Al doilea set de intrebari la testul poligraf, picat de suspect

Va prezentam, in continuare, al doilea set de intrebari la care politistul Cristian Cioaca a fost supus de catre anchetatori in ziua de 20 septembrie, in perioada celor 24 de ore cat a fost retinut. La primul set, la intrebarile privitoare la crima savarsita asupra Elodiei, segmentarea cadavrului victimei si transportarea acestuia, suspectul a raspuns „NU“, aparatul a constatat minciunile. Anchetatorii au reluat aceste intrebari sub o alta forma, dupa cum urmeaza:

- Intrebare: „Pe data de 29.08.2007 ati omorat-o pe Elodia?“
Raspuns: „NU“
Rezultat: minciuna
-Intrebare: „In noaptea de 29/30.08.2007 ati transportat pe Elodia vie sau moarta?“
Raspuns: „NU“
Rezultat: minciuna
- Intrebare: „Stiti unde este Elodia, vie sau moarta?“
Raspuns: „NU“
Rezultat: minciuna

„Gardianul“ va prezinta, astazi, un nou set de fotografii efectuate cu ocazia perchezitiilor domiciliare efectuate in apartamentul lui Cristian Cioaca, din Brasov, in zilele de 11 si 12 septembrie. In aceste fotografii se poate vedea dispunerea dinamica a urmelor de sange din dormitorul conjugal, pe interiorul usii dormitorului, precum si in baia mica a camerei cu pricina. Anumite urme au fost sterse, insa nu indeajuns ca sa scape de „ochiul“ vigilent al lampei cu luminol. Totodata, s-au gasit picaturi de sange imprastiate pe partea de jos a canapelei din sufrageria apartamentului. Potrivit declaratiilor menajerei Luminita, toate aceste pete au aparut dupa mijlocul lunii iulie, cand a fost facuta ultima curatenie generala in apartament.

Anchetatorii au la dosarul privind disparitia avocatei brasovene Elodia Ghinescu probe temeinice pentru a cere instantei de judecata arestarea preventiva a politistului Cristian Cioaca. Procurorii au dezvaluit, dupa mai bine de o saptamana de la obtinerea rezultatelor de laborator la care au fost supuse obiectele gasite in rapa de la Rasnov, ca, la fata locului, au fost descoperite trei manusi chirurgicale de culoare alba, pe care au fost identificate urme de culoare brun-roscata. In urma expertizarii partiale, pe interiorul acestor manusi s-a gasit ADN-ul lui Cristian Cioaca. Se asteapta si rezultatul de laborator, pentru a se stabili daca urmele brun-roscate sunt de sange. Aceste manusi, alaturi de alte obiecte gasite in rapa din Rasnov, vor fi prezentate in editia de maine a ziarului nostru. Alaturi de aceste manusi, in afara obiectelor deja prezentate in ziarul nostru, s-au mai gasit cutiute goale ale unor sticlute de parfum, identice cu cele din apartamentul sotilor Cioaca-Ghinescu, si cateva aparate de barbierit de unica folosinta.

Politistii si e-mail-urile compromitatoare
Totodata, anchetatorii au dezvaluit, pentru „Gardianul“, si faptul ca, vineri, procurorul Marius Iacob a audiat la sediul Parchetului de pe langa Curtea de Apel Brasov, patru persoane in calitate de martor. Dintre acestea, doi sunt politisti dintre care unul este cel care l-a ajutat pe Cristian Cioaca sa patrunda atat in laptopul Elodiei Ghinescu de la cabinetul sau de avocatura, cat si in calculatorul personal al acesteia din apartament, de unde au violat corespondenta electronica a disparutei, au sustras de aici sute de e-mail-uri si fotografii, pe care le-au printat si le-au facut publice in mass-media. Anchetatorii nu exclud declansarea urmaririi penale impotriva acestei persoane, cat si impotriva lui Cristian Cioaca pentru savarsirea infractiunii de violare a corespondentei.