Iubitorii artei aflati in acest sfarsit de saptamana la Piatra Neamt pot vizita expozitia pictorului Dumitru Bezem aflata pe simezele Galeriei de arta "Lascar Vorel" a Uniunii Artistilor Plastici din Romania, filiala Neamt.
Prilejuita de implin
Iubitorii artei aflati in acest sfarsit de saptamana la Piatra Neamt pot vizita expozitia pictorului Dumitru Bezem aflata pe simezele Galeriei de arta "Lascar Vorel" a Uniunii Artistilor Plastici din Romania, filiala Neamt.
Prilejuita de implinirea varstei de 60 de ani de catre Dumitru Bezem, ampla expozitie, cuprinzand circa 50 de tablouri in ulei, nu este o retrospectiva decat in masura in care unele teme se regasesc si in creatia anterioara. De asemenea, doritorii gasesc la galerie un impresionant album de arta editat cu acest prilej, in ale carui peste o suta de pagini se regasesc reproduceri tipografice cu o acuratete deosebita a nuantei, dupa cum a observat criticul de arta Cristian Livescu la vernisajul care a avut loc marti, 23 octombrie, chiar in ziua de nastere a pictorului.
"Culoarea predilecta este cea izvorata din lumina, cotropita osmotic de forma si care ea insasi da nastere formei", noteaza Dumitru Bezem. Abordand in egala masura tehnicile picturale cu forta, dar si lirism, Dumitru Bezem s-a nascut la 23 octombrie 1947, in Tarcau, si a absolvit Facultatea de Arte Plastice Iasi, promotia 1972, la clasa profesorului Dan Hatmanu. A continuat studiile la Arte Plastice in Bucuresti, la Sectia muzeologie. A debutat expozitional in 1970, la Iasi, fiind, ulterior, una dintre prezentele cele mai active la expozitii judetene si de grup organizate de Filiala UAP Neamt. Are expozitii personale, incepand cu 1975, la Piatra Neamt, dar si la Bacau (1979), Bucuresti - Teatrul Mic (1980). Este prezent la expozitii nationale, expozitii de grup in tara si strainatate (Paris - 1990, Strasbourg - 1992, Ungaria, Martely - 1996, Epernay - mai 1998, Kunstchouw-Burgh-Haamstede, Olanda - 1998, Galeriile Geluk si Pannekoekenmolen de Graanhalm - 1998, Tollhouse Gallery, Clevedon, Anglia - 7-30 iunie 1998, Israel - 2003. Anul acesta s-a remarcat pe simezele din Bucuresti, fiind in atentia criticii de specialitate, care i-a acordat spatii publicistice ample. z
mihael.balintromanialibera.ro


Despre autor:

Romania Libera

Sursa: Romania Libera


Abonează-te pe

Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.