Satul vadanelor

Ochii lor plang fara lacrimi. Copiii aproape ca le-au uitat, in vreme ce saracia si neputinta de a supravietui le amarasc batranetea. Si-au pierdut sotii si, de ani buni, traiesc singure. Unele dintre ele isi toarna o cana de apa si zic ca au mancat. Altele, desi au peste 60 de ani, se roaga sa fie luate cu ziua la munca in sat, pentru a putea sa-si cumpere o paine. Casele darapanate si ulitele bolovanoase amintesc de vremea satului de odinioara. Un sat din Neamt, in care "moartea secera parca numai barbatii".


Tarasc picioarele agale, cu umerii cocosati sub povara desagilor umpluti cu cartofi cat mingile de ping-pong. In urma lor se ridica rotocoale de praf alburiu. O iau incet la vale, fara sa se grabeasca. Acasa nu le asteapta nimeni. O curte pustie in care doar vreo oratanie ce mai sparge tacerea apasatoare.


54 DE ANI DE VÃ…DUVIE. Dupa ce si-au dus barbatii la groapa, multe dintre femeile din satul Patricheni au uitat sa mai zambeasca. Si nici haine de sarbatoare nu si-au mai pus vreodata. Apuca sa deschida gura, dar lacrimile o iau inainte. Se rostogolesc printre ridurile obrajilor, iar privirea le cade in pamant de parca s-ar rusina de suferinta lor. Zeci de ani de vaduvie, sfintiti de suferinta amara. Tanti Elena mai are un an si implineste 80. S-a maritat la 20 si ceva de ani, la 25 a ramas insarcinata, iar barbatul i-a murit dinainte de a i se naste fata. Au trecut de atunci 54 de ani, si tanti Elena Andrei nu s-a mai uitat la alt barbat. Si-a crescut fata impreuna cu parintii, in casuta mica si darapanata in care locuieste si acum. Lumina nu a avut niciodata. Nu stie cum arata imaginile la televizor, nici radio nu are. Doar fuiorul ce-i mai tine de urat in zilele friguroase de iarna. In rest, isi duce zilele muncind in camp pentru a avea cu ce sa-si creasca vaca. "Pensia mea e de 2.900.000 de lei. Daca nu ar fi trebuit sa cumpar lemne, ba uite, pe mana aia de coceni am dat azi 1 milion de lei, ca e scump acuma, nimic nu s-a facut, poate ca m-as descurca cu banii astia. Mai cumpar si porumb, sa fac mamaliga, pasarile mi-au ars, de parca erau bostani, dar Dumnezeu nu ma lasa. Duminica merg la biserica, si apoi in targ. Imi cumpar doua paini si imi ajung toata saptamana, si-apoi, cat va fi padurea, o sa manac bureti", spune femeia uscativa si-si netezeste ilicul de lana, curat si prins la mijloc cu un sort spalacit. Tanti Elena are privirea blanda. Sufletul ei de multa vreme este impacat cu Dumnezeu si cu soarta ce i-a dat-o. De cand se stie, spune ea, "am muncit. Ca robul. De la 12 ani am mers cu ziua prin sat. Carte nu stiu, si ce-mi mai trebuie mie? Nu-mi pare rau de nimic. Pe lumea celalalta voi fi langa Dumnezeu, imi va fi bine". Se asaza tacuta pe prispa din fata casei. Langa muscatele ei. Langa fasolea pastai pusa la uscat si cele cateva mere ramase tefere de "virmuiala", langa ligheanul cu bureti proaspat adunati. Mancarea ei de ani buni. "Carne nu am mai gustat. Doar cine stie... cand am mai taiat o pasare. Dar acuma, nici macar un barbat nu mai gasim ca sa ne ajute cu gaina. Am ramas singure. Vadane."


7 KILOMETRI PÃ…NÃ… LA MEDIC. In satul Patricheni, comuna Pancesti, de dupa garduri rasar doar ochi de femei. Femei trecute si de a doua tinerete, cu ochi impaienjeniti si voci triste. Din aproape 45 de femei, cate numara satul, peste 30 sunt vadane. Arereori sa dai peste vreo femeie care sa nu se tanguie ca a ramas singura. Neputinta i-a ingreunat sufletul si lui tanti Aglaia. De 15 ani isi duce traiul fara nimeni alaturi, pandind pe la poarta venirea baietilor sai in vizita. Sotul sau, Vasile, era in drum spre casa, incarcat cu de toate pentru ea si pentru cei doi copii, cand o masina a dat peste el. Avea 53 de ani. "Copiii nu erau pusi pe picioare. Mi-am sters lacrimile, mi-am pus haine de doliu si am plecat la camp. Taiam la papusoi de porumb si sufletua€™ meu jelea." Vocea femeii e ferma. Acum nu mai plange. Se roaga. A invatat sa traiasca printre femei asemenea ei si doar la zi de sarbatoare ce-i mai trec pragul copiii. "Cand ii vad, parca ma fac bine de orice boala", spune tanti Aglaia. In toata comuna nu exista medic. Pentru a-si lua medicamente, femeia se trezeste cand afara e inca intuneric si o porneste cam 7 kilometri pe jos, pe un drum greu, pana in comuna alaturata, Poienari.


PUSTIU. Pe ulita bolovanoasa nu se aude nici un zgomot. Nici o caruta, nici un claxon de masina sau de bicicleta. Copii, asa cum ne spune secretarul primariei, Alexa Constantin, daca mai sunt doi. "Se duc la scoala din comuna vecina, ca aici s-a desfiintat. Nici magazin nu mai au, nici mijloace de transport", spune barbatul si ridica din umeri, semn ca mare lucru pentru acesti oameni nu se poate face. "Avem nevoie de fonduri europene. Trebuie sa facem proiecte si sa le sustinem corespunzator. Treaba e complicata. Degeaba am pune noi asfalt, tinerii pleaca la oras, iar pe morti nu-i mai intoarce nimeni din groapa." Caragea Elena a ramas fara barbat acum un an. 8 ani s-a chinuit omul ei, paralizat la pat. Dar, spune ea, "tot o duceam mai bine cand era cu mine. Era greu si atunci, dar acuma nu mai sunt buna de nimic. Nu am pensie, nu am nici un banut. Traiesc din ce am in curte, un ou, fasole, nici cartofii nu s-au facut acum. Sunt zile in care nu mananc nici paine. Ca nu am cu ce lua. Beau un strop de apa, mai rup un mar din pom si zic ca am mancat", se tanguie femeia de 57 de ani. Isi strange sub barbie basmaua prafuita, si mainile incep sa-i tremure usor, "Nici pomana de un an nu am avut cu ce sa-i fac omului meu. Mare pedeapsa mi-oi lua pe lumea cealalta, dar Dumnezeu mi-i martor. Nu am ce pune pe masa. Sa vina sa ne vada astia de sus cum traim, ca apai asa ne-or crede."


CÃ…LDURÃ… CU COCENI. Pe drum, femeile se aduna gramada. Necazurile le-au inasprit chipurile, iar lacrimile le-au secat vederea. Peste unele dintre ele au trecut zeci de ani de vaduvie. Dar hainele tot negre au ramas. Bordeiele lor, in lipsa unei maini de barbat, stau sa pice pe ele. Chiar si asa, tanti Aglaia nu pregeta sa urce pe scara si sa repare crapaturile din tavanul casei, sa vopseasca gardul sau sa taie lemne. Desi sanatatea le este subreda si varsta inaintata, multe dintre vadane ar da orice sa mai poata merge cu ziua la munca. Asa ar castiga poate mancarea si pentru o saptamana. "200.000 de lei e plata cu ziua. Cu banii astia, la cat de putin mananc io, as mai putea sa cumpar macar niste zahar, faina si malai", spune tanti Ruxandra. De patru ani i-a murit barbatul "si de-atunci parca nu mai traiesc. S-a culcat, iar dimineata l-am gasit intepenit. Mort. Cica facuse stop cardiac. Pensia mea e de un milion de lei, in fiecare luna dau 700.000 numaa€™ pe medicamente. Am muncit o viata la CAP, ca acum sa fiu muritoare de foame. In genunchi stateam, si munceam de dimineata pana seara. Nu era timp de stat. Nici preotul nu era lasat sa faca slujba, iar acum parca a intrat moartea in noi. Barbatii mor pe capete. Barem daca ne-am duce si noi cu ei...", spune trist femeia.


Au trecut peste ea ierni grele, nopti in care, daca papusoii de porumb ce-i baga in soba se terminau, ramanea doar cu fumul inecacios si cu bruma de caldura, care intr-o ora lasa sa se adune frigul. Nu stie bine cine e presedintele tarii, insa tanti Anica, o alta vadana, o salveaza, caci spune ea mandra: "Presadinte ii Badescu, nu-i asa?". Si rade stirb. De ani buni, de cand satul a ramas pustiu, femeia nu a mai auzit muzica de nunta sau de botez. Doar steagul bisericii atarnat in poarta, semn ca iar s-a prapadit un om.


CHIN
"Ca sa ajungem la doctor trea€™ sa merem pe jos si 7 kilometri. Asta cand avem cu ce sa ne luam medicamentele. Ca sunt luni cand milionul de pensie se duce pe zahar, ulei si coceni pentru vaca. Era bine cand ne mai duceam prin alte sate la munca cu ziua, acuma insa, daca Dumnezeu o secatuit pamantul, nici acolo nu ne mai putem duce"
Tanti Elena - vaduva de 54 de ani


MURITOARE DE FOAME
"Nu am pensie, nu am nici un banut. Traiesc din ce am in curte, un ou, fasole. Sunt zile in care nu mananc nici paine. Beau un strop de apa, mai rup un mar din pom si zic ca am mancat. Nici pomana de un an nu am avut cu ce sa-i fac omului meu. Mare pedeapsa mi-oi lua pe lumea cealalta, dar Dumnezeu mi-i martor"
Caragea Elena - vaduva de aproape 2 ani

---

Despre autor: