Statisticile ultimeler doua editii ale CM de rugby demonstreaza scaderea spectaculozitatii in favoarea tacticizarii.

Se cunosc deja superlativele recent incheiatei editii a Cupei Mondiale. Africa de Sud a cistigat pe toata linia. Brian Habana - cel mai bun jucator al anului, Jake White - antrenorul anului, Percy Montgomery - cel mai bun realizator, si, evident, cistigatoarea titlului a urcat pe primul loc in ierarhia din 2007 a International Rugby Board. IRB are un nou presedinte, in persoana lui Bernard Lapasset, presedintele Comitetului de organizare a Cupei Mondiale din acest an, acesta succedindu-i in functie venerabilului si abilului irlandez Syd Millar. De notat ca francezul Lapasset a mai fost presedinte IRB in anii 1995-1996, asigurind transferul catre profesionism al majoritatii echipelor care conteaza azi in acest sport. Viitoarea editie a Cupei Mondiale se va desfasura, in 2011, in Noua Zeelanda, iar pentru 2015 se vorbeste destul de des de argumentele ce pot face diferenta dintre candidatele Japonia si Argentina. O decizie in acest sens nu se va lua decit in 2009.

Sa revenim la recent incheiata editie. A produs ea schimbarea care se astepta de la modificarea stilurilor de joc ale marilor echipe? Se intimpla ceva nou si semnificativ in acest joc? Acestor doua intrebari dorim sa le raspundem, mai jos, prin citeva cifre.

Pentru citeva concluzii, chiar si de suprafata, sa utilizam datele ultimelor doua editii, 2003 si 2007, comparabile ca numar de echipe participante, 20. In 2003 a cistigat Anglia, in 2007, Africa de Sud. Numarul pe puncte ale echipelor cistigatoare nu este si cel al echipei care a marcat cel mai mult. In ambele editii, Noua Zeelanda a inscris cele mai multe puncte: 327 in 2007, 361 in 2003. Africa de Sud ocupa locul 2 in clasamentul eficacitatii din 2007, cu 278 de puncte. In 2003, pe aceasta pozitie se afla Australia, cu 345. Locul al treilea in recent incheiata editie este ocupat de Franta, cu 227 de puncte. In 2003 a fost Anglia, cu 327. Cu aceste puncte a cistigat, totusi, trofeul. La fel ca Africa de Sud in 2007. Rezulta ca titlul nu apartine celei mai eficiente echipe. Fata de 2003 s-a marcat mai putin, cel putin la nivelul echipelor de pe podium.

Privind la mediile scorurilor pe meci, marile echipe urmeaza aceleasi tendinte de scadere a eficacitatii. In 2003, Noua Zeelanda reusea o medie de 51,6 puncte pe meci, in timp ce in 2007 a „atins" 65,4. Insa a fost oprita doar la 5 jocuri. Australia marca 49,9 puncte pe meci in 2003, iar in 2007 reusea doar 45,0. Anglia inscria acum patru ani 46,7 puncte in medie pentru ca in acest an sa reuseasca doar 20. Cistigatoarea editiei 2007 a marcat 39,7 fata de 38,6 in 2003. Cu exceptia „surprizei" Noua Zeelanda, este clar ca anul acesta s-a inscris mai putin.

Si reusitele individuale sint mai slabe in aceasta editie. Podiumul din 2003: Wilkinson-113, Michalak-103, Elton Flatley-100. In 2007, ierarhia arata rezultate mai slabe: Montgomery-105, Felipe Contepomi-91, Wilkinson-67. Suterii sint tot la putere, desi procentul de reusite este, evident, mai redus. Si aceasta particularitate statistica a jocului indica o scadere a eficientei. Tendinta nu este intimplatoare daca ne reamintim ce am vazut la aceasta Cupa Mondiala. Cu exceptia Noii Zeelande si cea a surprizei Fiji, care nu au exclus actiunile pe treisferturi din repertoriul lor rugbistic, toate celelalte mari puteri mondiale au aratat ca doresc mai curind rezultate, nu si spectacol, doresc sa invinga si nu neaparat sa se exprime. Ingeniozitatea si creativitatea tactica au cedat locul angajamentului fizic total si provocarii continue a adversarului. Rugby-ul a ramas un impresionant sport de echipa, iar jucatorii au devenit subordonati planurilor tactice, pierzindu-si atributele individuale. Oricum ar sta lucrurile in aceasta arie, este clar ca rugby-ul are, dupa aceasta recent incheiata editie, noi fani. Sa speram ca printre ei se afla si cei care vor revigora viitorul traditiei romanesti in jocul cu balonul oval.