Valoarea pierderilor totale in domeniul cladirilor rezidentiale, in cazul unui cutremur devastator in Romania, sunt estimate la 105 mi­liarde euro, a declarat ieri Angela Toncescu, presedintele Comisiei de Supraveghere a Asigurarilor (CSA), citand un studiu realizat in 2005 de Ministerul Mediului si Banca Mondiala. Aceasta valoare depaseste PIB-ul Romaniei din 2006 - 97 mi­liarde de euro.   STATISTICA. Desi riscul de dezastre este semnificativ, numai 8% din cele 8,4 milioane de locuinte existente sunt asigurate, a spus Toncescu. Potri­vit unui sondaj rea­lizat de ISOMAR pentru CSA, 60,2% dintre cei intervievati s-au declarat de acord cu introducerea obligativitatii asi­gu­rarii locuintelor, iar 30,1% s-au de­cla­rat impotriva. "Aceste date sta­tis­tice arata clar faptul ca, desi ma­jo­ritatea ro-ma­nilor doresc introdu­cerea legii, acestia nu constienti­zeaza existenta acestor riscuri, neavand o cultura a asi­gurarilor", a spus Toncescu. Plus ca de la vorba la fapta e cale lunga. Cel mai probabil, romanii vor fi obligati sa-si asigure locuintele im­potriva cutremurelor si inun­da­tii­lor incepand de la jumatatea anului viitor. Proiectul legii a fost adop­tat de Senat si va fi dezbatut de deputati dupa 10 decembrie 2007 sau 1 februarie 2008. (F.Z.)