Seful statului i-a multumit presedintelui Bundestagului pentru
Seful statului i-a multumit presedintelui Bundestagului pentru sprijinul acordat tarii noastre in procesul de aderare la UE. Totodata, Traian Basescu a remarcat foarte buna cooperare intre cele doua tari in contextul presedintiei Consiliului UE pe care Germania a exercitat-o in primul semestru al anului 2007. Basescu a aratat ca atentia acordata de Germania a permis inregistrarea unor progrese notabile in unele dosare de interes prioritar pentru Romania cum este cel al cooperarii la Marea Neagra.
In cadrul discutiilor, Basescu a evocat vizita oficiala pe care presedintele Republicii Federale Germania, Horst Kohler, a efectuat-o in Romania, in luna iulie, exprimandu-si aprecierea pentru cursul ascendent al relatiilor bilaterale, a caror agenda se va extinde cu noi domenii de cooperare, ca urmare a aderarii Romaniei la UE.
Potrivit unui comunicat al Administratiei Prezidentiale, in cadrul discutiilor au fost abordate si aspecte de interes comun, precum cooperarea bilaterala in domeniul economic, in care se manifesta tendinte de crestere constanta.
Despre autor:
Sursa: Romania Libera
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
-
Ce planuri are PKO Bank în România: cea mai mare bancă din Polonia are active...
Sursa: futurebanking.ro
-
Sumă record cheltuită de utilizatorii OnlyFans în 2024. Câți bani au ajuns la...
Sursa: wall-street.ro
-
ANALIZĂ VIDEO Primele produse tehnologice sunt mai mereu proaste
Sursa: start-up.ro
-
Paște 2026: cât costă un cozonac plin cu de toate, în București
Sursa: retail.ro
-
Cine sunt speakerii Green Forum 2026: Cum finanțăm?
Sursa: green.start-up.ro
-
Copilul îți spune nu mă iubești: ce înseamnă cu adevărat și cum răspunzi ca...
Sursa: garbo.ro
-
Casa Regală a României, la Palatul Buckingham! Întâlnire cu Regele Charles a...
Sursa: kudika.ro