Documentul va fi semnat in 13 decembrie si va intra in vigoare din 2009
Pana atunci insa, textul trebuie sa fie ratificat de toate cele 27 de state membreLiderii europeni au reusit sa ajunga la un acord pe tema noului Tratat UE, in cadrul summit
Documentul va fi semnat in 13 decembrie si va intra in vigoare din 2009
Pana atunci insa, textul trebuie sa fie ratificat de toate cele 27 de state membreLiderii europeni au reusit sa ajunga la un acord pe tema noului Tratat UE, in cadrul summitului de la Lisabona, desfasurat la sfarsitul saptamanii trecute. Cele mai dificile discutii le-au reprezentat negocierile cu Polonia si Italia, cele doua state fiind nemultumite de sistemul de vot din UE si respectiv distribuirea mandatelor de eurodeputat. In final, compromisul la care s-a ajuns a fost apreciat de catre toti participantii un real succes. Noul Tratat semnat la Lisabona inlocuieste textul Tratatului Constitutional respins in 2005 de francezi si olandezi.
Astfel, Varsovia a obtinut un compromis referitor la clauza Ioannina. Aceasta clauza permite tarilor aflate in minoritate in timpul voturilor sa suspende temporar luarea unor decizii. Iar Roma a obtinut un mandat de deputat in plus in Parlamentul European, ajungand astfel la egalitate cu Marea Britanie si aproape de numarul eurodeputatilor pe care ii va avea Franta.
Şi Bulgaria a obtinut ceea ce a cerut, anume dreptul de a numi moneda europeana "evro" si nu "euro", folosind alfabetul chirilic.Reactiile oficialilor europeniEste o mare realizare. Am rezolvat in ultimul moment unele chestiuni dificile, in spirit de consens. Este important acum sa semnam Tratatul", a spus presedintele Comisiei Europene.
Presedintele polonez Lech Kaczynski a declarat, la finalul dezbaterilor, ca tara sa "a obtinut tot ce voia", relateaza AFP, preluata de Mediafax.
Cancelarul german Angela Merkel a calificat drept un "mare succes" acordul incheiat vineri de liderii europeni, privind noul Tratat european. "Am reusit", a declarat ea, in fata presei. Merkel a vorbit despre un "progres politic decisiv", recunoscand ca negocierile au fost "uneori laborioase".
Ministrul german de Externe, Frank-Walter Steinmeier, a apreciat la randul sau ca Europa a reusit sa depaseasca "marea sa depresie", provocata de respingerea Constitutiei, in 2005, de Franta si Olanda.
"Acest acord este o multumire foarte mare pentru noi, deoarece intervine la doar 20 de luni dupa ce presedintele Nicolas Sarkozy mentionase pentru prima data ideea unui Tratat simplificat, in februarie 2006, intr-un discurs la Berlin, si exact dupa cinci luni de exercitare a puterii", a spus purtatorul de cuvant al Presedintiei, David Martinon.
Şi premierul britanic Gordon Brown a salutat acest acord. "Tratatul a fost in prezent aprobat, 'liniile rosii>> (stabilite de Marea Britanie pentru a-si da acordul) au fost garantate, interesele britanice au fost protejate", a declarat el.
"Europa a iesit din criza institutionala si este dispusa sa se confrunte cu provocari viitoare", a declarat la randul sau premierul portughez Jose Socrates, a carui tara asigura Presedintia Uniunii Europene.Romania nu a avut nicio pretentieŢara noastra a fost reprezentata la summit de presedintele Traian Basescu si ministrul de Externe Adrian Cioroianu. „Noul Tratat este incheierea unui efort de sase ani al Uniunii si sincer ma bucur ca in ultimii doi ani am fost parte la aceasta framantare, iar de cateva luni chiar de-a binelea”, a spus Basescu. El a mentionat ca "va fi extrem de important daca, spre exemplu, in alegerile europarlamentare, candidatii, partidele vor aborda teme care vizeaza Tratatul".
La randul sau, ministrul Externe Adrian Cioroianu a spus ca acest summit este un moment istoric, al carui rezultat arata capacitatea de negociere si compromis in UE.
Potrivit lui Cioroianu, Tratatul este un pas important, care, desi nu este un document perfect, care ar fi fost greu de obtinut, este „un document concret”.
El a mentionat ca, in 2008, Romania va trebui sa ratifice acest Tratat, fie prin trecere prin Parlament, fie prin referendum.Principalele prevederi ale Tratatului UEUniunea Europeana devine persoana juridica avand capacitati de reprezentare pentru toate statele.
UE va avea un inalt reprezentant pentru politica externa si probleme de securitate, care va avea statut de vicepresedinte al Comisiei Europene. De asemenea, se vor crea politici europene de aparare si securitate, care stabilesc modalitati de ajutor intre statele membre in caz de agresiune, calamitati etc. Din 2014, Executivul european va avea un numar de comisari egal cu doua treimi din numarul de state, desemnati prin rotatie. Iar presedintele Consiliului European va fi ales pentru un mandat de doi ani si jumatate.
Referitor la procesul de luare a deciziilor, regula actuala a consensului va fi inlocuita, din 2014, de votul cu dubla majoritate, al statelor si cetatenilor (55% din statele membre - minimum 15 state, reprezentand 65% din populatie, pot lua decizii valabile pentru toate tarile din blocul comunitar). Daca un singur stat se impotriveste votului cu dubla majoritate, adoptarea acestei masuri poate fi amanata pana in 2017. Din actualul Tratat a fost eliminata orice referire la un posibil superstat, asa cum ar fi sigla sau steagul Uniunii Europene, prezente in fostul Tratat Constitutional.


Despre autor:

Curierul National

Sursa: Curierul National


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.