De ce il iubim pe Coppola

Delocalizarea sau externalizarea (outsourcing) procesului de productie nu constituie o noutate pentru lumea cinematografiei. De-a lungul anilor si Romania a beneficiat de acest procedeu, la inceput sub forma inrudita a coproductiilor purtand girul unor cineasti internationali de valoare, iar exemplele care ne stau la indemana nu sunt putine.

Am putea cita in acest sens coproductia romano-italiana „Odessa in flacari" (1942) in regia lui Carmine Gallone, unicul film artistic despre raptul brutal al Basarabiei de catre Stalin si razboiul purtat la Rasarit de trupele noastre, sau coproductiile romano-franceze, „Codin" (1963) si „Steaua fara nume" (1966), ambele in regia lui Henri Colpi, ori „Serbarile galante" (1966), cantecul de lebada a lui Rene Clair.

Coproductii, chiar daca uneori de mai putin rasunet, au fost realizate si dupa decembrie '89, dar in special a luat avant delocalizarea propriu-zisa. Profitand de studiourile bine dotate existente, de tehnicienii si actorii priceputi si de locatiile excelente, totul la un pret redus, au ales sa filmeze in Romania realizatori de mare prestigiu cum ar fi Costa-Gavras („Amen" - 2001), Franco Zeffirelli („Callas Forever" - 2002) sau Anthony Minghella („Cold Mountain" - 2003).

Acum la aceasta lista stralucita se mai adauga un nume, Francis Ford Coppola.

Despre autor:

Redactia 9am

Mai multe