Irup hecatombele

Unul dintre episoadele ultimului film al lui Akira Kurosawa, Vise, surprinde un ofiter ajuns in fata unui tunel intunecos, pe cand se intorcea acasa din razboi. Din tunel iese un caine care isi ranjeste dintii la el, iar apoi se aud ecouri de pasi si apare un ostas. Lui i se alatura altii si altii - toti ucisi in razboi, dar regrupati pentru o intoarcere pe la casele lor, in obscuritatea galeriei tunelului.
La acest moment lugubru, frisonant si de mare forta poetica m-a dus gandul cand am citit despre darul presedintelui ucrainean, Viktor Iuscenko, catre presedintele roman, prietenul sau. Dintr-o data, in toiul discutiilor despre canale prin Delta Dunarii si banii azvarliti in neant - dar decontati, altminteri, ca tinand de proiectul Krivoi Rog -, despre statutul romanilor, bucovinenilor si moldovenilor din Ucraina (socotiti, vezi bine, grupuri etnice diferite si ca statut, si ca drepturi, cultura ori... limba), din tunelul vertical al trecutului nostru nelamurit rasar 2151 de siluete cu identitati precise, cu urmasi si idealuri, istorii de familie, contexte dramatice si chiar tragedii individuale inscrise intr-o tragedie mai mare, cea nationala, a Europei, daca nu cumva a lumii chiar. Lovitura este, sa o recunoastem, de proportii, si ea nu poate lasa rece pe nimeni, decat daca indiferenta este regula dupa care acel cineva isi conduce viata.
Pentru unii, acest dar neasteptat de la vecinul nostru, copilul revolutiei portocalii de la Kiev, el insusi victima a laboratorului secret cu otravuri - despre care o carte recent tradusa spune ca a fost inventat la Kremlin inca din vremea lui Lenin -, nu are decat aerul unei diversiuni. Baterea pasului pe loc in diverse capitole ale contenciosului romano-ucrainean, blocarea radicala a altora si timizii pasi inainte pe celelalte planuri necesitau, poate, o compensare, fie si simbolica, iar seful statului invecinat a stiut magistral ce anume poate apropia spiritele si incalzi sufletele in contextul dat. In ce ma priveste, de asta-data prefer sa joc rolul naivului si sa privesc cu deplina buna-credinta oferta. Oricum l-am lua, aportul acesta neasteptat este nepretuit. De acord ca el desemneaza in subsidiar un inamic comun Ucrainei postsovietice si Romaniei postceausiste - sistemul concentrationar al URSS si dictatura stalinista. Nici o problema in a recunoaste aici o noua pagina din stravechea naratiune despre manipularea istoriei din ratiuni politice. si totusi: ceea ce cuprinde dosarul inmanat de presedintele Iuscenko lui Traian Basescu este mai mult decat o initiativa de protocol diplomatic. Se creeaza un precedent extraordinar in ce priveste mostenirea trecutului comun tarilor foste satelite ori chiar membre ale complexului statal moscovit, care nu seamana cu partiala returnare a Tezaurului romanesc de catre Nikita Hrusciov, odinioara. In timp ce Closca cu Puii de Aur si celelalte piese revenite dupa decenii acasa de prin hrubele discret gestionate de KGB reprezentau gestul de gratie tovaraseasca al unor complici ideologici fata de emulii lor, cu darul ucrainean ne aflam deodata in zona colaborarii si - de ce nu?! - a prieteniei dintre doi presedinti produsi de acelasi tip de suflu electoral reformator oranj. Cu hartoape si poticneli, traseul pe care tarile noastre au pasit - si care include nu numai stagnari si esecuri, ci si deschiderea podului de la Sighet, de pilda - s-ar putea dovedi, pe termen mediu si lung, favorabil, pozitiv, ascendent.
Referitor la semnificatia cadoului, observ ca dosarul cu numele soldatilor pieriti intre 1944 si 1954 in abisul sovietic (insa doar pe teritoriul actualului stat Ucraina) este cea mai consistenta restituire la capitolul "memorie arestata" de la caderea fostului regim. si cand spun asta nu pierd din vedere nici foarte importantele clarificari datorate scanarii de documente secrete in vremea lui Eltin de catre fostul opozant Vladimir Bukovski. Practic, intr-un context in care CNSAS, in pofida atator eforturi, opereaza cu rezultatele fluctuante si nu o data partiale, ori dezamagitoare, pe care le stim, aporturi de acest fel se dovedesc cu atat mai importante si mai impozante pentru rescrierea mai corecta si mai completa a istoriei.
Ca este o simpla coincidenta sau o buna concertare de eforturi e mai putin important in contextul dat. Ramane insa un fapt incontestabil ca multe dintre dosarele fostei Securitati au trecut in gestiunea CNSAS abia dupa 2004, printr-o implicare prezidentiala directa. si la fel s-a intamplat, ne place sau nu ne place, si cu condamnarea comunismului ca regim criminal. Putin conteaza daca darul lui Iuscenko este sau poate deveni un prilej de jubilatie pentru partizanii basescieni. El s-ar cuveni sa fie astfel pentru intreaga natiune care a stiut celebra cum se cuvine, prin editii faste, corespondenta inedita a lui Mihai Eminescu, si care ar trebui sa stie a face la fel si cu eroii sai morti de doua ori. Da, de doua ori, caci extinctia lor fizica a fost dublata de tacerea culpabila a autoritatilor comuniste, care au repudiat practic pana la capat etapa antisovietica a razboiului mondial secund, transformandu-l intr-o istorie de netolerat oficialmente si aruncand oprobriul asupra celor care murisera, oricum am lua-o, pentru Romania.

Ovidiu Pecican este profesor la Universitatea Babes-Bolyai

---

Despre autor: