Radu Mihaileanu vrea sa filmeze o comedie in Romania

>> Saptamana trecuta a primit la Paris, din partea ministrului francez al Culturii, distinctia de Cavaler al Ordinului Artelor si Literelor.
>> Intre 18 si 21 octombrie, a prezidat la Dijon intalnirea Societatii Autorilor, Realizatorilor si Producatorilor, organ reprezentativ pentru cinematografia tarilor Uniunii Europene.
>> Desi traieste in Franta de mai multa vreme (a parasit Romania in 1980), Radu Mihaileanu vrea sa filmeze pentru urmatorul lungmetraj - o comedie - si in tara natala.

>> R.l.: Va bucura premiile sau faptul ca stiti ca oamenii merg sa va vada filmele?
Radu Mihaileanu: Nu pot spune ca premiile ma lasa indiferent, mai ales o medalie ca aceasta: Chevalier dans l'ordre des Arts et des Lettres, inmanata de ministrul francez al Culturii. Eu, micutul roman care visa sa ajunga intr-o zi in tara Drepturilor Omului, a Culturii, a Gustului, eu - care vorbeam destul de prost limba lui Moliere - sa primesc o medalie din partea ministerului infiintat de Andre Malraux? Andre Malraux a fost cunostinta tatalui meu, care i-a tradus in romaneste toate cartile. Malraux a fost, poate, determinant pentru viitoarea mea francofonie. Sunt in acelasi timp constient ca premiile, chiar daca ne ajuta sa ne finantam mai usor filmele, nu sunt o garantie ca urmatorul film va fi bun. Pe mine chiar ma sperie ideea, mi-e frica sa nu ma gandesc ca am capatat o calitate. In ziua in care voi gandi ca "stiu", voi fi pierdut. Ma bucura enorm de mult ideea ca oamenii merg sa-mi vada filmele, ca pot intretine un fel de dialog cu ei. De multe ori, filmele mele sunt un pasaport al timidului. Dupa proiectii, indraznesc sa-i rog pe unii oameni sa-mi povesteasca momente din viata lor. Momentele acestea sunt exceptionale, ma imbogatesc. De multe ori, sunt sursa de scenarii.

>> Sunteti intr-un moment fast. Saptamana trecuta, ati prezidat la Dijon Intalnirile Cinematografice ale ARP. Va incanta faptul ca numele dvs. e legat de noul val din cinematografia romana? Ce a presupus presedintia dvs.?
Momentul prielnic nu mi se datoreaza numai mie. Se datoreaza multor regizori romani de mare calitate - Cristian Mungiu, Corneliu Porumboiu, Cristi Puiu, Catalin Mitulescu, Tudor Giurgiu -, se datoreaza producatorilor Dan Burlac, Vlad Paunescu, Ada Solomon si altii. As vrea ca numele meu sa fie legat de cel al noului val, dar din pacate sunt mai batran si nu pot sa uzurpez aceasta calitate. Intalnirile de la Dijon, pe care le-am prezidat, sunt foarte importante: aici s-a discutat cadrul juridic si financiar al cinematografiei europene din urmatorii ani. Am fost foarte onorati, anul acesta, de prezenta lui Corneliu Porumboiu si a lui Dan Burlac.

>> La ce lucrati acum? Sunteti in preproductie cu un nou film?
Lucrez la o comedie. Ma intorc la o veche dragoste, umorul. Se va numi "Concertul", dar e prea devreme sa vorbim de subiect.

>> Nu sunteti tentat sa faceti un film din nou in Romania?
"Concertul" se va filma cam 60% in Romania, o saptamana la Moscova si restul la Paris.

>> Filmele dvs. vorbesc despre devenire, transformare, evolutie. In ce masura credeti ca acest lucru e legat de locul unde traim? Cum ne influenteaza locul? Putem evolua si pe un taram sterp?
Nu cred ca exista "taram sterp". Orice loc din lume are bogatia lui. Locul, oamenii care ne inconjoara influenteaza mai mult ca sigur identitatea noastra complexa. Omul, cred, este un receptacul de unde (frecvente). Este traversat neincetat de ele. Unele il influenteaza, altele nu. Depinde si de unde, si de calitatea receptaculului. Din fericire, identitatea noastra este intr-o evolutie permanenta. Mi se pare ca totul in viata este intr-o perpetua miscare.

>> Cand va visati casa, ce casa visati? Casa copilariei din Bucuresti?
Singura "casa" pe care o visez sunt copiii mei. In schimb, sunt nostalgic. De multe ori imi dau seama ca incerc sa regasesc Valenii de Munte de pe vremea copilariei mele, cand era un satuc. Caut mirosul fanului, mirosul Teleajenului, timpul care se scurgea lent, linistea, prietenia mea cu tiganii care locuiau in satra de la marginea satului. Ma simt "acasa" in multe locuri din lume, mai ales in satucuri din Africa. Nu stiu de ce. Natura este rege si oamenii au ramas destul de simpli, nu sunt prea "poluati".

