Trei componenti ai lotului olimpic de box au fost prinsi furind manusi, caciuli si pantofi de sport dintr-un magazin din Chicago. Federatia de profil a anuntat ca i-a exclus pe viata din box.

La auzul unei astfel de intimplari, un roman traieste succesiunea unor sentimente des incercate: uimire, rusine, furie, lehamite. Asta, in prima faza, apoi, incepe bascalia. Nimeni nu sta prea mult sa discute episodul unei noi intimplari de pomina care mai lipeste o eticheta de hoti pe spinarea noastra de romanasi. Incercam sa uitam rapid, memoria colectiva se scutura, scirbita, de toate intimplarile care ne-ar putea ciobi imaginea buna despre noi insine. Si, cum ziceam, in maniera deja „traditionala", facem haz de necaz sau bascalie. Redau aici reactia emblematica a unui amic care, la auzul vestii despre hotii romani travestiti in pugilisti, si-a adus aminte, rapid, de un banc cu sportivii romani la Olimpiada: in prima zi au luat o medalie, a doua zi au mai luat o medalie, a treia zi i-au prins...

Sa te fereasca Cel de Sus sa-i spui romanului ca e hot! Dar daca sintem? Daca, in incercarea noastra grabita de a ajunge, mai repede, tot mai repede, in rindul indivizilor si tarilor cu stare, ne-am gindit s-o luam pe scurtaturi care trec prin buzunarele altora? Departe de mine gindul de a lansa o condamnare colectiva din cauza celor trei natingi care si-au batut joc de viata lor furind maruntisuri dintr-un magazin! Lansez intrebarea despre romanul-hot gindindu-ma, aproape exclusiv, la cazuri de trista notorietate din istoria noastra recenta, cel mai aproape fiind, evident, episodul Remes-Muresan-palinca-si-caltabosii. La scara mult mai mare si cu implicatii inca incomplet vazute, putem vorbi despre cum incercam, in aceste zile, sa furam fonduri europene, mintind, cu nerusinare, ca avem tot ce ne trebuie pentru a le utiliza la dezvoltarea tarii.

Furtul la romani e doar o etapa. Urmeaza, si e de-a dreptul uluitoare de fiecare data cind faptasii sint aratati cu degetul, incercarea acestora de a nega cu tarie evidenta. „El se jura ca nu fura, dar l-am prins cu rata-n gura" nu mai e, de mult, un vers dintr-o poezioara pentru copii.

A devenit o stare de fapt in Romania vremurilor prezente si un fel de „modus vivendi". Cei trei prosti care au furat din magazinele americane au ghinionul de a fi doar niste boxeri. Prin urmare nu pot invoca in apararea lor decit mintea putina si ceasul rau. Daca erau oameni de afaceri de tip nou sau politicieni romani, ar fi avut ocazia sa acuze un complot mondial. Iar pentru un furt de milioane de euro din buzunarul public ar fi fost suficienta o iesire la rampa pe aria bine cunoscuta a „razbunarii politice".

In fine, furtul la romani e pe cale sa fie transformat in politica de stat si legalizat ca atare. Recentele amendamente la Codul penal si Codul de procedura penala ne arata ca hotii au ajutoare de nadejde in rindul parlamentarilor si, poate, chiar emuli. Or, cind insusi forul legislativ al tarii pune la cale schimbari in folosul infractorilor, nu cred ca mai pare atit de grava intrebarea despre romanul-hot.

Cel mai greu exercitiu de sinceritate al acestei perioade este sa reusim trecerea de la impersonalul „in Romania se fura" la afirmatia cu atribuire categorica „romanii fura". Ceea ce nu inseamna ca sintem neam de hoti, dar presupune sa recunoastem ca avem o problema nationala majora. Care incepe de jos, de la disparitia capacelor de canal si a sinelor de tren vindute la fier vechi, si se duce pina sus, la mafia gulerelor albe din Parlament.

Romanii fura. Suna rau si de nerostit, iar episodul celor trei pugilisti a intarit stampila. Pentru ei, pedeapsa a venit rapid: exclusi pe viata din box, nici pis despre prezumtia de nevinovatie. Pentru restul hotilor din Romania, exista partide politice, avocati si talk-show-uri. Ei devin rapid eroii zilei, expediind, zi de zi, un upercut naucitor in figura unei tari care si asa abia se tine pe picioare.