Ingrijitoarele care vor fi pregatite si acreditate de autoritati vor fi mai ieftine daca parintii isi vor duce copiii la cresele facute de stat.

Parintii cu copii de pina la trei ani care se intorc la serviciu vor avea de ales intre a-i duce in cresele in care vor lucra ingrijitoarele autorizate de stat sau acasa la acestea si a le chema bona acasa. Acestea sint citeva dintre principiile care vor sta la baza unei legi privind serviciile de ingrijire a copilului mic, pe care Ministerul Muncii (MMFES) o are in lucru in prezent. Proiectul de lege, care va fi realizat impreuna cu Autoritatea Nationala pentru Protectia Drepturilor Copilului (ANPDC), mai prevede ca bonele vor primi drept de practica pe functia de ingrijitoare dupa ce vor absolvi modulele de pregatire de la stat. „Ele vor putea sa aiba grija de copiii parintilor care merg la munca chiar si acasa la ele, daca exista conditii, insa nu mai mult de patru copii", a explicat Theodora Bertzi, secretar de stat in MMFES.

Aceasta a mai spus, in cadrul unei conferinte de presa de ieri, ca urmeaza sa fie infiintate centre de zi, practic crese „modernizate", „care vor avea personal si servicii adaptate cerintelor actuale", insa nu a exclus posibilitatea ca ingrijitorii la domiciliu sa fie persoane fizice autorizate. Mariela Neagu, secretarul de stat de la ANPDC, a declarat ca parintii isi vor putea lasa copilul intr-un mediu sigur si in care va beneficia de o buna ingrijire, de securitate si de educatie, in timp ce ei sint la munca.