MIZE SI CRIZE ROMANESTI
Ma intreb cati dintre cei aproape doua milioane de romani care muncesc de voie, de nevoie in tarile Uniunii Europene si nu numai se mai simt in siguranta acum, in tarile care ii gazduiesc. Daca se simt mindri ca sunt romani, in anturajul lor profesional. Peste noapte, au devenit toti - la gramada - prezumtivi infractori, violatori, criminali. Si foarte probabil victime predilecte ale extremistilor si nationalistilor aciuati in orice democratie. Si, desigur, reprezentanti ai unei natiuni romane care are si asa probleme de imagine, la nivel european. Oribila crima de la Roma, care are in reflector un rom roman violator si ucigas este un test teribil, atat pentru o tara europeana cu vechi state in democratie - Italia - , cat si pentru nou-venitele - precum Romania.


Ani de zile, Romania s-a straduit sa arate lumii occidentale ca gestionarea situatiei
minoritatilor este nu o problema in sine, ci un proces continuu de acomodare, intelegere si apropiere intre cei multi, majoritari, si cei putini, minoritari. Ca nu exista o solutie unica, un panaceu antifobie, ca existenta pasnica intre etnii, categorii sociale ori profesionale reprezinta pur si simplu o realitate cu care trebuie sa traim toata viata. Nu de la un mandat politic la altul, de la o guvernare la alta, ori de de la o campanie electorala la alta.


Am lucrat aproape de problemele generate de gestionarea situatiei minoritatilor in societatea romaneasca, atat ca membru al societatii civile, cat si ca oficial roman. Am predat timp de trei ani consecutiv - 2000-2003 - cursuri intensive de jurnalism pentru tinerii jurnalisti romi, in programe finantate de tari europene, prin Pactul de Stabilitate, dar si de guvernul american. Am elaborat in echipa primul ghid media de bune practici in relatarile de presa despre romi. De asemenea, am gestionat alti doi ani la Cotroceni problemele minoritatilor, in cadrul Departamentului politic, alaturi de cel Juridic Constitutional, condus la vremea aceea de Renate Weber. Un nume reputat in ceea ce priveste lupta pentru imbunatatirea drepturilor minoritatilor in Romania. O spun deschis: chestiunea respectarii drepturilor minoritatilor este unul dintre putinele obiective politice si sociale care au inregistrat impliniri, reusite, pasi inainte. Niciodata in  Romania ultimilor 17 ani situatia minoritatilor nu a fost tratata cu mai multa responsabilitate si ambitie de ameliorare. Organizatii nonguvernamentale, asociatii locale, organisme ministeriale si guvernamentale, partide si personalitati politice si-au facut un stindard comun in a ameliora conditiile de vietuire si dreptul la sanse egale ale minoritatilor aflate pe teritoriul national. Fie cea maghiara, germana, fie cea roma, turca, tatara sau evreiasca. Si, mai nou, cea italiana! Protectia drepturilor minoritatilor nationale a fost unul dintre faimoasele stegulete rosii, devenit galben, pana la a disparea de tot din rapoarte de preintegrare ale Romaniei. La un moment dat, parlamentari europeni au recunoscut de la tribuna legislativului de la Bruxelles ca Romania este un exemplu de urmat in ceea ce priveste relatia cu minoritatile nationale.


Trei sunt posibilele efecte cu care ne vom confrunta in noua Euorpa, dupa acest moment groaznic de la Roma: 1) retrezirea in mentalul romanesc a aversiunii fata de etnia roma, care "face de rusine romanimea cinstita si muncitoare din strainatate", 2) alipirea - cu o forta de impact si fixare pe care numai climatul new media zdrobitor actual o poate face, oriunde in lume - a constructului  imagologic "tiganii criminali - romani nedoriti in tara mea!" si 3) iritarea bilaterala crescanda, de la natiune la natiune, dintre Romania si Italia, pe politicile privind piata muncii si dreptul la libera circulatie.


Masurile de retorsiune luate de guvernul italian exced cu mult realitatea frusta si nefericita a acestui caz abominabil. Un individ lipsit de repere, asocial, complet alienat, a comis o fapta pentru care va plati cu varf si indesat intreaga viata. Pentru crima si situatii agravante, exista Cod penal, exista legi regulatoare, nu numai in Italia, ci si in Romania.

Imi este teama ca lectia italiana de pus la punct romii romani se va repercuta cu mult mai multe efecte secundare si nedorite in planul relatiilor oficiale, dar mai ales in planul relatiilor de consensualitate cotidiana in care bravii cetateni romani isi castiga o paine, aiurea. In lumea asta larga.


Daca cei in drept - din Romania si Italia - nu localizeaza si izoleaza rapid si punctual juridic aceasta crima oribila, ce anunta un potential de scandal politic, diplomatic si mediatic imens, avem atunci o problema. S-ar putea ca nu numai romanii si romii din Romania sa constituie o revelatie pentru publicul european, ci si publicul si oficialii europeni sa devina o revelatie pentru publicul roman, de acum inainte.