Timpul aproape ca se tarase in ultimele saptamani, jucandu-se sacaitor cu nerabdarea mea neparguita. Orele curgeau cu incetinitorul, iar somnul ma ocolea sugubat in noptile acelea de asteptare grea. Stateam cu ochii pironiti in tavan, ca nu cumva sa adorm si sa visez vreun semn potrivnic. De teama sa nu intarzii la intalnirea cu visul nesperat, ma purtam ca un somnambul. Aveam douazecisiunu de ani si abia ma liberasem din armata. Eram un tanar liber. Cam prea liber, din moment ce ratasem examenul la facultate, ademenit de chemarea irezistibila a sirenelor incaltate cu ghete de fotbal. Nu le rezistasem neam si le ramasesem, macar vremelnic, prizonier devotat si supus. De santierele patriei nici nu doream sa aud, asa ca ma chinuiam sa ma desprind din fundatura dilematica,  fotbal sau carte. Din cazarma plecasem decis sa ajung student la Drept, dar ursitoarele imi rezervasera altceva. La 1 iunie 1982, Dobrin trebuia sa vina la Turnu Magurele nu singur, ci cu campioana FC Arges. Fachirul din Trivale, inegalabil si inimitabil, urma sa poposeasca in targul prafuit de la marginea tarii, ce mai veste! Va inchipuiti ce insemna asta? Imaginati-va ca maine ati da nas in nas cu Ronaldinho pe strazile prapadite ale Faureilor... Intr-o vreme a incremenirii felurite si indestructibile, vizita unui personaj ca Dobrin in micuta urbe reprezenta un eveniment istoric. Parea mai degraba  vrajitorie decat realitate, o scamatorie demna de iluzionistii piscati de geniu! Orasul fierbea, ravasit de miracolul ce se infaptuia neverosimil in ziua aceea de poveste. Ma antrenasem cu cerbicie pentru marele, epocalul meci,  cot la cot cu coechipierii mei anonimi de la "Sanatatea". Un avocat excentric si generos - Mihai Ghita, oltean din Dragasani - incropise, pe cheltuiala lui exclusiva, o echipa de fotbal si promovasem an de an, pana in "Onoare". Vasazica, in termenii de azi, extravagantul personaj implementase prima structura capitalista in fotbalul autohton, atat de planificat, dar cati au auzit de "subversiva" initiativa? Sigur, curajul sau sfidator nu placea autoritatilor de partid si de stat, desi, la fiecare sarbatoare nationala, defilam mandri pe sub sepcile purpurii ale activistilor atotputernici.  In nebunia ce cuprinsese intreaga suflare turneana, i-am ignorat superior pe Kant si pe Marx, cu ale lor idei abstracte, ca sa nu mai amintesc despre luminoasele directive ale PCR. Duca-se dracua€™ materialismul dialectic si istoric si economia politica, cu ideologii lor cu tot!, mi-am  proclamat temporar deviationismul de la proiectul aburcarii academice. Dumnezeule, pe la pranz, Dobrin chiar a sosit la Turnu! Ii voi fi adversar, ii voi simti respiratia, il voi privi indeaproape, il voi atinge, voi intra in istorie, repetam maniacal, de parca imi pierdusem mintile!  Am plecat spre stadion strivit de emotie. Mintea mi se incetosase, iar corpul mi se clatina dezarticulat. Lumea se stransese deja si vocifera nervos. Portile  nu fusesera deschise si nici nu era chip sa fie dezavorate. Partidul hotarase sa inabuse exemplar orice abatere de la normele eticii si echitatii socialiste. Furios, norodul a rupt  drugurile de fier si a cucerit tribunele, scandand  frenetic "Dobrin! Dobrin!" si injurand partidul monolit. Curat razmerita, nu alta! Prins in puzderia de admiratori dezlantuiti, idolul blond a apucat sa se dezbrace in autocar si a dat sa iasa pe teren. Un vacarm de nedescris s-a pornit instantaneu si-un vuiet lung, compact si rau-prevestitor l-a acompaniat temerar. Multimea, excitata la culme, urla, tipa, aplauda si suduia naprasnic, ingreunandu-mi miscarile de incalzire in iarba arsa de visul iminent. Din pacate, "Magicianul" n-a mai aparut. Militia l-a urcat cu forta in autocar, dimpreuna cu ceilalti pitesteni innobilati de vecinatatea "Gascanului", si i-a scos din oras la gramada, escortandu-i ca pe niste borfasi. Am plans inciudat si, in lunile sangerande scurse apoi, am suferit inuman, incapabil sa pricep obtuzitatea nemernica a politrucilor locali. Imi furasera visul cel mai frumos, imi furasera sansa de a fi langa Dobrin o eternitate de nouazeci de minute. I-am blestemat aprig si indelung, insa nu stiu ce s-a ales de blestemele mele. Am amanat iarasi admiterea, pentru ca, ori de cate ori rasfoiam manualele, ma izbeam de visul ce putea sa fie si n-a mai fost. Neintalnirea cu Dobrin este ghinionul major al destinului meu, altfel prietenos. Imediat dupa a€™90 l-am cautat pe "Printul" maidanului argesean intr-un salon din Spitalul de Urgenta "Floreasca", incercand sa repar orisicat ireparabila soarta. I-am reamintit  strania intamplare, iar el a zambit amar si a tacut trist. Asa cum o va face in vecii vecilor de acum incoloa€¦

Domnua€™ sa te invesniceasca, Risipitorule!