„Cred din ce in ce mai mult ca liderii PNL sint in situatia unui orb care e sigur ca vede. Nimic mai patetic, nimic mai tragic, nimic mai ridicol. Depinde cum o iei."

Asa incheiam, acum un an, un comentariu despre furia excluderilor care zguduia, atunci, PNL. Nu as avea multe de modificat. De atunci, PNL a pierdut ceva puncte in sondaje - contrar celor spuse propagandistic de conducere -, dar nu atit de multe pe cit au sperat PLD si PD. Apoi, PNL a decis alungarea PD de la guvernare. Cred ca aceasta a fost cea mai proasta decizie politica a partidului, poate la concurenta cu aceea de la inceputul anului 2005 de a se dezice de anticipate. Astazi, PNL sustine un guvern debil, are o politica de cadre contradictorie (promoveaza pe cineva precum dl Remes, dar exclude rapid pe cineva ca dl Stoica, da cu securistii de pamint si isi proclama mistic puritatea anticomunista cind e vorba despre dna Musca, dar il pune cap de lista la europarlamentare pe dl Daianu si tace seren in fata dosarului sinistru al dlui Balaceanu-Stolnici), reactioneaza visceral si contraproductiv la provocarile mediului politic (eterna confruntare cu dl Basescu). Am tot scris, in aceasta pagina, despre leadershipul palid al dlui Tariceanu, despre „strategii" pe mina carora PNL merge platind milioane si care au pierdut glorios atitea alegeri in cariera lor stralucitoare sau despre ministri absolut penibili pe care i-a produs. Dar PNL nu este numai lipsa de clarviziune si exemplu perpetuu de proasta inspiratie.

In cel putin doua situatii recente, PNL a actionat briliant din punct de vedere politic. Prima, la motiunea de cenzura a PSD. S-a tinut tare si a cistigat, ceea ce e de aplaudat. In politica noastra, ai obligatia morala sa-i ovationezi pe cei care cistiga cite un meci tinindu-se tari. Sint atit de putini! In zilele motiunii, totul impingea PNL spre un tirg cu PSD: logica supravietuirii, trecutul recent, punctul de convergenta patrician, anti-basescianismul comun, cintecul de sirena al dlui Hrebenciuc, asteptarile observatorilor. Si totusi, PNL nu s-a murdarit aducind PSD la guvernare, desi natingul lider social democrat ar fi dat totul sa se vada, fie si numai citeva luni, sef de guvern. A doua oara, acum, cind cu asumarea raspunderii. Sigur ca asumarea raspunderii pe proiectul privind votul uninominal este un gest politic de competitie cu decizia presedintelui de a organiza referendum pe aceeasi tema (dar, e drept, pe subiect diferit). Si totusi, PNL a stiut sa faca o eschiva, lasindu-l pe presedinte sa gesticuleze singur in spatiul atit de frecventat al agresivitatii. Dl Tariceanu a explicat ca asumarea raspunderii nu e impotriva referendumului. E doar o plasa de siguranta in caz ca referendumul nu se valideaza. Excelenta pozitie! Acesta e PNL-ul care imi place. Dar, vai!, acest PNL dureaza foarte putin. Nu apucasem sa imi consum admiratia lunga cit o respiratie pentru pozitia dlui Tariceanu, cind a aparut pe ecrane dl Chiuariu sa ne explice, fonf si strident, cum devine chestia cu procurorul Tulus. Noul val penelist, dnii Olteanu, Chiuariu, Voicu, David etc., paralizeaza orice optimism, ucide orice speranta.

Cred ca, dintr-un punct de vedere, PNL e un partid implinit. Visul de a nu fi un partid mare, care sa conduca, dupa caz, guvernarea sau opozitia, ci de a fi un partid mic si sigur, flexibil pentru orice aritmetica parlamentara, e realizat. In sondaje, PNL nu se poate duce mai jos nici daca se dovedeste ca liderii sai au comis genocid. Plonjind curajos, PNL a atins fundul electoral. E in jur de 10%. Suficient. Visul s-a implinit. Un vis cam mic, veti spune. Meschin, ar putea striga unii care au habar de trecutul PNL. Dar totusi, un vis implinit subliniez eu. Nu e putin lucru in Romania de astazi.