorate, paleograf latin, unul dintre cei mai valorosi cunoscatori ai istoriei Transilvaniei, a fost pana in septembrie 2007 directorul Institutului Roman de Cultura si Cer
Ioan Aurel Pop, profesor universitar de istorie, cercetator, conducator de doctorate, paleograf latin, unul dintre cei mai valorosi cunoscatori ai istoriei Transilvaniei, a fost pana in septembrie 2007 directorul Institutului Roman de Cultura si Cercetare Umanista (Casa Romana) din Venetia.
Ioan Aurel Pop, ce este Venetia? O iluzie? Un loc comun?
O traire livresca?
Venetia este orice, dar, inainte de toate, este un miracol! In nici un caz nu este un loc comun, fiindca in Laguna totul este straniu, inedit, nou si vechi in acelasi timp. Cum sa nu fie straniu un oras cu circa 65 de mii de locuitori stabili, dar cu 200 de biserici, 150 de canale si 400 de poduri si cu milioane de capodopere ale culturii universale (ma gandesc si la carti si manuscrise)? Cum sa nu fie straniu un oras care avea in evul mediu cam 250-300 de mii de locuitori (mai multi decat oricare din Occident!), construit din marmura, lemn si caramida, asezate pe trunchiuri de copaci ingropate in apa? Cum sa nu fie straniu un oras (devenit stat) care l-a sfidat pe Papa, care stapanea atatea pamanturi si mari departate, care avea un "arsenal" (un fel de santier naval) la anul 1100, care i-a dat pe Marco Polo, pe Goldoni sau pe Vivaldi, care avea un regim politic republican "avant la lettre"?
Cum v-a fost perioada
de acomodare, perioada
a sperantelor si poate
a unor temeri?
Am "aterizat" la Venetia cu sperante si cu teama, sfios si curajos in acelasi timp, coplesit de urmele lui Iorga si ale altora, faimosi si mari! Era, intr-un fel, alegerea mea obstinata, in sensul ca domnul profesor Eugen Simion, presedintele de-atunci al Academiei, insistase sa merg la Accademia di Romania din Roma. Am optat pentru Venetia deplin constient, convins ca "dimensiunile" Palatului Correr (sediul Institutului Roman de Cultura si Cercetare Umanistica de la Venetia, pe scurt IRCCU) se potrivesc mai bine sufletului meu. Nu a fost foarte usor - si banuiam asta! - dar nici coplesitor de greu. A sta la Venetia, fie si numai pentru o ora, este un privilegiu rar. A sta mai bine de patru ani este un dar ceresc!
Au aparut insa anumite tensiuni...
O anumita tensiune era insa de prevazut din moment ce - conform legislatiei in vigoare - directorii de la institutiile culturale romanesti din Roma si Venetia sunt numiti la propunerea Academiei Romane, platiti de Ministerul Afacerilor Externe si trasi la raspundere de ICR! Este greu de imaginat o incurcatura mai mare! Nu regret insa mai nimic, pentru ca timpul, tactul si... Venetia le-au rezolvat pe toate.
Ce transformari si abuzuri
a suferit de la Nicolae Iorga incoace, Palazzo Correr?
Palazzo Correr - capodopera de arhitectura venetiana de pe la 1500, cu transformari succesive - a apartinut unei familii de vaza, care a dat Republicii zeci de demnitari importanti, iar Romei si lumii un papa si un patriarh latin. Iorga a ales acest spatiu destinat "maturarii vocatiei tinerilor romani" dupa multa chibzuinta, pentru a servi cat mai bine scopului fixat. Soarta cladirii a fost vitrega, chiar si inainte de 1930. Dupa Al Doilea Razboi Mondial insa, lucrurile au degenerat grav; la un moment dat, inclusiv din cauza gradului avansat de deteriorare si dezinteresului guvernului comunist, am riscat chiar pierderea acestui patrimoniu. Din mobilierul, colectiile de arta si carti de pe vremea lui Iorga nu a mai ramas aproape nimic. Au ramas insa fatada (refacuta in secolul al XVII-lea), ancadramentele de marmura ale usilor, doua plafoane pictate, cateva mozaicuri venetiene autentice si... spiritul marelui mentor, "bradul batran" de odinioara - cum s-a autodefinit - frant si el in toamna tarzie a anului 1940...
Ati reusit sa duceti la bun sfarsit tot ce v-ati propus,
in anii de directorat?
Unele proiecte sunt facute numai pentru a ramane vise si sunt cu atat mai fascinanate cu cat nu se-mplinesc niciodata pe de-a-ntregul. Am abandonat cateva planuri din cauza lipsei fondurilor (mai ales la inceput), pe altele din cauza sprijinului redus de-acasa, din cauza dezavuarii lor de catre noua conducere a ICR, pe altele din cauza nepriceperii mele. Dar nu au fost multe nefacute... Cele mai multe s-au implinit si asta in timpul pregatirilor, a intrarii si a prezentei noastre in Uniunea Europeana.
Care este, punctual, rostul Casei Romane din Venetia?
Institutia venetiana exista spre a gazdui si indruma bursierii "Nicolae Iorga" ai statului roman, spre a pregati si publica periodicele de specialitate (Annuario si Quaderni della Casa Romena), precum si alte lucrari de eruditie, spre a organiza cursul trienal de limba, literatura si civilizatie romaneasca pentru studentii italieni (conform acordului oficial incheiat de Institut cu Universitatea "Ca' Foscari" din Venetia), pentru a face colocvii, mese rotunde, sesiuni stiintifice, expozitii si alte actiuni menite sa aduca mostre de cultura si civilizatie romaneasca in mediul italian. Mi s-a cerut sa schimb sigla (simbolul) IRCCU, pe motiv ca toate ICR-urile trebuiau sa aiba acelasi semn! Am facut si un compromis pentru care acum imi pare rau (a fost tot de dragul dialogului!), in sensul ca am acceptat o sigla dubla, un fel de struto-camila oribila, de care ma jenez. Apoi au venit marile conditionari legate de bugetul de programe, in fine, cand am cerut lamuriri, motivatii, explicatii mi s-a raspuns cu... tacere si cu niste calificative modeste. Asa am fost pedepsit, descalificat la rangul de "ne-manager" si pus la punct. La zecile mele de adrese, memorii, explicatii etc. nu am primit nici un raspuns. Cum sa se coboare zeii Olimpului la micimea mea de umil slujbas? Mi s-a concedat insa un lucru: dl Patapievici mi-a spus ca activitatea de eruditie pe care o fac si o conduc la Venetia este onorabila, dar ca ei nu o pot aprecia, pentru ca nu tine de strategia ICR!. M-am trezit la Venetia, degradat din calitatile de profesor de istorie, cercetator, conducator de doctorate, paleograf latin (calitati pentru care fusesem numit!) la titlul de manager cultural ratat. Cata tristete! Pacat de mana intinsa si de sperantele inselate...
Cum se manifesta politica noastra fata de cultura?
Politica romaneasca - dar nu numai ea! - se ocupa de cultura mai ales in masura in care-i foloseste acest lucru. Rareori se vede cate un mecenat cum erau altadata, care sa priceapa ce este cultura si s-o protejeze, s-o sprijine, s-o ajute sa prospere. Exista, ca peste tot, enorm de multe si de mari interese, iar cei in drept, daca inalta ceva in cultura, o fac cu gandul la profitul propriu, la vreo sinecura, ca si cum oamenii ar fi eterni in posturile lor, in pozitiile lor. E adesea prea multa vanitate intr-un domeniu in care nu ar trebui sa fie, fiindca ars longa vita brevis! Pe de alta parte, deoarece politica inseamna putere, iar puterea inseamna bani, oamenii de cultura trebuie sa apeleze la politica din cand in cand, tocmai spre a evita daunele grave, ostilitatea si indiferenta potentatilor fata de cultura.
Asta nu scuza insa in nici un caz servilismul unor "mari intelectuali" fata de oamenii politici, oricat de "mari" ar fi acestia din urma...
Poate ca nu e "servilism",
ci o incercare abila de a-i face sa se apropie de cultura.
In septembrie ati revenit in tara, la Universitatea clujeana,
ca profesor. Sunteti unul
din stralucitii cunoscatori ai istoriei Transilvaniei. Isi cunosc romanii propria istorie?
Romanii nu-si prea stiu propria istorie, dar nici pe cea a altor popoare sau a Europei n-o stiu. Nici altii nu stiu insa mai mult, asa ca nu e cazul sa ne alertam. De la Renastere incoace si pana recent, cultura generala a unui om era formata din notiuni istorice, geografice, de literatura, de arte vizuale si auditive. Astazi lucrurile s-au schimbat, pentru ca s-a schimbat viata. Dar nu in asa masura incat sa nu o mai recunoastem! Ma straduiesc sa le transmit studentilor mei nu numai cunostinte despre trecut, ci si atitudini, sa-i fac sa inteleaga ca trecutul inseamna viata, ca dragostea pentru viata incumba dragoste de trecut. Nu trebuie sa ne cunoastem trecutul asa cum stim prezentul, dar e gresit sa-l ignoram. Altfel riscam sa ne dezumanizam, sa ne pierdem calitatea umana. Imaginati-va un om fara memorie, un om care nu-si mai aminteste nimic. E un om bolnav! La fel este un grup uman fara memorie colectiva, adica fara istorie. E ca si inexistent!
Sa ne intoarcem la Venetia. Ce mai pastreaza Casa Romana inca viu, din inceputurile ei romanesti?
Casa Romana poarta urmele pasilor lui Nicolae Iorga, ceea ce este coplesitor. Pentru mine, sentimentul extraordinar ca vin din randurile unui popor care este o sinteza intre Apus si Rasarit, "o enclava latina la portile Orientului", un popor vorbitor de limba romanica si de credinta bizantina si ca am avut privilegiul sa locuiesc in cel mai rasaritean oras al Occidentului, dependent politic de Bizant pana pe la anul 900, un oras care era si este si el un simbol al osmozei dintre Occident si Orient, a insemnat o traire unica, irepetabila, greu de exprimat in cuvinte! Pot spune ca am fost vecin cu Tintoretto, nascut la trei poduri de Palazzo Correr! Am trait o mare fericire cand primii mei studenti italieni de la Venetia si Pisa au facut lucrari de licenta si de doctorat cu subiecte romanesti...
Numiti, va rog, macar cativa oameni de valoare aflati
in functii culturale in afara tarii.
Sunt, fara indoiala, oameni de mare valoare intelectuala, morala, cu excelenta pregatire de specialitate, numiti in functii in afara tarii. Ma gandesc la acad. Nicolae Manolescu, ambasador la UNESCO, la prof. Mihai Maxim, directorul Institutului "Dimitrie Cantemir" din Istanbul, la unii dintre directorii institutelor culturale. Fireste, calitatea de mare om de cultura nu garanteaza succesul intr-o functie administrativa, dar sunt pozitii de conducere in exterior in care, daca nu ai calitatile intelectuale, didactice si de cercetare necesare, nu poti realiza mai nimic, oricat de mare "manager" - cum se spune acum la modul obsedant! - ai fi!
Ce sperati de la studentii
pe care-i pregatiti?
Sper ca studentii mei sa fie interesati de specialitatea pe care o urmeaza. Indiferenta este, adesea, un mai mare pacat decat ignoranta. Mi-ar placea ce sa inteleaga oamenii mesajul de demult al unui filosof grec - Aristip din Cirene - care-si invata emulii cu mare seriozitate de toate, inclusiv mitologie si istorie, intrepatrunse pe-atunci. Intrebat de niste parinti - iritati ca odrasla lor invata prea mult - la ce e buna atata invatatura, filosoful ar fi spus: "Este buna, pentru ca atunci cand il veti duce pe copilul vostru la teatru sa nu stea o piatra peste alta piatra!". Ar fi pacat sa devenim cu totii "pietre", chiar daca si pietrele au rostul lor. Ele sunt insa din abundenta...
