Deputatii nu au reusit ieri sa dezbata nici un proiect de pe ordinea de zi. Profitand de faptul ca PC a cerut o pauza de consultari, alesii nu s-au mai intors in sala decat la ora votului final. Unde, in loc sa-si voteze legile, s-au certat pe proced
Deputatii nu au reusit ieri sa dezbata nici un proiect de pe ordinea de zi. Profitand de faptul ca PC a cerut o pauza de consultari, alesii nu s-au mai intors in sala decat la ora votului final. Unde, in loc sa-si voteze legile, s-au certat pe procedura, s-au acuzat reciproc ca nu asigura cvorumul de sedinta si au incheiat cu apel nominal. Disputa au starnit-o repezentantii PD si PLD, care, suparati pe PNL si pe UDMR ca au doar cativa deputati in sala, au parasit sedinta, special pentru a nu mai fi cvorum. "Ei au plecat in campanie, si noi sa le facem majoritate?!", explicau pedistii pe holuri protestul politic, pe care il vor aplica si la comisii.


ACUZATII. In acelasi timp, in plen, liberalul Horea Uioreanu ii acuza ca "isi primesc diurna de la Cotroceni", si ca atare ar fi mai bine sa-si piarda timpul pe acolo, iar ei sa fie lasati sa lucreze. "Aveti probleme cu vederea , a fost acuzat Valer Dorneanu de liberalul Calimente Mihaita pentru ca a sustinut ca este cvorum. "Ba, dumneavoastra aveti probleme cu Regulamentul", i-a dat replica Dorneanu. PSD a cerut apel nominal pentru a se vedea clar "cine e la munca si cine nu". "Nu mergem pe ideea imi iau jucariile si plec pentru ca vecinul
m-a tras de codite!", a spus Aura Vasile. Zis si facut. Apelul a aratat ca sunt prezenti 208 deputati. Nemultumit, democratul Valeriu Tabara si-a exprimat  indoielile cu privire la corectitudinea apelului, acuzand ca Viorel Hrebenciuc a fost trecut prezent, desi nu a fost in sala. In cele din urma, sedinta a fost declarata inchisa, si presedintele Bundenstagului, Norbert Lammert, a sustinut o alocutiune in fata unei sali pe jumatate goala.


SI LA COMISII. PD a continuat boicotul lucrarilor si in cadrul comisiilor. Membrii Comisiilor juridic si de aparare nu au putut discuta Statutul ofiterului de informatii, pentru ca nici una din cele doua comisii nu a avut cvorum de sedinta. Deputatii venisera pusi pe treaba, insa deputatul PD Daniel Buda le-a taiat elanul invocand probleme de procedura, fiind absenti de la lucrari reprezentanti ai mai multor partide. Liberalii i-au acuzat pe democrati ca incearca sa "torpileze" lucrarile comisiilor, iar deputatul PC Sergiu Andon a sustinut ca pedistii au doi colegi pe hol care nu vor in mod intentionat sa intre la sedinta. Dupa ce colegii de la aparare au plecat, deputatii juristi au constatat ca nu au cvorum nici pentru proiectele cu care au fost ei sesizati si sedinta a fost inchisa. "asta este doar inceputul!", si-a avertizat Buda colegii.


Despre autor:

Jurnalul National

Sursa: Jurnalul National


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.