Nu m-a mirat faptul ca remarcabila carte "Titulescu ziditor de mari idealuri", scrisa de Adrian Nastase si George G. Potra, aparuta cu prilejul implinirii a 125 de ani de la nasterea marelui diplomat sub egida Fundatiei Europene Titulescu, a trecut neobservata.     La noi, unde, de prea multe ori, interesul pentru politica nu depaseste apetenta pentru coteria politicianista si pentru denuntul mediatic, Titulescu este, inca, un subiect fara miza. Ce rezonanta poate avea pentru infocatii promotori ai "capitalismului de cumetrie", pentru care sintagma "Interesul National" nu este decat o reminiscenta nationalist-comunista, crezul lui Titulescu: "Partidul meu de azi se cheama Romania!"? Inclin sa cred ca nu sunt putini aceia care citesc acum, pentru prima data, aceste vorbe de un tulburator inteles: "Daca omul de rand este in stare sa-si dea viata fara sa stie pentru ce, sa-i aratam cel putin respectul care i se cuvine, explicandu-i cu franchete care este datoria internationala a tarii si, prin ea, care este propriul sau interes. (...) Cand va intelege ca tacerea poate sa-l duca la moarte si ca un cuvant spus la timpul potrivit poate sa-i salveze viata, el insusi va impune guvernelor de pretutindeni sa vorbeasca si sa spuna cuvintele necesare care vor face sa se incline spadele si sa taca tunurile". Mesaj. Totusi, Titulescu este mai actual decat ar fi unii sau altii dispusi sa o creada! O demonstreaza, cu imbatabile argumente, Adrian Nastase: "Nicolae Titulescu nu a ezitat sa reaminteasca marilor democratii europene ca interesele lor nu se opresc la propriile granite. El era deplin constient de indivizibilitatea securitatii europene, precum si de faptul ca - nici un stat al continentului - oricat de indepartat geografic de o zona de conflict potential sau efectiv - nu se poate deroba de responsabilitatile ce-i revin in planul apararii acesteia". Exista in carte solide argumentari si aprofundari ale temei: "Nicolae Titulescu, contemporanul nostru". Cel pe care profesorul si diplomatul Adrian Nastase l-a numit "un Herald al ideii paneuropene". Evolutia atat de dramatica a evenimentelor a confirmat, in buna parte, evaluarile lui Nicolae Titulescu. In acest sens, analizele de la pag. 214-220, reunite sub genericul "A avut (Titulescu - n.n.) soarta Casandrei" sunt edificatoare. Spre exemplificare, citez aceste premonitii datand din 1937: "...trebuie sa facem o distinctie intre mentinerea pacii actuale si victoria intr-un viitor razboi.(...) Sunt convins ca victoria va fi de partea Frantei, Angliei, URSS si Statelor Unite, chiar daca acestea din urma ar acorda Europei doar un sprijin moral. (...) Nu sunt chiar atat de sigur ca, dupa politica care a fost urmata, pacea nu va fi din nou zdruncinata. (...) Ceea ce doresc nu este a dona victorie, ci mentinerea pacii asa cum este ea astazi". Celalalt Titulescu. Exista insa un alt plan al destinului "Marelui Tit", mai putin cunoscut. Ma refer la scenariul diabolic al demiterii lui Titulescu. Incitanta tema este investigata, cu o impresionanta bogatie de date si cu logica ferma, in studiile lui George G. Potra. De pilda, acuzatia de "comunism" adusa lui Titulescu, pe cat de stupida, pe atat de insistent vehiculata, cu sase decenii in urma, dar si printre unii contemporani ai nostri. Pe de o parte, se ignora deliberat faptul ca, in 1924, Nicolae Titulescu a fost printre cei care au luat deschis atitudine impotriva Partidului Comunist din Romania, scos in afara legii pentru ca sustinea, in dispretul realitatilor istorice, pretentiile Uniunii Sovietice asupra Basarabiei, sau ca acelasi Titulescu a polemizat cu Cristian Rakovski, fostul presedinte al Partidului Socialist Roman, refugiat in Ucraina, devenit un fervent slujitor al dictaturii staliniste, iar prin aceasta dusman al Romaniei Mari. Pe de alta parte, o asemenea "basneala" ignora temeinicia argumentelor care l-au calauzit pe Titulescu atunci cand a luat in considerare problema normalizarii raporturilor Romaniei cu Uniunea Sovietica si a stabilirii de relatii diplomatice cu aceasta. Astazi e limpede ca acuzatia "comunism" era numai prologul unei rusinoase inscenari urzite sub directa ocarmuire a Regelui Carol al II-lea si a acolitilor sai. Culminand cu inlaturarea lui Titulescu din guvern la 29 august 1936. Urmeaza exilul si incercarile de marginalizare a proscrisului, carora li se adauga campania de contracarare a reactiilor presei internationale, intr-un plan mai larg, a ecourilor politico-diplomatice, precumpanitor negative, fata de decizia cercurilor de la Bucuresti. Rand pe rand, intra in scena, cu roluri bine stabilite si cinic jucate: Carol al II-lea ("om foarte inteligent, dar extrem de orgolios, vroia si urmarea sa fie propriul sau cancelar"), ajutat, dupa puterile si dupa priceperea fiecaruia, de Gheorghe Tatarescu, Richard Franasovici, Octavian Goga, A.C. Cuza, Al. Vaida Voevod, Gh.I. Bratianu, N. Iorga, Corneliu Zelea Codreanu, Constantin Argetoianu, Mihail Manoilescu, Anton Bibescu, Radu Lecca. Sentinta istoricului, fata de ceea ce Argetoianu numea cu nedisimulat cinism "debarcarea lui Titulescu", este implacabila: "Procedand astfel, cercurile guvernamentale de la Bucuresti au lipsit Romania de o prezenta de imens prestigiu international, care a vrut sa serveasca interesele tarii pana la sfarsitul vietii".