De cand liberalii l-au scos din urne pe dr Mihai Ionac si l-au azvarlit in functia de manager al Spitalului Judetean Timisoara, in cea mai mare institutie sanitara de acest gen din vestul Romaniei a inceput razboiul. O lupta crancena pentru supremati
De cand liberalii l-au scos din urne pe dr Mihai Ionac si l-au azvarlit in functia de manager al Spitalului Judetean Timisoara, in cea mai mare institutie sanitara de acest gen din vestul Romaniei a inceput razboiul. O lupta crancena pentru suprematie si impunerea punctului de vedere! Doar ca, uneori, deciziile luate nu au fost dintre cele mai inspirate. Si asta o stiu si procurorii de la DNA Timis.


Doctorul Mihai Ionac a reusit sa ia concursul pentru postul de manager al Spitalului Judetean Timisoara, dupa ce contestatia i-a adus o nota de trecere. De la 7,84, medicul a sarit la aproape 8,50! Pana si presedintele Comisiei de examinare de la Timisoara, Radu Valentin, nu s-a sfiit sa recunoasca faptul ca liberalul a facut presiuni la comisia din Capitala. "Adevarul este ca, se pare, pe cai oculte, domnul Ionac vorbeste la Bucuresti", a declarat Valentin. Ce mai conteaza cum a fost, atat timp cat Mihai Ionac a sarit in schema! Bravo lui! Inca de la instalarea pe fotoliul de manager general al Spitalului Judetean Timisoara, banateanul a tinut sa-si precizeze politica de actiune: "Noi vom continua proiectele incepute de Virgil Paunescu, dar speram ca el va putea sa aplice aceleasi idei si in restul spitalelor". De remarcat este faptul ca de la Timisoara, din postura de manager al Spitalului Judetean Timisoara, Virgil Paunescu a aterizat in fotoliul de secretar de stat la Ministerul Sanatatii imediat dupa numirea lui Eugen Nicolaescu in functia de ministru. Din pacate, visul lui Mihai Ionac s-a spulberat din fasa, intrucat idolul sau a aflat de la televizor ca a fost demis din functia ministeriala pentru "management defectuos".


REFORMA CADRELOR. Atac la baioneta! Asa si-a inceput reforma dr Mihai Ionac, din postura de manager al Spitalului Judetean Timisoara. In prima faza, medicul a dat de toti peretii cu noua sefi de sectii, trimitandu-i la pensie fortata, in baza noii legislatii. Bineinteles ca decizia a starnit un scandal monstruos printre somitatile medicinei si s-a lasat cu o groaza de procese in instantele de judecata. Au urmat mai apoi si alte scenarii de indepartare a unor cadre medicale, inclusiv a juristului institutiei, Sorin Pescarovici. Licitatii trucate, contracte cu firme prietene, colaboratori alesi dintre fostii parteneri de afaceri, documente falsificate, fonduri lipsa din bugetul pentru medicamente, o asociatie-fantoma pe post de aspirator de comisioane. Si cate si mai cate! Si, totusi, cele de mai sus sunt doar cateva dintre acuzele pe care un grup de medici, sub semnatura privata, le aduce managerului Spitalului Judetean, Mihai Ionac. Memoriul, care prezinta in cele mai mici detalii "atmosfera de teroare din spital, inceputa prin eliminarea persoanelor indezirabile din conducere", a ajuns si pe masa de lucru a ministrului Eugen Nicolaescu. Acolo a si ramas!


