Cazute jenant la examenul cu Europa fotbalistica si cu parcursuri slabe in Liga 1, Dinamo si Rapid se intalnesc intr-un meci care nu poate fi numit derby decat prin prisma istoriei.     In confruntarea de duminica seara, de la ora 20:30
Cazute jenant la examenul cu Europa fotbalistica si cu parcursuri slabe in Liga 1, Dinamo si Rapid se intalnesc intr-un meci care nu poate fi numit derby decat prin prisma istoriei.     In confruntarea de duminica seara, de la ora 20:30, din Stefan cel Mare, cele doua echipe isi joaca atat orgoliul, cat si situatia din clasament, riscand sa paraseasca aproape definitiv lupta pentru titlu sau pentru locul doi.     TENSIUNE. In ciuda declaratiilor de fatada ale conducatorilor dinamovisti, o infrangere in fata Rapidului ar putea insemna ultimul meci pe banca tehnica pentru italianul Walter Zenga. Cel care pare cel mai aproape de a-i lua locul fostului mare portar al Interului este actualul tehnician al divizionarei secunde FC Brasov, Razvan Lucescu. Se pare ca acesta a fost contactat in secret de actionarii dinamovisti si, conform unor surse, dupa mai multe ore de discutii, Lucescu junior ar fi fost de acord sa preia din iarna postul de antrenor al "cainilor".     OPTIMISM. De partea cealalta, in Giulesti, cu toate contestarile violente ale suporterilor, antrenorul Mircea Rednic este sustinut in continuare de patronul George Copos. In rest, rapidistii privesc cu incredere meciul de duminica. "O victorie contra lui Dinamo inseamna trei puncte si sa ramanem in lupta pentru primul loc. Ne dorim sa castigam chiar daca nu va fi usor", a declarat atacantul Ionut Mazilu.       Cosmin Moti ar vrea sa riste     Accidentat la un antrenament sustinut joi, stoperul lui Dinamo, Cosmin Moti, s-a pregatit separat ieri, iar prezenta sa in partida de maine seara este pusa sub semnul incertitudinii. "Inca nu am primit un verdict daca pot sa joc sau nu. Vom vedea in urmatoarele zile. Totul depinde de mine si de organismul meu. Ce imi este favorabil si ma determina sa risc este ca dupa meciul cu Rapid este pauza si am timp sa imi revin", a declarat Moti. "Ne dorim foarte mult victoria si putem sa castigam in fata Rapidului. Chiar nu conteaza pentru noi cine sta pe banca adversarilor. Trebuie sa ne gandim la jocul nostru, la rezultatele noastre, nu avem timp sa ne gandim la ceilalti", a spus portarul dinamovist Bogdan Lobont. Tot ieri, presedintele CA al alb-rosilor, Nicolae Badea, a incercat sa linisteasca spiritele. "Dinamo are antrenor. Ceea ce se spune acum despre faptul ca Razvan Lucescu ar fi fost contactat de noi sunt speculatii, nu este nimic adevarat."


Despre autor:

Jurnalul National

Sursa: Jurnalul National


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.