La cratita

Ma uit ocazional la emisiunile culinare. Am fost un privitor fidel al lui Jamie Oliver, care se distra gatind sau facea campanii pentru schimbarea stilului culinar al copiilor din Marea Britanie. De cind Jamie a disparut de pe TVR 2 sau apare doar in reluari, caut sa-mi astimpar foamea de retete pe unde pot. Prea multe variante nu am si asta pentru ca indeobste se considera ca emisiunile culinare sint apanajul doamnelor si prin urmare sint exilate pe Acasa, pe Euforia sau pe Romantica. A existat o singura exceptie, ma refer la emisiunea lui Dan Chisu de pe Realitatea, dar si asta e deja istorie. Iata o discriminare care pare sa treaca neobservata si care subliniaza ca pe meleagurile astea femeia e inca ocrotitoarea cratitei. De fapt, pe linga interesul pe care-l am fata de diversitatea si stilistica in domeniul culinar, ma fascineaza sa privesc oameni care prepara ceva de mincare. Femei, barbati, bucatari cu experienta sau amatori, nu conteaza! Sa te uiti la cineva care gateste e un lucru minunat, e ca si cum te-ai strecura in viata cuiva, fara sa-i incalci totusi spatiul intim. Actul de a gati mi se pare un fel de ritual desfasurat intr-un spatiu al limitei, la intersectia fragila dintre teritoriul personal si cel public si, probabil, in fiecare dintre noi se declanseaza un soi de voyeurism atunci cind ne lasam fascinati de doua miini care portioneaza o bucata de carne, amesteca cu dexteritate legumele intr-o tigaie sau extrage cu delicatete simburii dintr-un mar ce urmeaza sa fie bagat la cuptor.

---

Despre autor: