In timp ce principalul actionar al gruparii feroviare a sugerat ca directorul general al FRF ar fi un incompetent, fostul international este convins ca giulesteanul nu vrea decat sa-si ascunda problemele.     Razboiul verbal dintre George Copos si Ionut Lupescu se acutizeaza. La trei zile de la meciul pierdut de Rapid in fata CFR-ului, 1-2, cand Trica a deschis scorul dintr-o pozitie de ofsaid ramasa nesemnalizata, principalul actionar al giulestenilor s-a aratat contrariat de faptul ca "Lupescu, un specialist cu experienta internationala de mare jucator, se complace in a se ocupa de probleme de arbitraj, in loc sa lase aceste lucruri in seama unei comisii competente si responsabile".       REPLICA. Lupescu i-a raspuns lui Copos ieri, prin intermediul unui comunicat postat pe site-ul oficial al FRF: "Ceea ce nu inteleg si ce nu pot accepta e procesul de intentie pe care mi-l faceti. Va asigur personal ca, in cadrul FRF, nu exista favoritisme fata de vreun club, nici dusmanie fata de altul, ci, dimpotriva, exista respect absolut fata de toata lumea".     Mai departe directorul general al FRF se apara cu tatal sau, Culae Lupescu, fost jucator la Rapid, si il acuza pe Copos ca nu face altceva decat sa divagheze: "Nu este exclus ca, probabil, problemele pe care le aveti cu autoritatile statului si cu suporterii propriei dumneavoastra echipe sa reprezinte adevaratul motiv pentru care incercati, din nou, sa creati diversiune. Fiti convins ca, cel putin cu mine, nu aveti nici o sansa. Si mai fiti convins ca port un respect deosebit Clubului Rapid, avand in familia mea un rapidist mai rapidist decat altii, in primul rand decat dumneavoastra. Ma refer, cred ca ati intuit, la tatal meu. Si, in incheiere, apropo de sinceritate si onestitate: care va este adevarata fata? Cea care, la inceputul campionatului, saluta decizia ca eu sa fac delegarile de arbitri sau fata acuzatoare de acum?".       Rednic cere arbitraje corecte     Antrenorul "feroviarilor", Mircea Rednic, a repus ieri pe tapet aducerea brigazilor de arbitri din strainatate. "Nu stiu daca va avea efect scrisoarea deschisa adresata de domnul Copos lui Lupescu. Eu imi doresc arbitraje corecte, pentru ca si noi muncim. Arbitrii sunt oameni si gresesc, dar sa nu greseasca numai impotriva noastra. E o solutie aducerea unor arbitri straini, dar sa vedem ce se intampla in meciurile urmatoare", a spus "Puriul". Acesta a precizat apoi ca infrangerea suferita in partida cu CFR nu i-a scos pe giulesteni din lupta pentru titlul de campioana: "S-a pierdut un meci, cum sa nu ne mai gandim la titlu? Titlul este obiectivul nostru si avem sanse in continuare". Altfel, giulestenii au avut ieri surpriza sa afle ca Ionut Lupescu l-a delegat pentru meciul de azi cu Pandurii pe asistentul Marcel Savaniu, pe care Rapid l-a recuzat inca din vara. Imediat, "alb-visiniii" au solicitat schimbarea lui Savaniu cu un alt tusier.     Giulestenii acuza, Muresan se disculpa     Rapidistii digera greu infrangerea suferita in derby-ul cu CFR Cluj. Secretarul general al "alb-visiniilor", Cristian Costache, i-a acuzat ieri pe arbitrii meciului, pe presedintele gruparii ardelene, Iuliu Muresan, si pe tehnicianul CFR-ului, Ioan Andone, de fapte grave. "Un om de la noi a intrat in cabina arbitrilor la 45 de minute de la finalul meciului si a surprins o intalnire amicala intre domnul Muresan, domnul Andone si arbitri. Beau o bere impreuna. Se descatusau dupa emotiile meciului. Daca vi se pare normal asta, inseamna ca nu mai este nimic de adaugat." Iuliu Muresan a negat ca lucrurile stau asa cum le prezinta oficialul rapidist: "Nu este adevarat ca am baut bere cu arbitrii. Este o mare minciuna. Declaratia lui Cristi Costache este declaratia unui om mic. Cred, totusi, ca cei de la Rapid continua cu acuzele fiindca am fost mai buni ca ei, pentru ca i-am invins in meciul direct. Ei ar trebui sa-si vada mai mult de fotbal".