Iubirea ca un gol in suflet

Vraja s-a risipit definitiv. Dobrin a mai facut o pirueta si s-a dus inapoi de unde ne fusese daruit.

Nu-mi amintesc sa mai fi trait sentimentul acesta de solidaritate in dragoste, chiar si asa, pentru unul dintre noi care nu mai e. Rar am vazut romanii atit de inlantuiti de o singura traire pentru vreunul ca ei. Ura, da! Ura am vazut-o unindu-ne in multimi vuinde care au schimbat istoria. Dar iubirea cuprinzind atitia frati de limba si istorie, niciodata. Si nu cred ca unul singur doar, dintre zecile de mii care au cautat in aceste triste zile apropierea catafalcului, unde statea intins doar trupul lui Dobrin, sa fi facut-o cu ipocrizie.

S-au perindat pe acolo oameni emblematici pentru Romania de azi si de ieri. Cu bune si cu rele. De la cei insotiti de SPP-isti pina la paria nerasi si duhnind a disperare. Actori, rapsozi, poeti, fotbalisti si mai ales puhoaiele de oameni obisnuiti au stiut ca o data cu el pleaca unul dintre putinii romantici ai epocii egoismului total, cea care face o punte cruda intre comunismul feroce si neocapitalismul salbatic pe care-l traim acum. Dobrin e generos si dincolo de moarte daca a reusit sa gaseasca - fie si numai pentru trei zile negre - unitate in iubire intre atitia romani. Trebuie sa ai har divin ca in cel mai incarcerat sistem sa te comporti precum cel mai liber dintre semeni. Asa si-a trait Giscanul zborul lui frint de prea multe ori de faulturile unor indivizi, cei care il simteau altfel decit multimile robite.

Tocmai de aceea, supunerea lui, umilirea lui publica a fost un obiectiv dincolo de destinul personal al fotbalistului. Cind ai asemenea geniu pe teren mai conteaza boemia din afara lui? Vinul, lautarii sau cartile de joc erau doar dimensiunile unei personalitati in care fiecare dintre oamenii obisnuiti se putea compara cu idolul sau. Nu e locul si timpul unor comparatii de valoare, nefiresti, peste timp. E limpede insa cine ramine cel mai respectat dintre toti cei din breasla sa. Intre sarutul filial al miinii inghetate, prin care Hagi si-a omagiat inaintasul, si oftatul inecat in lacrimi al Marelui Blond de pe Jii se intinde o intreaga mostenire. O mostenire sentimentala care ne-a facut viata mai vesela intr-o perioada atit de trista.

Ca de obicei, multumirile vin prea tirziu. Dar daca dincolo exista ceva, Dobrin a vazut din nou stadionul din Trivale arhiplin pentru el. Si daca asta i-a fost suficient in viata, cu siguranta il va fi bucurat si dupa moarte...

---

Despre autor: