Sofia Loren, Flavio Briatore, Bill Clinton sau Regina Elisabeta a Marii Britanii sunt clientii lui, dar exista si colectionari de arta romani care „apeleaza“ la realizarile sale. Cel mai cunoscut falseur din lume expune acum, pentru prima data, la Bucuresti. Italianul Daniele Ermes Donde spune ca a schimbat conceptul in arta si chiar ca a infiintat „miscarea Dondeana“.

La inceputul anilor '80, Daniele Donde mosteneste colectia de arta a familiei, dar descopera ca 50-70% din obiecte sunt falsuri. „Am descoperit o asociatie care facea aceste operatiuni de fals mana-n mana cu patronii galeriilor de arta. Astfel, le-am spus ca daca nu lucreaza pentru mine, ii trimit la inchisoare“, a explicat Donde. A hotarat sa faca opere false declarate si chiar sa pretinda ca acesta este noul curent in arta mondiala, care, dupa parerea sa, se afla intr-un moment de criza. Profesor doctor in arta moderna si contemporana, Donde vinde Monet, Renoir, Klimt, Van Gogh sau Modigliani, ridicand activitatea sa la rang de arta. In prezent, „primul falseur legal al artei“ are o academie si zece oameni care il ajuta la realizarea reproducerilor pe care primeste de la 1.500 de euro la 4 milioane de euro. Clientii sai fideli sunt celebritatile. Mai ales cele din SUA. „Chiar daca ei cumpara tablouri de 20 de milioane de dolari, vor sa ia si de la mine.