Duminica, la ora 20.00, debuteaza la BBC Prime un documentar care prezinta cele mai importante descoperiri din lumea vechilor egipteni. Telespectatorii vor avea ocazia sa exploreze Egiptul Antic prin ochii unora dintre cei mai buni egiptologi, aventurieri si oameni de stiinta din istoria recenta: Howard Carter, Marele Belzoni si Jean-FranIois Champollion.
Pentru prima data, povestile acestor personalitati sunt aduse la viata intr-o serie docu-drama in sase parti, care dezvaluie cum au fost descoperite unul cate unul misterele Egiptului Antic. Primele doua episoade, cu durata de cate o ora, prezinta viata si realizarile lui Howard Carter, omul care a reusit sa scoata la lumina locul unde se odihneste Tutankamon. Al treilea si al patrulea episod urmaresc aventurile arheologice ale lui Giovanni Belzoni, un Indiana Jones din viata reala, care se lupta cu omologul sau francez, pentru a reusi sa fie primul care descopera morminte pierdute si comori fantastice. In ultimele episoade, serialul il prezinta pe Jean-FranIois Champollion, care se straduieste sa fie primul care descifreaza hieroglifele Egiptului Antic.