Seful Camerei Deputatilor, Bogdan Olteanu, i-a trimis ieri o noua scrisoare deschisa presedintelui Traian Basescu, in care ii atrage atentia asupra importantei si urgentei promulgarii legii votului uninominal asupra caruia Guvernul si-a asumat ras
Seful Camerei Deputatilor, Bogdan Olteanu, i-a trimis ieri o noua scrisoare deschisa presedintelui Traian Basescu, in care ii atrage atentia asupra importantei si urgentei promulgarii legii votului uninominal asupra caruia Guvernul si-a asumat raspunderea. Liberalul si-a justificat demersul prin faptul ca "acest proiect de lege este asteptat cu mare interes de societatea civila si de opinia publica". El i-a transmis sefului statului ca, desi a declarat recent ca nu doreste sa promulge acest proiect pentru a mentine interesul pentru referendumul convocat, exista argumente foarte puternice pentru a reflecta suplimentar asupra acestei probleme.
"Ar trebui sa tineti seama de faptul ca acest proiect de lege a fost realizat in cea mai mare masura de societatea civila si, in primul rand, de Asociatia ProDemocratia", a scris Olteanu. El a mai mentionat ca APD i-a solicitat presedintelui in mod public promulgarea legii adoptate de Parlament. "Alaturi de ea, si Coalitia pentru un Parlament Curat v-a solicitat sa promulgati legea adoptata de Parlament si va reamintesc ca argumentul cel mai important adus de aceasta organizatie, cu care sunt in deplin acord, este acela ca posibilul refuz de a promulga aceasta lege ridica riscul de a bloca reforma electorala prin mutarea problemei in anul 2008", a apreciat liberalul. (R.I.P.)


Despre autor:

Ziua

Sursa: Ziua


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.