ROCADA MARE. Dupa modelul la vremuri noi - firme noi, primele miscari de culise in cea mai mare unitate sanitara din vestul Romaniei au inceput sa prinda contur, o data cu externalizarea bucatariei si a servciului de paza. Mancarea bolnavilor a incaput miraculos pe mainile unei firme din Galati, iar securitatea pacientilor, in mana unui fost ofiter de informatii, pitit in schema Corpului de Control al prefectului de Timis. Cand s-a aflat manaria, pentru a evita un scandal monstru, care l-ar fi implicat si pe prefectul Ovidiu Draganescu, contractul de paza a fost cesionat de urgenta unei firme de profil din Bucuresti. Zis si facut! La putin timp dupa inlocuirea portarilor si a oamenilor de ordine cu o niste "Zorro" privati, intr-o duminica dimineata de octombrie, in jurul orei 4:00, medicul timisorean George Taranu, seful Sectiei de chirurgie vasculara de la Spitalul Judetean, a fost batut de trei indivizi chiar pe holul spitalului! Si asta, in ciuda pazei si a faptului ca unitatea sanitara impanzise de curand coridoarele cu camere video de supraveghere, menite sa asigure securitatea pacientilor si a cadrelor medicale. Au urmat mai apoi externalizarea curateniei, lectii de spalat pe jos cu mopul, inlocuirea firmei care se ocupa de morga spitalului, subminarea activitatilor laboratorului din Spitalul Judetean Timisoara, externalizarea serviciilor de IT si cate si mai cate.


TAXE PE NIMIC. Chiar daca, in toata Romania, pacientii unui spital o duc la fel, in sensul ca trebuie sa-si procure tot tratamentul medicamentos, unitatea sanitara din Timisoara a tinut sa se evidentieze prin impunerea unor taxe, daca nu aberante, cel putin stupide si in afara legii. Asa se face ca, printr-un ordin intern, pacientii Spitalului Judetean din Timisoara sunt pusi la plata, "in cazul in care doresc" copii dupa analize sau dupa foile de observatie medicala. Si cum tot bolnavul are nevoie de aceste hartii, in cazul unei a doua consultatii, baga mana in buzunar: cinci lei, in cazul biletelor de iesire din spital, si 50 de lei, in cazul buletinelor de analize histopatologice. Regim de suprataxa, in situatia in care o copie xerox nu costa mai mult de 20 de bani. Culmea discriminarii, chiar si o persoana cu handicap, care a ramas fara maini sau picioare, trebuie sa lase la casieria Spitalului Judetean un ban de aur pentru formular. O hartie care nu face altceva decat sa ateste ca, pe parcursul unui an, persoanei cu handicap nu i-au crescut intre timp mainile sau picioarele. Si "lista de preturi" a celei mai mari unitati sanitare din vestul Romaniei ar mai putea continua cu alte 20 de "oferte promotionale".


CERERI SI OFERTE. Mai trebuie spus ca Mihai Ionac a fost cercetat de DNA Timis, fiind suspectat de luare de mita, pentru a achita preferential sume de bani catre furnizorii de materiale sanitare pentru spital. Ancheta a inceput in martie anul trecut, o data cu denuntul la Parchetul de pe langa Tribunalul Timis, facut de administratorul firmei SC Medusa Medical Trading SRL, Marius Iulian Popa. In septembrie 2005, firma a incheiat un contract cu Spitalul Judetean pentru livrarea de produse de dezinfectie in valoare totala de 800 de milioane de lei vechi, dar a incasat numai un sfert din bani. In "ajutorul" sau a sarit Vlad Iman, administratorul firmei BSI Medica SRL, care se ocupa cu procurarea de produse farmaceutice. Iman i-a sugerat lui Popa ca este prieten cu toti directorii de spitale si ca poate interveni pe langa Mihai Ionac pentru a-si recupera datoria de 600 de milioane de lei. Popa le-a spus anchetatorilor ca Iman i-ar fi aplicat un comision de 15% pe sumele de bani restante, pentru a taxa "interventia". Potrivit procurorilor, Popa a primit peste cateva zile un telefon de la contabila spitalului, "care s-a aratat contrariata de faptul ca, in mod surprinzator, managerul Ionac a dispus sa treaca SC Medusa pe lista urgentelor de plata ale spitalului, desi anterior, in mod repetat, acelasi director refuzase la plata facturile societatii". Persoanele al caror nume aparea in dosar au fost interceptate si telefonic, iar Mihai Ionac a scapat basma curata. DNA a dat o solutie de NUP fata de managerul Spitalului Judetean.




Despre autor:

Jurnalul National

Sursa: Jurnalul National


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.