Comisia Europeana va lua o decizie privind aplicarea clauzei de salvgardare in agricultura, pentru Romania, cel mai probabil la 27 noiembrie, a anuntat ieri comisarul european Leonard Orban. "Decizia CE va fi bazata 100% pe realitatea din teren. Daca sistemele informatice vor fi operationale, daca Romania va indeplini conditiile cerute, decizia va fi pozitiva. Daca nu, nu (...) Cel mai probabil, o decizie va fi luata in colegiul CE din 27 noiembrie", a afirmat Orban.
Comisarul a adaugat ca decizia nu poate fi influentata decat de factorii "care tin de realitatea din teren". "Comunitatea europeana este o casa unde se aplica niste reguli. Ele pot fi influentate inainte de elaborarea si adoptarea lor, dar in momentul in care exista reguli, nu exista flexibilitate, ele trebuie respectate", a spus Orban.
El a adaugat ca exista intreaga disponibilitate a comisarului european pentru agricultura, Mariann Fischer Boel, pentru a sprijini Romania, nu numai in evitarea aplicarii clauzei de salvgardare, dar si in demersurile viitoare ale Romaniei. Orban s-a intalnit, ieri, cu ministrul Agriculturii, Dacian Ciolos, una dintre temele discutiei fiind clauza de salvgardare. Alte subiecte abordate de cei doi oficiali au fost sistemul sanitar-veterinar si fondurile pentru dezvoltare rurala.
Romania trebuie sa rezolve deficientele de la Agentia de Plati si Interventie in Agricultura (APIA) pana la 9 noiembrie si sa trimita CE o scrisoare unde este prezentanta situatia APIA. Dupa primirea scrisorii, Comisia va face o analiza tehnica, iar ulterior va lua o decizie privind introducerea clauzei.
Aplicarea clauzei de salvgardare in domeniul agriculturii se traduce prin reducerea cu 25% a fondurilor alocate de UE pentru acordarea subventiilor agricole in acest an.