Cea mai asteptata premiera a saptaminii, „Speranta moare ultima", are la activ cel mai bun rol al Angelinei Jolie de la „Tinerete furata" incoace, iar regizorul, celebrul Michael Winterbottom, face ce stie mai bine: o docudrama.

Colaborarea dintre Jolie si Winterbottom
functioneaza cit se poate de bine Filmul poate fi vizionat in Bucuresti la Hollywood Multiplex, Movieplex Cinema Plaza Romania si Cinema Studio. De altfel, el are la activ si alte premiere in afara de cea de pe marile ecrane ale Capitalei: reprezinta prima colaborare a autorului, britanicul Michael Winterbottom, unul dintre cei mai prolifici si talentati regizori ai perfidului Albion, cu studiourile hollywoodiene. Totodata, „Speranta moare ultima" inseamna revenirea Angelinei Jolie la roluri substantiale, dupa o absenta de opt ani. Filmul este o adaptare a memoriilor jurnalistei Mariane Pearl, vaduva ziaristului de la „Wall Street Journal", Daniel Pearl, executat prin decapitare de catre teroristii pakistanezi acum cinci ani, la Karachi. E oarecum ironic: abia in acest an, ucigasul ziaristului a marturisit crima la Guantanamo, care a constituit subiectul filmului lui Winterbottom („The Road to Guantanamo" de dinainte de „Speranta moare ultima". Actiunea incepe cu Daniel (Dan Futterman) pregatindu-se pentru interviul ce avea sa ii aduca sfirsitul, in timp ce sotia sa, insarcinata in cinci luni (Angelina Jolie), pregateste bagajele: vor parasi regiunea in ziua urmatoare. Insa Daniel nu se mai intoarce, asa ca Mariane si trei dintre colaboratorii sai, adica seful lui si doi colegi, impreuna cu oameni de la FBI si serviciile secrete pakistaneze alcatuiesc o celula de criza care nu doarme niciodata: sint conectati non-stop la stiri, telefoanele suna fara incetare, isi fac o „harta" a celor care l-au ajutat pe Daniel sa obtina interviul si sint implicati la fiecare pas al anchetei.

Cum povestea a fost acoperita de presa pina la refuz, iar finalul e bine cunoscut, Winterbottom si John Orloff (scenaristul cunoscut pentru „Band of Brothers") opteaza pentru o urmarire minutioasa a procesului detectivistic, incarcata de suspans si de tensiune, extrem de complicata si implicind mai multe personaje decit poate retine memoria spectatorului. Revolta, frustrarea si furia declansata de rapire se acumuleaza discret undeva in subtextul filmului si explodeaza extrem de bine potentat. Rezultatul fiind o docudrama cu respiratie epica accelerata, tipica thrillerului, iar imaginea, hiperactiva, e perfect adecvata acestui hibrid cinematografic. Cumva, Winterbottom reuseste sa integreze in aceasta pelicula pe repede inainte si o fresca a orasului, dar si momente de umor. Meritul dramei e in dozaj, cu atit mai mare cu cit nu recurge la aratarea casetei cu decapitarea.

E posibil ca acest statut de hibrid al filmului sa fi tinut spectatorii departe de lungmetraj, care a costat 16 milioane de dolari si nu a egalat deocamdata bugetul cu incasarile. Si e pacat, Jolie e in forma ei cea mai buna. Considerabil uritita, trasa la fata, foarte acoperita si vizibila in grosul lungmetrajului in special de la umeri in sus, actrita pastreaza o rezerva incordata pina la deznodamint. Iar cind isi da drumul, electrizeaza ecranul, chiar filmata in obscuritate. E secundata de actori in roluri episodice extrem de eficienti. Pe scurt, lungmetrajul isi atinge tinta cu acuratetea unui ceas elvetian.