Eliminarea taxei a f
Eliminarea taxei a fost reglementata printr-un proiect de lege aprobat in sedinta de miercuri a Guvernului, act normativ care va fi trimis Parlamentului spre dezbatere.
Astfel, surse ministeriale au declarat agentiei Mediafax ca Fondul national de solidaritate nu va mai fi alimentat cu sumele colectate printr-o taxa de timbru social de 1% din valoarea autovehiculelor noi din import cu motorizari de minimum 2.000 centimetri cubi, taxa fiind considerata de Comisia Europeana discriminatorie si contrara normelor UE.
Guvernul a decis, printr-o ordonanta de urgenta aprobata in 1999, ca Fondul national de solidaritate, pentru sprijinirea familiilor sarace, sa fie alimentat din mai multe surse, printre care si o taxa de timbru social de 1% asupra valorii autovehiculelor noi din import cu o capacitate cilindrica de minimum 2.000 centimetri cubi, achizitionate de persoane fizice si firme.Asimilata cu o taxa vamalaAcordul European de asociere a Romaniei cu statele membre ale comunitatii europene, ratificat prin Lege in 1993, prevede insa ca de la data intrarii in vigoare a documentului, in comertul dintre Romania si Comunitatea Europeana nu vor mai fi introduse noi taxe vamale la import sau export ori alte taxe cu efect echivalent.
Acordul mai prevede ca Romania si statele membre se vor abtine de la orice masuri sau practici de natura fiscala interna care ar introduce, direct sau indirect, o discriminare intre produsele unei parti semnatare a documentului si produsele similare originare din teritoriul celeilalte parti. Potrivit surselor citate, reprezentantii Romaniei la Uniunea Europeana au atentionat Guvernul ca, in opinia membrilor Comisiei Europene, taxa de timbru social de 1% asupra vehiculelor noi din import, pentru alimentarea Fondului national de solidaritate, contravine prevederilor Acordului de asociere cu UE, putand fi asimilata cu o taxa vamala si cu o bariera tarifara in cadrul schimburilor comerciale.
Despre autor:
Sursa: Curierul National
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
-
Ce planuri are PKO Bank în România: cea mai mare bancă din Polonia are active...
Sursa: futurebanking.ro
-
Sumă record cheltuită de utilizatorii OnlyFans în 2024. Câți bani au ajuns la...
Sursa: wall-street.ro
-
ANALIZĂ VIDEO Primele produse tehnologice sunt mai mereu proaste
Sursa: start-up.ro
-
Paște 2026: cât costă un cozonac plin cu de toate, în București
Sursa: retail.ro
-
Cine sunt speakerii Green Forum 2026: Cum finanțăm?
Sursa: green.start-up.ro
-
Copilul îți spune nu mă iubești: ce înseamnă cu adevărat și cum răspunzi ca...
Sursa: garbo.ro
-
Casa Regală a României, la Palatul Buckingham! Întâlnire cu Regele Charles a...
Sursa: kudika.ro