Cercetatorii australieni au descoperit cum poate fi activata si dezactivata senzatia de foame, folosind o molecula care dirijeaza creierul. Descoperirea ar putea reprezenta un mare ajutor pentru persoanele obeze, dar si pentru cele bolnave de cancer. Molecula, cunoscuta ca MIC-1, este secretata de celule canceroase si scade pofta de mancare. Cercetatorii australieni au descoperit ca, folosind anticorpi impotriva moleculei se reactiveaza senzatia de foame. Atunci cand soarecii de laborator au fost injectati cu MIC-1, au mancat mai putin si au pierdut multe kilograme, ceea ce sugereaza ca molecula se poate folosi de la cazurile severe de obezitate, sustin expertii. “Aceasta descoperire ne-a permis sa intelegem mai bine partea creierului care reguleaza senzatia de foame”, a spus Herbert Herzog, director al Departamentului de Cercetari Neurologice din cadrul Institutului Garvan din Sidney. Corpul nostru trimite semnale chimice complexe catre creier, pe care le interpreteaza si emite raspunsuri, in cazul de fata daca sa ne fie sau nu foame. MIC-1 a fost o molecula subestimata pana acum, care trimite semnalul de lipsa a foamei la creier, a explicat Herzog . Expertii au spus ca se asteapta ca rezultatele legate de molecula MIC-1 sa evite in viitorul apropiat ca bolnavii de cancer sa fie macinati de aceasta maladie. Echipa de cercetatori spera sa descopere un anticorp uman impotriva acestei molecule si sa demareze testele clinice in urmatorii ani.

Cazare de lux la...inchisoare