Sucursala japoneza a firmei de medicamente Takeda a promovat somniferul Rozerem profitand de inceperea sezonului scolar ("Rozerem va reaminteste ca a reinceput scoala. Intrebati astazi doctorul daca Rozerem este potrivit pentru dumneavoastra"). Reprezentantii Consumer International (CI) au considerat ca aceasta reclama, pentru care compania a cheltuit 118 milioane dolari, era menita sa convinga parintii sa le administreze copiilor somniferul pentru a trece peste stresul inceperii anului scolar, desi nu existau avertismente asupra efectelor secundare destul de grave pentru sanatate (inclusiv tendinte de sinucidere pentru persoanele depresive). "Acest caz demonstreaza pana unde pot merge companiile farmaceutice pentru a-si promova produsele si cum pot promova reclamele directe consumul irational de medicamente. Aceasta companie a castigat concursul pentru cel mai iresponsabil comportament in 2007", au declarat reprezentantii CI.
Mattel a fost nominalizata deoarece nu a colaborat la investigatiile americane privind pericolul jucariilor cu nivel mare de plumb (de peste 200 de ori mai ridicat decat nivelul permis) si pentru ca a retras cu intarziere cele 21 milioane de produse contaminate. Desi la inceput toata vina a fost aruncata pe China, la inceputul lui septembrie a.c. Mattel a parut sa admita ca la o parte din produse este o greseala de design original, iar apoi reprezentantii companiei au declarat ca aceste informatii au fost intelese gresit si ca nu isi asuma responsabilitatea decat pentru 11 milioane de produse.
Coca-Cola a castigat un loc in top deoarece a continuat sa vanda apa la sticla, desi a recunoscut ca este o simpla apa de la robinet. In prezent, vanzarile acestui produs sunt in crestere in America si apa este promovata puternic in numeroase tari din America Latina. "Accesul la resursele naturale, precum apa, este un drept de baza al consumatorilor. Prin imbutelierea acestei resurse universale si vanzarea catre oameni, aceasta corporatie a creat o industrie de 100 miliarde de dolari intr-o perioada in care un miliard de oameni nu aveau acces la apa potabila. A fost o actiune iresponsabila si in totala contradictie cu drepturile de baza ale consumatorilor", spun reprezentantii CI.
Kellogg's, cunoscuta in toata lumea pentru cerealele sale, aloca o suma foarte mare de bani pentru promovarea produselor destinate copiilor sub 12 ani, chiar daca acestea sunt mult prea bogate in zahar si sare (concentratii de 33- 40%). Pentru ca produsul sa aiba succes in ciuda continutului periculos pentru cei mici, reclamele au imaginile unor eroi din desene animate foarte indragiti de copii.
Despre autor:
Sursa: Romania Libera
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
-
Ce planuri are PKO Bank în România: cea mai mare bancă din Polonia are active...
Sursa: futurebanking.ro
-
Sumă record cheltuită de utilizatorii OnlyFans în 2024. Câți bani au ajuns la...
Sursa: wall-street.ro
-
ANALIZĂ VIDEO Primele produse tehnologice sunt mai mereu proaste
Sursa: start-up.ro
-
Paște 2026: cât costă un cozonac plin cu de toate, în București
Sursa: retail.ro
-
Cine sunt speakerii Green Forum 2026: Cum finanțăm?
Sursa: green.start-up.ro
-
Copilul îți spune nu mă iubești: ce înseamnă cu adevărat și cum răspunzi ca...
Sursa: garbo.ro
-
Casa Regală a României, la Palatul Buckingham! Întâlnire cu Regele Charles a...
Sursa: kudika.ro