Un oarecare David isi permite sa dicteze: alegeri europene si referendum in aceeasi zi, dar in sectii separate. Data viitoare ne va pune sa votam intr-un picior. Asta pentru ca ne considera o rasa joasa. De imbecili. De fapt, ne-am pierdut libertatea. Sau n-am cistigat-o.

Romania traieste, din nou, sub ocupatie. Lasind la o parte epoca de libertate inceputa si incheiata in dupa-amiaza zilei de 22 decembrie 1989, traditia servitutii continua. Diferentele sint mai putin importante decit s-ar crede. Deosebirea cea mai invocata priveste disparitia violentei in raporturile stat-cetatean. Asa e. Violenta a devenit inutila. Ea a fost inlocuita de discriminarea interna. Daca era ceva de asteptat dupa 1989, ruptura trebuia sa vina din abrogarea sistemului de casta fondat de comunisti. Libertatea se masoara in realitatea egala si imperativa a legii. Din acest punct de vedere, la 18 ani de la asa-zisa eliberare, Romania e inchisa intr-un regim de apartheid legal.

Justitia e la picioarele castei politice. Populatia de umplutura care a facut greseala sa se nasca in acest teritoriu fara noroc si fara norme e exclusa. Ea are dreptul la consum media pina la intoxicare si libertatea de a opta intre asocierea la coruptie, saracie si emigrare. Valori fara sens. Toate aceste detalii de aparenta liberala nu produc efecte. Ce conteaza cu adevarat sint raporturile interne, statura fiecarui roman in fata fiecarui roman. Acea siguranta care permite anonimului sa conteze pe corectitudinea sistemului, nu pe apropierea de sfera si de bunavointa castei conducatoare. Puterea si drepturile cetateanului in interiorul statului sint, in continuare, neglijabile.

Romania a esuat. Din nou. Realitatea subterana a iesit la suprafata si dicteaza, prin mijloace parlamentare. Dupa trei ani de razboi deschis cu tentativa de relansare a justitiei pe linia Basescu-Macovei, casta a distrus, in citeva ore de spaima, Codul penal. Episodul Remes a stirnit panica de sistem. Contramasurile au luat forma unui atac deschis, cu arme albe. Detaliile sint grotesti si bine cunoscute: perchezitia se anunta din timp, telefoanele se intercepteaza cu stiinta urmaritului, fraudele se iau in seama doar de la 10 milioane de euro in sus, anchetele pot fi blocate de avocati, probele puse in circulatie publica se intorc impotriva ziaristilor si ii trimit la inchisoare. Nu. Rusinea din cazul Remes nu se va repeta. Never again!

E un moment grav. Terminal. Culmea, cel mai greu de inteles in asemenea momente e tocmai natura pierderii.

Nu m-as grabi sa reduc totul la o chestiune de libertatea presei. Ce pierdem e mai vast si mai profund. O presa normala ar fi iesit in strada, alaturi de parlamentarii si magistratii cinstiti. Traim intr-un regim de apartheid legal, intr-un stat cu un Presedinte captiv si o populatie deposedata. Ce pierdem e decenta gindirii constructive si speranta in buna asezare a lucrurilor: viitorul. Ce cistigam, iar, e scoala umilintei. Ce urmeaza: resemnarea de sluga fara scapare. E atita degradare in aer si atita josnicie la putere incit ministrul de Interne, un oarecare David, isi permite sa dicteze: alegeri europene si referendum in aceeasi zi, dar in sectii separate. Data viitoare ne va pune sa votam intr-un picior. Asta pentru ca ne considera o rasa joasa. De imbecili. De fapt, ne-am pierdut libertatea. Sau n-am cistigat-o.