Potrivit guvernatorului Bancii Nationale a Romaniei (BNR)
Potrivit guvernatorului Bancii Nationale a Romaniei (BNR), Mugur Isarescu, influenta negativa a secetei va fi amplificata si de faptul ca nu ne mai ajuta nici importurile din cauza deprecierii leului.
Acesta a aratat ca exista o tendinta de crestere a preturilor alimentelor si la produsele de baza la nivel mondial. "Am intrat intr-o faza noua in ceea ce priveste agricultura. Vom avea presiuni inflationiste cu precadere pe partea produselor alimentare", a afirmat Isarescu.
El a aratat ca exista o tendinta de modificare la nivel global in privinta consumului de alimente, concomitent cu o utilizare tot mai mare a produselor agricole ca materie prima energetica, dand ca exemplu SUA, unde 30% din productia de porumb este folosita pentru biodiesel. "Ca membru al Clubului de la Roma, sunt deja obisnuit cu butada aparuta in anii '80, care spune ca agricultura mondiala va avea o problema in momentul in care regimul alimentar al Chinei se va muta dinspre orez spre carne", a glumit Isarescu.
Despre autor:
Sursa: Romania Libera
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
-
Ce planuri are PKO Bank în România: cea mai mare bancă din Polonia are active...
Sursa: futurebanking.ro
-
Sumă record cheltuită de utilizatorii OnlyFans în 2024. Câți bani au ajuns la...
Sursa: wall-street.ro
-
ANALIZĂ VIDEO Primele produse tehnologice sunt mai mereu proaste
Sursa: start-up.ro
-
Paște 2026: cât costă un cozonac plin cu de toate, în București
Sursa: retail.ro
-
Cine sunt speakerii Green Forum 2026: Cum finanțăm?
Sursa: green.start-up.ro
-
Antoni Porowski descoperă cele mai uimitoare destinații din lume într-o nouă...
Sursa: kudika.ro
-
Horoscop săptămânal: Care este ziua ta norocoasă în funcție de zodie în...
Sursa: garbo.ro