Ce va spune, ca om de cultura, cuvantul patriot?
Cuvantul "patriot" este hulit astazi, fiindca s-a cam tocit prin abuz, adica prin folosire excesiva. Putini se mai gandesc acum ce comoara semantica ascunde insa el! A fi patriot inseamna a-ti iubi patria, iar termenul de patrie trebuie pus in legatura cu tatal (pater, patris), cu inaintasii, cu intemeietorii. Patriotul autentic nu este nimic altceva decat un indragostit, un om care iubeste locul de nastere, locul copilariei. Adica iubeste o parte concreta din univers. Aceasta este garantia ca iubeste si omenirea intreaga. Nu poti intelege intregul fara parte! Un om de cultura patriot este, cred, acela care, cunoscand bine creatia spirituala autentica si civilizatia tarii (provinciei) sale, din toate timpurile si de toate felurile, le face cunoscute cu discretie altora si le trece prin grila universalitatii. In nici un caz nu e patriot un intelectual care zice ca Eminescu a incetat sa mai fie un creator universal ori un mare romantic european, fiindca s-au schimbat gusturile...
Cum s-a despartit fizic carturarul Ioan Aurel Pop
de Venetia?
De Venetia, un carturar nu se desparte niciodata! Venetia te cuprinde, te acapareaza ca o iubita si nu te mai lasa. Venetia este un univers cultural in miniatura, dar o miniatura de dimensiuni planetare! Pe unde au trecut Petru Cercel - figura europeana! - Filip More (Ficior) de Ciula Hategului, Vasile Alecsandri, poate Eminescu, Mircea Eliade si cati altii, de la Mozart la Ezra Pound! Chiar daca i "s-a stins lumina", Venetia nu va muri decat odata cu planeta si m-am intrebat adesea care ar putea fi secretul longevitatii Serenissimei. Sunt posibile multe explicatii si chiar sunt multe, dar una m-a fascinat: dogii Venetiei nu s-au dus niciodata sa presteze omagii nici unui suveran; dimpotriva, au fost printii, regii, prelatii, imparatii si chiar papii care au venit direct ori prin interpusi sa se inchine dogilor ori sa-i salute. Ce lectie teribila de demnitate!
De ce n-ar deveni si imigrantii romani italieni onorabili
"Ma simt stanjenit oarecum sa vorbesc despre Venetia si despre valorile culturale perene, in aceste zile intunecate, in care un intreg popor (sau aproape!) - cel italian - pare ca s-a ridicat contra noastra. Simt o mare dezamagire si pentru toata constructia culturala pe care am incercat-o in Italia, cu echipa admirabila de la Venetia, cu multi dintre colegii de la Roma, de la Milano, cu preotii parohiilor romanesti din Venetia-Mestre, Udine, Verona, Vicenta etc. Ma incearca gandul ca toate au fost in zadar, ca toate au fost sterse cu buretele de o intamplare tragica. Am avut si un puternic sentiment de vinovatie, fiindca intamplarea nefericita vine pe fondul vechi al unor mari stangacii ale noastre, ale romanilor, ale autoritatilor noastre. Dar primul impuls a trecut si, reasezand lucrurile pe fagasul lor, cred ca nimic nu e pierdut si ca, inclusiv prin cultura, ne vom redresa repede. Nu pot sa nu-mi amintesc ca istoric cat de huliti erau italienii candva, pe la 1900, mai ales in SUA, cum erau <<gratulati>> cu josnice calificative, mult mai rele decat acela de <<mafiot>>, cum se lamentau mamele din New England cand vreo fiica avea de gand se se marite cu un <<macaronar>>, cum ii pandeau americanii <<pur sange>> (care vor fi fost ei!?) pe acesti italieni, pe la colturi de strada... Apoi, la scurt timp, acesti <<monstri>> au devenit americani onorabili, primari ai New York-ului, senatori, actori celebri. Fireste, asta nu scuza repetarea istoriei cu noi, in Italia, dupa circa un secol, dar ne arata ca nimic nu e nou sub soare..."


Despre autor:

Ziua

Sursa: Ziua


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.