>> Care sunt cele mai frumoase amintiri pe care le aveti din Romania? Ce amintiri urate ati vrea sa stergeti cu buretele?
Amintirile bune din Romania sunt teatrul si prietenii mei. Prietenii m-au ajutat enorm, ani de-a randul, chiar daca nu stiau. Cand eram singur la Paris, cu probleme multe, stiam ca acolo, departe, aveam o bogatie pe care multi ar fi fost gelosi. si stiam ca nu aveam voie sa ma prabusesc; ei aveau incredere in mine. Amintirile urate sunt: frica, lasitatea (si a mea), moartea lui Babu Ursu (tatal prietenului meu Andrei), securistii, obsesia de a-mi irosi viata.
>> Se spune ca exilul e o moarte urmata de o inviere. Cum ati trait dvs. experienta exilului? Ati ajuns la liman?
Suferinta exilului a fost pentru mine o scoala extraordinara, o sansa. Am invatat pe propria-mi piele sa fiu "diferit", sa-i privesc si sa-i inteleg altfel pe toti cei care sunt "diferiti". Cred ca am inteles ca fara oameni diferiti nu exista progres si democratie. Nu exista un liman, dar il caut totusi, sperand sa nu-l gasesc niciodata. Am ajuns, in schimb, la o oarecare pace cu mine insumi.

>> Cand ati realizat "Train de vie" v-ati gandit si la un alt final, mai putin tragic (sau deloc tragic), pentru acea poveste narata in termenii unui basm? Astazi ati face filmul la fel?
Niciodata nu m-am gandit la un alt final caci pentru mine finalul era inceputul filmului, partea lui cea mai importanta. Nu puteam schimba Istoria: toti au murit, iar nebunul viseaza ca i-a salvat. Filmul este scris de la sfarsit spre inceput, de la dreapta la stanga. Chiar daca filmele mele sunt imperfecte, nu ma gandesc niciodata dupa ce le-am facut cum le-as fi putut face mai bine. Le fac cat pot eu de bine, nu am nici o scuza. Pe copiii nostri ii iubim asa cum sunt, ni se par perfecti chiar daca nu sunt, nu ne intrebam niciodata daca ar putea fi altfel. Dar nici nu prea ma uit la filmele mele. Poate ca mi-e frica sa le descopar defectele?

>> Filmele dvs. sunt foarte diferite stilistic, desi tematic apartin aceluiasi univers. Cum reusiti sa fiti diferit de la un film la altul? E in functie de subiect?
Da, subiectul imi impune un stil. "Trahir" trebuia sa fie un film monocrom, ca viata noastra in acel timp, un fel de inchisoare fara culori. "Train de vie" trebuia sa fie un fel de basm tragi-comic, inspirat de desenele animate ale lui Tex Avery, foarte putin "regizat". "Va, vis et deviens" - foarte realist, ca un documentar. Cred ca sunt si un om curios, nu-mi place sa fac de doua ori acelasi lucru. Poate ca de frica de a "sti cum sa-l fac", de a ma repeta.

>> Totusi, filmografia dvs. nu e bogata. Carui fapt i se datoreaza asta? Lucrati mult pe scenariu?
Lucrez mult la scenariu, arunc mult, dar trebuie sa fie si alte cauze. Nu le stiu pe toate. Lenes? Calatoresc prea mult, sperand sa intalnesc alti si alti oameni deosebiti? Sunt poate mai putin talentat si ma ascund de frica sa nu-si dea oamenii seama? Nu stiu.



Carte de vizita

>> Putine titluri, dar solide

Lungmetrajul sau de debut, "Trahir" (1993), coproductie Franta-Elvetia-Spania-Romania, era un ramas-bun fata de comunismul din a carui cauza emigrase. Filmul primeste patru premii la Festivalul de la Montreal. "Train de vie", iarasi o coproductie filmata in Romania, povestea tragi-comica a unui tren cu evrei costumati in nazisti care evadeaza din realitate intrand in istorie, ia printre altele Premiul Publicului la Sundance si Premiul FIPRESCI la Venetia. Dupa filmul de televiziune "Les Pygmees de Carlo" (2002), semneaza "Va, vis et deviens"/"Traieste", 2005), odisee a evreilor etiopieni in drum spre Israel, recompensata cu trei premii la Berlin si cu Cesar-ul pentru cel mai bun scenariu.


"Ma bucura enorm de mult ideea ca oamenii merg sa-mi vada filmele, ca pot intretine un fel de dialog cu ei. De multe ori filmele mele sunt un pasaport al timidului."
Radu Mihaileanu


"Amintirile bune din Romania sunt teatrul si prietenii mei. Prietenii m-au ajutat enorm, ani de-a randul, chiar daca nu stiau."
-Radu Mihaileanu

---

Despre autor: