Pierderile companiilor romanesti provocate de infractiunile de natura economica in ultimii doi ani au totalizat 13,7 milioane de dolari, potrivit unui studiu privind infractionalitatea economica la nivel global, realizat de Pricewaterhouse Coopers (PwC). Pierderile au survenit in urma unor infractiuni economice cum ar fi insusirea necuvenita a unor active, frauda contabila, mita si coruptie, spalare de bani si incalcarea drepturilor de proprietate intelectuala, arata raportul PwC. Cel mai frecvent tip de frauda este furtul, mentionat de 23% dintre respondentii care au declarat ca au suferit infractiuni economice in tara noastra. Incalcarea drepturilor de proprietate intelectuala si frauda contabila au fost ambele declarate de 15% dintre respondentii romani, coruptia si mita de 10% si spalarea de bani de 1% dintre acestia.

Dintre autorii fraudelor din Romania, 89% sunt de sex masculin, cel mai frecvent cu varsta cuprinsa intre 31 si 50 de ani, dintre care mai putin de jumatate, respectiv 47%, erau absolventi de facultate sau aveau studii postuniversitare.