Pe strada Vinului, vizavi de casa doamnei Svabinskova, unde inchiriasem doua saptamani o camera, se gasea o florarie sau poate o farmacie cu geamurile pictate violent cu frunze, ghirlande si fructe. De la distanta nu pareau geamuri, ci doua tablouri de cativa metri patrati fiecare expuse pe ulita. Atat la plecarea de acasa, cat si la intoarcere, ma intrebam ce-o fi cu picturile alea si ce putea sa insemne cifra 36, zugravita fastuos, pe inaltimea de aproape un metru.


Ma gaseam de cateva zile la Praga, unde urma sa-mi cheltuiesc banii pe o carte tradusa de cehi, fusesem sfatuit de editori ca nu cumva sa fac prostia sa cer transferul lor la Bucuresti, fiindca nu ma alegeam cu nimic, asa ca hoinaream prin oras de dimineata pana seara, imi plateam berea si cumparaturile cu coroane, si-mi puneam intrebari. La noi trebuia sa stai la coada pentru aproape orice, dar in 1987, cand se intamplau toate astea, la Praga gaseai aproape orice, fara sa-ti pierzi vremea la cozi. Comunismul romanesc era fara branza, fara carne si fara pulpe de pui. In Cehia, comunismul era cu branza, cu carne, cu vitrine pline cu tot neamul de importuri si cu o lume care, in preajma Sarbatorilor de iarna, iesea buluc pe strazile din centru, unde la zeci de tarabe mancai carnati si beai vin rosu pe saturate. Ce m-a socat, din prima zi, a fost abundenta pantagruelica din magazinele alimentare. Am fotografiat-o pe sotia mea in fata unei macelarii de cartier, in ferestrele careia spanzurau curcani si halci mari de porc. Mie, secventa mi se parea comica, dar sotia realiza mai bine situatia si a inceput sa planga. Te fotografiezi in fata unei catedrale, langa Turnul Eiffel, pe Everest, dar nu pe o ulicioara oarecare din Praga, in fata unei macelarii modeste de mahala.


Cum spuneam, imi puneam o multime de intrebari referind toate la comunismul din Romania si la acela din Ungaria, Polonia si Cehoslovacia, insa ce putea sa insemne cifra 36, scrisa mare direct pe geamurile magazinului de vizavi, nu stiam si nici nu eram curios sa aflu. Cu o zi inainte de a reveni in Romania, am intrebat-o pe gazda noastra unde as fi putut cumpara la Praga cele mai bune branzeturi din oras, si ea mi-a raspuns ca in magazinul de pe cealalta parte a strazii se vindeau zilnic un minimum de 36 de sortimente de branza si ca erau zile, ca de exemplu de Sarbatori, cand puteai sa alegi din peste 50 de marci autohtone si straine.


Atunci, in 1987, la Praga, cu un geamantan in mana, plin cu tot soiul de branza, mandru de mine ca dupa o batalie terminata cu o mare victorie, mi-am dat seama ca o dictatura poate fi atat de diferita de la o tara la alta, incat Cehia, bunaoara, sa li se para romanilor un ideal de libertate si prosperitate. Asa se si explica de ce a existat o Primavara la Praga, desi in oras gaseai branza in toate magazinele, si o nesfarsita iarna romaneasca, fara branza si fara revolutii adevarate.