DONATI SANGE! O campanie de donare de sange se desfasoara pana vineri la Rectoratul Politehnicii din Bucuresti, la initiativa Uniunii Nationale a Studentilor din Romania. Organizatorii spera sa atraga cel putin o mie de donatori in cele cinci zile ale programului. Cei care doneaza sange primesc bonuri de masa in valoare de 50 de lei, o zi libera de la serviciu, daca lucreaza, analize gratuite si reducere 50% pe transportul in comun pentru o luna.


14:02 - ACCIDENT
BLOCAJ. Circulatia metroului a fost ingreunata dupa ce un tren a ramas blocat in zona Dristor din cauza unei defectiuni tehnice.
CEDO. Profesorul universitar dr Corneliu Barsan incepe de astazi un nou mandat de judecator la Curtea Europeana a Drepturilor Omului, pentru o perioada de sase ani. El a fost ales de Adunarea Parlamentara a Consiliului Europei.


14:07 - MANDAT
MURES. Trei persoane au murit, iar o alta a fost ranita intr-un accident produs din cauza unei masini care a intrat pe contrasens. (R.C.)
SCHIMBARE. Aproximativ 40 de sefi de politie comunitara din toata tara au discutat la Sala Palatului din Bucuresti despre posibilitatea de a modifica Legea politiei comunitare si crearea unei structuri sindicale a politistilor comunitari.


FENOMEN - Marea Neagra, inrosita de alge
Apa Marii Negre a capatat o culoare rosiatica in zona portului turistic Tomis si in statiunea Mamaia. Cercetatorii spun ca astfel de situatii se intampla in perioadele cand marea e linistita si se produce inflorirea algala, iar culoarea este data de specia algei care este mai densa. Fenomenul poate fi periculos pentru anumite organisme marine daca persista o perioada mai lunga de timp. (Emilia Sava)


Auto - Pietoni indisciplinati si viteza excesiva Aproape 6.000 de accidente rutiere au avut loc de la inceputul anului in Romania, principalele cauze fiind indisciplina pietonilor si viteza excesiva. De la inceputul anului 2007, au avut loc 5.870 de accidente grave, in urma carora 1.986 de persoane au murit, iar 4.848 au fost ranite grav. In acest an numarul accidentelor rutiere cu autor necunoscut a crescut cu 15 la suta. Romania se afla pe locul 23 in privinta sigurantei rutiere, din cele 27 de tari membre ale UE. (Mara Raducanu)


2008 - Se scumpesc cartelele de metrou
Costul cartelelor de metrou va creste cu circa 7% din 2008, cel mai probabil in primul trimestru al anului, in urma modificarii indicelui preturilor de consum, a declarat ieri directorul Metrorex, Gabriel Mocanu. "E posibil ca decizia sa fie luata ceva mai tarziu", a spus Mocanu. Pretul actual pentru o cartela cu doua calatorii este de doi lei, in timp ce abonamentul lunar costa 22 lei. (M.C.)


CERCETARE - Dezbatere privind arhivele comuniste
Arhivele Nationale au organizat ieri o dezbatere pe tema "Arhivele comnismului romanesc si drumul lor spre public". Dorin Dobrincu, directorul institutiei, a admis ca membrii Comisiei Tismaneanu au avut acces privilegiat la arhivele comunismului si ar fi "moral" ca si ceilalti cercetatori sa beneficieze de "acces neingradit" la aceste documente. Intrebat de relatiile cu arhivele din Federatia Rusa, care depoziteaza fonduri importante privind comunismul romanesc, el a afirmat ca au existat ceva contacte in anii a€™90, insa in ultima vreme relatiile sunt destul de firave. (Ilarion Tiu)


GALATI - Primarul, chemat in procesul Motorock
Primarul Galatiului, impreuna cu Politia Rutiera si Jandarmeria, va fi chemat in instanta in dosarul Motorock, care vizeaza moartea unei fetite de 13 ani in timpul unui show motociclistic desfasurat anul trecut pe faleza Dunarii din Galati. Atat parintii fetitei, cat si pilotul care a produs accidentul si care a fost inculpat considera ca edilul Dumitru Nicolae poarta o parte din vina in cazul tragediei, transmite NewsIn. Procesul a fost amanat ieri la Judecatoria Galati, pentru ca ceilalti doi inculpati - responsabili cu organizarea evenimentului din 2006 - sa isi poata angaja avocati. (D.M.)


SINUCIDERE - S-au aruncat de pe bloc inlantuiti
Doi tineri, unul in varsta de 19 ani, celalalt de aproximativ 25 de ani, au murit ieri dupa-amiaza dupa ce s-au aruncat de la etajul zece al unui bloc de pe Strada Trapezului din Sectorul 3 al Capitalei. Potrivit lui Christian Ciocan, purtatorul de cuvant al Politiei Capitalei, barbatii s-au legat de maini cu un lant, dupa care s-au aruncat in gol. Unul a cazut la baza blocului, iar celalalt a ramas pe copertina imobilului. Cei doi erau cunoscuti in cartier ca fiind consumatori de droguri. Anchetatorii vor stabili identitatea tinerilor si imprejurarile in care a avut loc incidentul. (Mara Raducanu)


BISTRITA - Coliziune intre un autobuz si un tren
Cel putin noua persoane au fost ranite ieri dupa-amiaza, dupa ce autobuzul in care se aflau a fost lovit de un tren pe DN7C, intre orasele Bistrita si Nasaud, transmite Mediafax. Victimele erau angajate ale unei firme de cablaje auto. Potrivit reprezentantilor Politiei Rutiere, trecerea peste calea ferata era semnalizata si, cel mai probabil, vina pentru accident o poarta soferul autobuzului, care nu ar fi respectat indicatoarele. In coliziune a fost implicat si un tir din Cluj, care astepta sa treaca trenul si care a fost acrosat de autobuz.


BRASOV - Bataie pe ceasuri la reduceri
O promotie oferita de un importator de ceasuri elvetiene si japoneze din Brasov a generat un scandal de proportii intre cumparatori, care s-au calcat in picioare, s-au imbrancit si s-au injurat pentru locurile la coada. Gospodine, pensionari, dar si oameni de afaceri au vrut sa prinda reducerile de pana la 80%. "Sa ne grabim ca se dau prin spate", tipa o batrana, in timp ce alta ii dadea cu plasa in cap unui patron grabit, care a vrut sa sara peste rand. Managerul magazinului, Ferdinand Malek, spune insa ca exista ceasuri suficiente, pentru fiecare. (Libiu Mateescu)