Frédéric Beigbeder, unul dintre cei mai cunoscuti misogini ai literaturii contemporane, a revenit in Bucuresti la invitatia revistei „Tabu", pentru a-si lansa cea mai recenta carte, „Ajuta-ma, iarta-ma", aparuta la Editura Pandora M, prilej cu care s-a confesat ziarului Cotidianul.

Nascut in 1965, Frédéric Beigbeder e licentiat in marketing si publicitate. Si-a inceput cariera la 24 de ani. A facut critica literara, cronica de televiziune si a lucrat in publicitate. Si-a atras concedierea, dar si succesul literar prin publicarea romanului „99 de franci", roman ce ataca la singe industria publicitatii si a societatii de consum. A publicat apoi romane mai mult sau mai putin autobiografice in care contesta institutia casatoriei si pe cea a cuplului, aducind un elogiu usuratatii fiintei si libertatii. Pentru ca a pus el insusi in aplicare principiile sale amorale, si-a atras atit ura, cit si admiratia femeilor.

Frédéric, cartea ta este facuta ca o spovedanie. Personajul tau, Octave Parango, cunoscut din precedenta ta carte „99 de franci", se confeseaza unui preot ortodox. Ce s-a intimplat cu tine?

Am mai imbatrinit si eu. Pina acum scriam despre un barbat care refuza sa se maturizeze, consuma droguri si al carui unic scop in viata este sa se culce cu toate femeile din lume. De data asta am scris despre un tip care refuza sa se maturizeze, consuma droguri si vrea sa se culce cu toate femeile din lume, dar care isi pune si niste intrebari. Cine sint eu? De ce sint aici? Care e rostul meu pe lume? Intrebari de cind lumea la care, desigur, nu o sa am tocmai eu un raspuns.

Ce-ar zice stramosii tai, revolutionarii francezi, despre fiorul mistic din cartea ta?

Da, cita vreme sint un betiv si un desfrinat nu intinez idealurile sfinte ale revolutiei, ba, dimpotriva, sint un bun francez. Daca devin mistic e deja o blasfemie, ca sa zic asa. Eu nu am devenit mistic, dar cartea mea este despre cautarea frumusetii. Personajul meu pleaca in lume pentru a o gasi pe cea mai frumoasa femeie. Or, atunci cind esti in cautarea frumusetii, de fapt in mod inconstient il cauti si, daca ai noroc, ajungi sa il si gasesti pe Dumnezeu. Si asta nu o zic eu, ci Platon, care era un tip ceva mai destept decit mine. „Cautarea frumusetii este de fapt setea de Dumnezeu", zice Platon.

Nu ti se pare ca ai trecut totusi prea brusc de la bordel la Imitatio Christi?

Eu am cautat frumusetea in stare pura. Poate ca in sinea mea cautam un inger si, fara sa stiu, poate chiar pe Dumnezeu. Mi-am dat de multe ori intilniri cu El, m-am dus, l-am asteptat la locul stabilit, dar de fiecare data m-a lasat cu buza umflata. Dumnezeu este cel mai mare seducator din istorie. Nu ai cum sa nu il iubesti, daca el iti trage tot timpul clapa. Nu cunosc pe nimeni care sa reziste la indiferenta. E cea mai nimicitoare arma in dragoste. Cu Imitatio Christi e mai greu. Sigur ca e frumos sa mori si sa invii pentru ceilalti. Dar problema cu invierea este ca mai intii trebuie sa mori. Daca moartea mi-ar putea iesi pina si mie, cu invierea am sentimentul ca e ceva mai dificil.

Personajul tau aflat in cautarea frumusetii ajunge sa se indragosteasca de propria fiica. E un mesaj moralizator sau doar o gaselnita telenovelistica?

El ajunge sa descopere dragostea. Crede ca e vorba de dragoste sexuala sau chiar de dragoste romantica, de tip cavaleresc, cind, in realitate, este vorba de dragostea paterna. Eu stiu cel mai bine ca dragostea tine doar trei ani, cu exceptia celei de tata, care creste in fiecare zi. Singura femeie pe care nu am sa o parasesc niciodata e propria fiica, in fata careia sint total neajutorat. Si am pornit aici de la o poveste adevarata. Casanova, la Venetia, a avut in tinerete o relatie cu o fata foarte frumoasa. Pleaca in exil si, cind se intoarce peste 16 ani, are o noua relatie cu o fata minunata. Ea ii spune: „Vreau sa sa te prezint mamei mele" si mama era iubita lui din tinerete, iar fata cu care se culcase era chiar fiica lui. Asa ca telenovele din astea se pot petrece cu adevarat.

Dragostea à la Beigbeder dureaza tot trei ani sau s-a schimbat ceva intre timp?

S-ar putea ca trei ani sa fie deja prea mult. Tot Casanova zicea: „Noutatea este tiranul sufletului meu". Asa patesc si eu. O data ce cunosc o femeie care imi place, apare alta de care ma indragostesc si tot asa. Traim intr-o societate de consum. Oamenii sint disperati sa achizitioneze produse noi. Am ajuns ca si relatiile interumane sa fie de fapt unele de consum. Consumam oamenii in loc sa ii iubim. Ca pe produse. De asta in cartea mea vorbesc si de dictatura tineretii. In moda au inceput sa fie cautate fete de 13-14 ani, devine o industrie din ce in ce mai pedofila, iar femeile de peste 20 de ani nu mai au nici o sansa. E un mare noroc sa fii barbat. Eu, daca vreau, pot sa-mi permit sa fiu urit si, la nevoie, chiar sa si imbatrinesc, femeile tot ma vor placea, pe cind, ca femeie, societatea consumatorista te arunca dupa ce te-a devorat, ca pe un produs expirat.

Sa inteleg ca, in ciuda misoginismului tau deja celebru, iti este de fapt mila de femei?

Da, voi chiar nu intelegeti ca eu, in adincul meu, va iubesc foarte tare si sint un romantic incurabil. Dar ma simt pierdut. Pentru mine sinteti niste fapturi extraterestre. Niciodata nu stiu cum sa ma port cu voi ca sa fie bine. Daca sint prea masculin, ma considerati grobian, daca sint sensibil, ma credeti homosexual sau baiatu’ mamei, daca sint elegant si va deschid usa, risc sa primesc o poseta in cap, daca nu o fac, sint mitocan. Eu nu mai inteleg nimic. Ar fi mult mai simplu sa devin gay. Macar asa, as sti cum stau. Peste vreo 10-20 de ani cred ca lumea va fi impartita in homosexuali si lesbiene, pentru ca e mult mai usor sa-l intelegi pe cel de un sex cu tine. Si atunci eu voi fi singurul nefericit de pe pamint pentru ca n-as putea in veci iubi un barbat. Sint blestemat sa fiu supusul pielii moi, ca de satin, a femeii, si al sinilor ei atotputernici. Dar sa mor eu daca inteleg ce vreti voi de fapt de la un barbat.

Asta nu te-a impiedicat, spui tu, sa ai 300 de femei. Cum le-ai numarat?

Am facut un calcul matematic. Mi-am inceput viata sexuala la 16 ani, acum am 42, m-am gindit cam cite femei am avut pe zi… Dar, de cind stii tu, numarul a crescut. Si, oricum, nici nu e atit de mult. In tinerete nu aveam mare succes. Cind lucram in televiziune insa, femeile cadeau in fata mea precum mustele. Cel mai puternic afrodiziac e amestecul de bani si faima. Acum, de cind sint scriitor, am mai putin succes. Nu mai apar asa des la televizor si sint privit cu oarecare suspiciune. Si, oricum, nu as iubi o femeie care sa fie atrasa doar de faima si de banii mei. De aia sint mereu trist.

Personajul tau, Octave, era iritat de faptul ca fotomodelele nu mai citesc marii clasici, ci doar autori ciudati, ca Frédéric Beigbeder. Chiar te citesc fotomodelele sau doar asa speri tu?

Ma citesc cu adevarat manechinele, mai ales in Rusia, unde sint mai cunoscut decit in Franta. Ele ma cred un fel de guru al modei, nimic mai departe de adevar. Ma intreaba ce marca de camasi port, ce pantofi, de unde sa-si cumpere sosete, chestii de-astea. N-au inteles nimic din cartile mele, dar e foarte bine asa. Oscar Wilde zicea: „Mi-e groaza sa fiu inteles". Cel mai bine e, mai ales ca artist, sa fii un neinteles.

Nu te intelege nimeni, nimeni?

Nici chiar propria mama. Ii trimit manuscrisul unei carti si ea ma suna speriata: „Frédéric, esti bine? Sigur nu ai nevoie de tratament specializat?". Pina si mama mea ma crede nebun. Si poate are dreptate. Eu, atunci cind scriu, ma distrez foarte tare. Incerc sa scriu lucruri amuzante despre o lume trista, cum e a noastra. Eu vreau sa indulcesc lucrurile si, culmea, mi se reproseaza ca sint prea crud.

Dincolo de femei, haine de firma si carti la moda, ce mai stii sa faci?

Cel mai bine si mai bine stiu sa beau. Pot consuma litri intregi de votca. Dar, spre dezamagirea mea, mi-am pierdut titlul de cel mai mare bautor din Franta. Am facut un concurs de baut votca pe care l-am pierdut. Am fost detronat de prietenul meu, actorul Jean Dujardin, care il interpreteaza pe Octave in filmul „99 de franci". Iar el, la rindul lui, a pierdut in fata unei americance. Asa ca, pina si la baut ne-ati batut. Ce dovada mai buna de emasculare vrei?

Aflati ce crede Frédéric Beigbeder despre dragoste si despre femei, pe www.cotidianul.ro/select